9 Decembrie, 2016

Studiu de caz. Nulitatea deciziei de desfacere a CIM pentru părăsirea locului de muncă în condiţiile achitării salariului cu o întârziere apreciabilă

Reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B SRL solicitând instanţei de judecată următoarele: anularea deciziei nr. xxx/01.03.2012; obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 2.304,13 euro, cu titlu de drepturi salariale restante; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că între aceasta şi pârâta SC B SRL s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr. xxzz/01.04.2000.

Reclamantul a fost angajat la unitatea pârâtă din 01.04.2000 cu o durată a timpului de lucru de opt ore pe zi, 40 de ore săptămânal şi cu un salariu brut de 1.000 de lei.

La data de 01.08.2011, prin acordul de montaj s-au stabilit condiţiile pentru desfăşurarea de către reclamant a activităţii pe şantierul din Y în perioada 22.08.2011 – 19/20.12.2011, zece ore timpul de lucru, diurna 3,5 euro/oră, suma de 500 de euro din diurna plătibilă pe şantier, iar restul în ţară, asigurarea transportului reclamantului către casă de către societate.

La 19.12.2011, prin decizia angajatorului s-a prelungit şederea angajaţilor, inclusiv a reclamantului, până la 01.03.2012, cu o diurnă de 4,5 euro/oră, începând cu 01.01.2012, şi un premiu de 1.000 de euro ce s-ar încasa de familiile din ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ulterior, pârâta SC B SRL a decis concedierea reclamantului în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii raportat la art. 248 alin. 1 lit. e  din Codul Muncii, prin decizia nr. xxx/01.03.2012, după ce reclamantul a fost convocat la data de 28.02.2012 în vederea cercetării disciplinare, reţinându-se în sarcina acestuia absenţa acestuia de la locul de muncă (mai mult de trei absenţe nemotivate), respectiv la datele de 09.10.2011, 09.02.2012, 15.02.2012, 27.02.2012.

Reclamantul a contestat prin acţiunea sa decizia de concediere nr. xxx/01.03.2012 şi a arătat instanţei că decizia respectivă este nelegală şi netemeinică, că acesta nu a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa şi că părăsirea locului de muncă de către acesta în datele de 09.10.2011, 09.02.2012, 15.02.2012, 27.02.2012 a fost ca urmare a plăţii foarte întârziate a salariilor de către angajatorul SC B SRL, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

Aşadar, reclamantul a solicitat instanţei să constate că părăsirea locului de muncă în zilele menţionate se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant pe şantierul din Y.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 din noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta SC B SRL în cauză?

Pârâta SC B SRL a formulat întampinare, care a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

Referitor la drepturile salariale, pârâta a arătat că acestea au fost virate cu o întârziere de două zile datorită unei deficienţe a sistemului bancar. S-a susţinut de către pârâtă că refuzul reclamantului de a se prezenta la locul de muncă a continuat şi după plata drepturilor salariale.

S-a solicitat de către pârâtă respingerea excepţiei de neexecutare a contractului ridicată de catre reclamant în acţiunea introductivă de instanţă, precizând că aceasta nu are nicio culpă în neexecutarea de către reclamant a obligaţiilor contractuale (prezenţa salariatului la locul său de muncă), existând obligaţia simultană de executare a obligaţiilor.

Referitor la caracterul temeinic şi fondat al procedurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului s-a arătat de către pârâtă că sunt întrunite toate condiţiile necesare răspunderii disciplinare a reclamantului, precizându-se că neprezentarea la locul de muncă a acestuia în datele de 09.10.2011, 09.02.2012, 15.02.2012, 27.02.2012 reprezintă o faptă ilicită care s-a răsfrânt negativ asupra relaţiilor stabilite între membri colectivului. S-a susţinut că, odată ce s-a probat existenţa abaterii disciplinare, rezultatul dăunător şi legătura cauzată între faptă şi prejudiciu se prezumă, motiv pentru care angajarea răspunderii disciplinare a reclamantului este fondată.

Referitor la legalitatea procedurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului s-a arătat că s-a respectat procedura aplicării sancţiunilor disciplinare. Reclamantul a fost convocat în vederea cercetării disciplinare prealabile, acesta s-a prezentat şi s-a emis decizia de concediere nr. xxx/01.03.2012 – atacată de reclamant prin cererea introductivă de instanţă.

Referitor la plata daunelor solicitate de reclamant pentru perioada decembrie 2011 – februarie 2012, respectiv septembrie – octombrie 2011 s-a arătat că este necesar a fi respinse, având în vedere că precizarea de acţiune a fost depusă la al şaptelea termen de judecată.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. z/01.04.2014, instanţa de judecată a  admis  contestaţia astfel cum aceasta a fost formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta SC B SRL.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa a apreciat că este necesar să sublinieze importanţa adresei nr. 365-(…) emisă de SC B SRL prin care se arată că „salariile aferente lunii decembrie 2011 au fost virate azi, 16.02.2012, în contul deschis la Banca Transilvania”, „salariile aferente lunii ianuarie 2012 vor fi plătite conform adresei primite de la firma L. în data de 28.02.2012”, „diurne, bilete de avion, premiu special pe luna decembrie şi restul premiului de 1000 de euro cad în sarcina L. Austria”.

Aşa fiind, faţă de aceste date din care a rezultat că salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă, respectiv salariile pe luna decembrie 2011 au fost plătite în 16 februarie 2012, instanţa de judecată a considerat că neprezentarea la locul de muncă al reclamantului se datorează culpei pârâtei, care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant pe şantierul din Y.

Ca urmare, apărările formulate de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în sensul că întârzierea plăţii salariilor a fost de două zile şi s-a datorat unei deficienţe a sistemului bancar, nu au fost luate în considerare de către instanţa de judecată, acestea fiind considerate nefondate.

În consecinţă, susţinerea pârâtei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului a fost constatată ca fiind nefondată, instanţa făcând o corectă aplicare a condiţiilor legale de îndeplinire a acestei excepţii. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă de către reclamant în datele de 09.10.2011, 09.02.2012, 15.02.2012, 27.02.2012, după ce pârâta nu i-a mai achitat acestuia salariul (salariul din decembrie 2011 i l-a achitat în februarie 2012), nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 247 din Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a-l concedia pe reclamant s-a concluzionat, în mod firesc, că este nelegală.

În ce priveşte plata drepturilor salariale, instanţa de fond a ţinut cont de faptul că aceste drepturi au fost plătite parţial, pârâta fiind obligată la plata diferenţei de 2.304,13 euro, reprezentând 615,38 rest din premiul de 1.000 de euro, 551,25 diurna restantă pentru anul 2011, 1.137,5 diurna restantă pentru anul 2012.

Pentru considerentele reţinute anterior, instanţa de fond a anulat decizia de concediere nr. xxx/01.03.2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 2.304,13 euro, cu titlu de drepturi salariale restante, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanţei depuse la dosarul cauzei.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?

Sentinţa civilă nr. z/01.04.2014 a Tribunalului a fost atacată de către pârâtă, dar instanţa superioară a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu