3 Decembrie, 2016

Studiu de caz. Dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc (în baza unei clauze abuzive) este imprescriptibil!

Reclamanţii A şi B au chemat în judecată pe pârâta SC VR SA, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în baza probelor administrate, să dispună următoarele:

- să constate ineficacitatea clauzei cu caracter abuziv înscrisă la pct. 5 lit. a) din „Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din 22.02.2007″ privind aplicarea comisionului de risc;

- să dispună înlăturarea clauzei înscrise la pct. 5 lit. a) din „Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din 22.02.2007″ privind aplicarea comisionului de risc, cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare, cu excluderea clauzei respective;

- să oblige pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2.088,08 euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea comisionului de risc perceput în perioada 22.02.2007 – 01.09.2011, precum şi la restituirea comisionului de risc perceput din data de 02.09.2011 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii;

- să oblige pârâta la încheierea unui act adiţional la contract;

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că între aceştia – în calitate de împrumutaţi – şi pârâta SC VR SA – în calitate de împrumutător – a fost încheiată convenţia de credit din 22.02.2007, în baza căreia părţile au prevăzut la art. 5 lit. a din partea Condiţiile speciale ale convenţiei comisionul de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit.

Reclamanţii au solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc cuprinsă la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei. Reclamanţii au învederat instanţei de judecată că respectiva clauză nu a fost negociată cu aceştia în calitatea lor de consumatori, aceasta este de natură a crea un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aşadar, faţă de cele arătate în cererea introductivă de instanţă, reclamanţii au apreciat că sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii a căror îndeplinire relevă caracterul abuziv al clauzei incluse în condiţiile speciale la contractul de credit încheiat de pârâtă cu reclamanţii, şi anume că acestea nu au fost negociate cu reclamanţii, iar prin impunerea lor s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor.

Concluzionând, reclamaţii au apreciat că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi, pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei constatarea caracterului abuziv al clauzei  respective şi eliminarea ei din contract.

Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, reclamanţii au mai solicitat ca sumele achitate cu acest titlu (comision de risc) pe perioada 22.02.2007 – 01.09.2011 să le fie restituite, acestea fiind practic nedatorate. De  asemenea, reclamanţii au mai solicitat ca sumele achitate cu titlu de comision de risc după data de 02.09.2011 (până la rămânerea definitivă a hotărârii) să le fie restituite.

În probaţiune, reclamanţii au precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce a decis instanţa de judecată şi cum a argumentat hotărârea?

Prin sentinţa civilă nr. zyx/06.02.2012, instanţa de judecată a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A şi B în contradictoriu cu pârâta SC VR SA (a admis toate capetele de cerere formulate prin acţiunea introductivă de instanţă cu excepţia capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la contract pe care l-a respins). De asemenea, instanţa de judecată a obligat pârâta la plata sumei de 2.650 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Ceea ce conferă un profund caracter abuziv clauzei contractuale privind comisionul de risc este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanţie”, în condiţiile bunei-credinţe contractuale, clauza respectivă ar fi trebuit să fie dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutaţi odată cu plata integrală a ratelor de către aceştia, în condiţiile neîndeplinirii pretinselor riscuri.

Garantarea obligaţiei constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia, care nu se poate transforma într-o obligaţie de plată suplimentară. Odată executată obligaţia contractuală (în speţă restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinaţia de a garanta executarea acestei obligaţii trebuie restituite debitorului. Aceste sume de bani nu pot fi însuşite de creditor, pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) şi nici nu reprezintă, aşa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestaţii a creditorului.

Totodată, ca urmare a constatării caracterul abuziv al clauzei stipulate la punctul 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din 22.02.2007″ privind aplicarea comisionului de risc, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanţa de judecată a constatat ineficacitatea clauzei cu caracter abuziv şi a dispus înlăturarea acesteia din contract, cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare, cu excluderea respectivei clauze.

De asemenea, instanţa de judecată a apreciat că, în privinţa prestaţiilor deja efectuate, se impune restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc de către reclamanţi, dat fiind că s-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la punctul 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit din 22.02.2007, aceasta nefiind aptă de a-şi produce efectele încă de la momentul încheierii contractului.

Instanţa de judecată a mai apreciat că sumele achitate cu  titlu de comision de risc după data de 02.09.2011 (până la rămânerea definitivă a hotărârii) trebuie, de asemenea, să fie restituite, acestea fiind tot nedatorate.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă

Sentinţa civilă nr. zyx/06.02.2012 a Tribunalului a fost atacată de către pârâtă atât cu apel (care a fost respins ca nefondat), cât şi cu recurs.

În argumentarea motivelor de recurs, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă SC VR SA că dreptul reclamanţilor-intimaţi A şi B de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pentru perioada de 22.02.2007- 22.12.2007 este prescris.

De asemenea, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă că instanţele de fond şi de apel au interpretat şi au aplicat în mod greşit Legea nr. 193/2000, în sensul că, în mod nelegal, au reţinut că art. 5 lit. a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit este o clauză abuzivă în înţelesul Legii nr. 193/2000 şi că este admisibilă restituirea prestaţiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, fără a lua în considerare caracterul succesiv al convenţiei de credit.

În fine, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă că instanţele de judecată au obligat-o pe aceasta în mod eronat la plata sumei de 2.650 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că acestea nu sunt necesare şi rezonabile.

Ce a decis instanţa de recurs şi cum a argumentat hotărârea?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul astfel cum a fost formulat, a dispus respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de recurs privind prescripţia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pentru perioada 22.02.2007 – 22.12.2007, Înalta Curte a reţinut că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond a dat eficienţă principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând just restituirea prestaţiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc fiind imprescriptibil (adică sumele respective pot fi solicitate oricând).

Critica privind interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 193/2000 nu a putut fi primită, deoarece alin. 3 al art. 4 din actul normativ anterior menţionat instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze-standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

În ce priveşte noţiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva nr. 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În acest sens s-a reţinut că, în ambele reglementări, atât în dreptul intern, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, cât şi în legislaţia comunitară se pot distinge aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv.

De asemenea, alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 a instituit o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

De altfel, nici legea naţională şi nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existenţei unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul.

În acest sens, s-a constatat că banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deşi această probă îi incumba, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, prezumţia relativă instituită de lege nefiind răsturnată.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că este vorba de un contract de credit preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă şi completă asupra tuturor condiţiilor de creditare.

Acelaşi este şi sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune, aşa cum este şi contractul de credit din cauză.

Referitor la raţiunea perceperii comisionului de risc, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanţii reale ce poate fi suplimentată în anumite condiţii reglementate prin contract, cât şi prin încheierea unei poliţe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic (bilateral) al convenţiei de credit.

Consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond a dat eficienţă principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând just restituirea prestaţiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că nefondat este şi motivul de recurs privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii (a pierdut procesul), iar cheltuielile de judecată au fost dovedite de intimaţii-reclamanţi cu documente justificative, instanţa având facultatea şi nu obligaţia cenzurării cuantumului acestora.

Foto:
Free Images

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu