10 Decembrie, 2016

Studiu de caz. Despăgubiri potrivit răspunderii civile delictuale în cazul în care asiguratorul nu plăteşte întreaga daună

Reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 900 de lei reprezentând rest din contravaloarea reparaţiei autoturismului proprietatea sa, de avarierea căruia pârâtul este răspunzător; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că,  în urma accidentului rutier produs la data de 02.07.2012 din vina pârâtului, autoturismul proprietatea sa a suferit avarieri ale căror remedieri, în sumă totală de 2800 de lei, nu au fost achitate decât în parte de către societatea asigurătoare, rămânând un rest de 900 de lei.

În probaţiune, reclamanţii au precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri. Astfel, în dovedirea cererii au fost depuse la dosar: procesul verbal de contravenţie nr. xzy/02.07.2012, certificatul de înmatriculare pentru autoutilitara furgon Ford, declaraţia pârâtului şi a reclamantului date la poliţie, chitanţa  din 27.07.2012, factura fiscală zzxxvv din 27.07.2012, poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a pârâtului la BCR Asigurări.

Ce demersuri juridice a întreprins pârâtul primind acţiunea de chemare în judecată a reclamantului?

Deşi a primit cererea de chemare în judecată a reclamantului, pârâtul nu a formulat în termen legal întâmpinare şi, deşi legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanţă pentru a combate pretenţiile reclamantului.

Ce a decis instanţa de judecată şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. yxz/12.09.2013, Judecătoria a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 900 de lei, reprezentând pretenţii delictuale, şi a sumei de 80 de lei – cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la data de 02.07.2012, aflat pe str. Vaselor, pârâtul a condus autoturismul proprietatea sa marca Ford şi, virând la dreapta pentru a intra la Magazinul Universal Z, nu a redus viteza, intrând astfel în coliziune cu auto B-23-ZUM.

Fapta contravenţională a fost constatată de către agenţi ai poliţiei prin încheierea procesului verbal seria PCA nr. xzy/02.07.2012, care a stabilit  vinovăţia în sarcina pârâtului.

S-a reţinut că pârâtul avea încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul proprietatea sa cu numărul de înmatriculare B-01-TUM, la SC BCR Asigurări SA, potrivit actului constatator şi poliţei de asigurare aflată la dosarul cauzei, consimţind la despăgubirea persoanei vătămate.

Avariile suferite de către autoturismul proprietatea reclamantului, constând în deteriorarea barei din faţă stânga, a farului din faţă stânga, a grilei, au fost remediate prin reperaţii în valoare totală de 2800 de lei, din care 1900 fr lei au fost suportaţi de societatea de asigurări, în virtutea contractului de asigurare încheiat cu aceasta, iar restul de 900 de lei a fost achitat de către reclamant, aşa cum rezultă din chitanţa nr. xzw/27.07.2012.

Prin urmare, au fost reţinute ca îndeplinite cele patru condiţii ale răspunderii delictuale, anume: faptă ilicită (contravenţia săvârşită de pârât), vinovăţia (constatată prin încheierea procesului verbal, necontestat), prejudiciul (avariile produse prin evenimentul rutier) şi legătura cauzală între faptă şi prejudiciu.

De asemenea, s-a reţinut ca dovedită şi plata sumei de 900 de lei, reprezentând contravaloarea de acoperire a prejudiciului cauzat prin fapta pârâtului contravenient.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârât?

Sentinţa civilă nr. yxz/12.09.2013 a Judecătoriei a fost atacată de către pârât, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, solicitând judecarea în lipsă.

În motivare s-a arătat că hotărârea atacată nu este legală deoarece  a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii. S-a arătat faptul că, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, citarea în proces a asiguratorului este obligatorie, însă instanţa de fond nu a procedat ca atare.

De asemenea, s-a susţinut că reclamantul nu a făcut nici dovada că paguba sa nu a fost integral acoperită de societatea de asigurare, aşa cum rezultă din actele de la dosar.

Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată sau infirmată de instanţa de control judiciar şi cum s-a argumentat hotărârea respectivă?

Instanţa superioară de control judiciar a respins recursul ca nefondat şi a menţinut hotărârea instanţei de fond, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

Pentru a pronunţa hotărârea amintită, instanţa a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte prima critică a recurentului-pârât, aceasta nu a putut fi reţinută deoarece, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, citarea asiguratorului de răspundere civilă nu este obligatorie în cadrul procesului reprezentând acţiunea îndreptată împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, pentru diferenţa neachitată de societatea de asigurare.

Astfel, textul menţionat arată că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Însă în cauza de faţă reclamantul s-a îndreptat împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, pentru diferenţa neachitată de societatea de asigurare, iar nu împotriva asiguratorului care a achitat despăgubirea conform poliţei de asigurare în limita sumei asigurate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a recurentului-pârât, potrivit căreia reclamantul nu a dovedit că prejudiciul său nu a fost acoperit integral de societatea de asigurare, instanţa de recurs a constatat că prin procesul verbal întocmit cu ocazia producerii accidentului au fost reţinute pagubele suferite, iar societatea de asigurare a achitat suma totală rezultată din contractul de asigurare, aceasta reprezentând limita maximă la care era întocmită poliţa de asigurare. Din faptul că s-a achitat suma maximă rezultată din contractul de asigurare rezultă că valoarea pagubelor a depăşit această sumă, pe factură menţiunea societăţii de asigurare fiind făcută fără nici o rezervă. Astfel, dacă suma necesară pentru reparaţii depăşeşte această sumă achitată de către asigurator, ea este în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului.

Din probele administrate rezultă că valoarea reparaţiei a fost de 2800 de lei, din care 1900 de lei au fost achitaţi de către asigurator, diferenţa de de 900 lei, achitată potrivit chitanţei de la fila xxx din dosarul cauzei, fiind în sarcina celui vinovat de producerea accidentului.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu