19 Februarie, 2017

STUDIU DE CAZ: Dreptul salariatului concediat la plăți compensatorii

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta C. R. L. a chemat în judecată pe pârâta ANÎF – FILIALA DOLJ, jud. Dolj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei compensaţii echivalente cu 7 salarii de bază prevăzute de art.12 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA pentru 2009 – 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sumă ce va fi actualizată de la data concedierii (data naşterii dreptului) cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală aferentă. De asemenea, reclamanta a solicitat si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că reclamanta a fost salariata ANÎF RA, Sucursala Olt, în funcţia “inspector general” până la 29.12.2011, când a fost concediată, din motive neimputabile, în temeiul art. 65 – 68 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării locului său de muncă, fiind emisă în acest sens decizia nr. 64/23.12.2011.

Potrivit art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anii 2009-2010 la nivelul ANIF RA, la concedierea colectivă, din motive neimputabile reclamanta (care avea o vechime în muncă în domeniul îmbunătăţirilor funciare mai mare de 3 ani) avea dreptul să primească o compensaţie echivalentă cu 7 salarii de bază, fapt ce rezulta din decizia de concediere nr. 64 23.12.2011, la art. 2.

Pârâta nu a plătit reclamantei drepturile cuvenite încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractului individual de muncă”, prevederile art. 229 alin 4 din Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor”.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri. 

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce au fost depusă la dosarul cauzei solicitatând respingerea cererii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr. 4057/24.04.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta C. R. L., în contradictoriu cu pârâta ANÎF – FILIALA DOLJ, jud. Dolj.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei compensaţii echivalente cu 7 salarii de bază prevăzute de art.12 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA pentru 2009 – 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sumă ce va fi actualizată de la data concedierii (data naşterii dreptului) cu indicele de inflaţie la data plăţii efective,plus dobânda legală aferentă.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanţa superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa civilă a instanței de fond a fost atacată de pârâta A. N. Î. F. – FILIALA DOLJ, jud. Dolj pentru nelegalalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 8763/8.10.2013 a Curţii de Apel Craiova s-a admis ca fondat recursul declarat şi, în temeiul art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, s-a modificat sentinţa atacată, în sensul că s-a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

În mod greşit, a apreciat instanţa de fond că reclamanta poate beneficia de prevederile acestei clauze din CCM la nivel de unitate, în condiţiile în care aceasta nu face parte din rândul celor disponibilizaţi de la ANÎF, reclamanta fiind preluată de către noua înfiinţata ANÎF.

Sub acest aspect, s-a constatat că prin OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, a fost înfiinţată ANÎF, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea ANÎF (art.1), patrimoniul acesteia constituindu-se prin preluarea elementelor de activ şi de pasiv ale ANÎF, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data înfiinţării Agenţiei (art.3). Urmare a desfiinţării ANÎF şi, pe cale de consecinţă, a tuturor locurilor de muncă din cadrul acesteia, s-a dispus încetarea contractelor de muncă ale tuturor salariaţilor. În ceea ce o priveşte pe reclamantă a fost emisă decizia nr.64/23.12.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art.65-68 Codul Muncii, începând cu 29.12.2011, OUG nr.82/2011 fiind menţionată printre temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.

S-a constatat, însă, că în ziua următoare, 30.12.2011, reclamanta a fost angajată, conform deciziei nr.72/30.12.2011, la nou înfiinţata ANÎF, angajare care s-a realizat în baza prevederilor OUG nr.82/2011, ale HG nr.1223/2011, ale deciziei nr.252/23.12.2011 a Directorului General al ANÎF Regulamentului cadru privind procedura de preluare a personalului de la ANIF R.A. şi cererii formulate de reclamantă.

OUG nr.82/2011 fiind invocată ca temei de drept atât al măsurii concedierii, cât şi al angajării, s-a impus a fi analizate prevederile acestui act normativ cu privire la situaţia personalului încadrat la fosta ANIF R.A data desfiinţării acesteia.

În limita celor 1.500 de locuri prevăzute de art.1 alin.4 din OUG nr.82/2011, personalul desfiinţatei ANÎF a fost preluat de noua Agenţie, care a procedat la angajarea acestuia prin încheierea unor noi contracte individuale de muncă în condiţiile art.29 alin.2 din HG nr.1223/2011, reclamanta făcând parte din personalul preluat, astfel cum reiese din cuprinsul deciziei nr.72/30.12.2011.

În aceste condiţii, în raport de prevederile art.12 pct.3 din CCM la nivel de ANIF R.A. care acordă beneficiul compensaţiilor numai pentru persoanele care au fost concediate colectiv şi având în vedere scopul plăţilor compensatorii care sunt menite a acoperi un prejudiciu suferit prin concediere şi a compensa pentru lipsa veniturilor în perioada ulterioară, Curtea de apel a apreciat că reclamanta nu este îndreptăţită la plata acestor sume, angajarea sa având loc chiar în ziua imediat următoare celei în care i-a încetat contractul individual de muncă la instituţia desfiinţată.

Împrejurarea că, în cazul reclamantei, s-a emis o deciziei de concediere întemeiată pe art.65-68 Codul Muncii, nu este de natură a determina aplicabilitatea clauzei de la art.12 pct.3 din CCM, din moment ce măsura concedierii nu şi-a produs efectele juridice în ceea ce o priveşte, ca urmare a preluării sale la noua Agenţie.

Totodată, nu prezintă relevanţă juridică inserarea în decizia de concediere a faptului că reclamanta beneficiază de o compensaţie echivalentă cu 7 salarii, atâta timp cât dreptul la aceasta nu îşi are izvorul în decizia de concediere, ci în prevederile art.12 pct.3 din CCM, aşa cum recunoaşte chiar reclamanta, iar această clauza condiţionează plata de existenţa unei concedieri colective, concediere care în cazul reclamantei nu si-a produs efectele.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că astfel de decizii au fost emise pentru toţi salariaţii fostei ANIF R.A., ca urmare a desfiinţării acesteia, iar la data emiterii deciziilor de concediere-23.12.2011 nu se putea cunoaşte care dintre salariaţi urmau a se încadra în limita celor 1.500, preluaţi de ANÎF.

În acelaşi timp, împrejurarea că încadrarea reclamantei ca, de altfel, şi a celorlalţi salariaţi preluaţi de Agenţie în limita a 1.500 de posturi nu a operat de drept, ci în urma unui concurs, cu stipularea unei perioade de probă la angajare nu este de natură a conduce la concluzia că în cazul său s-ar fi realizat anterior o concediere efectivă, aşa cum susţine reclamanta.

Ceea este cert în cauză este că reclamanta nu se află în aceeaşi situaţie cu salariaţii fostei ANIF R.A. care au fost concediaţi efectiv şi nu au făcut parte din personalul preluat de noua Agenţie în condiţiile art.14 din OUG nr.82/2011, astfel că nu poate beneficia de aceleaşi compensaţii ca şi aceştia, în scopul acestei categorii de salariaţi fiind instituită de partenerii sociali clauza de la art.12 pct.3 din CCM la nivel de unitate privind plăţile compensatorii.

În concluzie, Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond, admiţând acţiunea, a făcut o greşită interpretare a art.12 pct.3 din CCM la nivel ANIF R.A., prin raportare la situaţia reclamantei şi la prevederile OUG nr.82/2011. 

Extras din Decizia nr. 8763/8.10.2013, Curtea de Apel Craiova, www.just.ro

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Un comentariu

  • Răspunde
    Adrian - Andrei
    noiembrie 23 2016

    Iertare, dar n-am reușit să trec de titlu… „ Dreptul salariatul concediat la plăți compensatorii ” ? … !? … Citiți cu voce tare, vă rog…. Știți, cunosc un turc care vorbește mai bine românește!…. și eu am făcut românăa în liceu cu un chinez! Da, fără glumă !! Profu` de română din liceu, la Fieni, Dâmbovița, era născut-crescut în China, de naționalitate chineză. Și vorbea-scria perfect românește…..

Scrie un comentariu