Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta Primaria Oraşului A., prin primar, a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună anularea autorizaţiei de construire nr. xza/27.09.2006, a certificatului de urbanism nr. ab/10.08.2006 şi a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. zas/15.05.2007.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că paratul B a solicitat şi obţinut de la Primaria A. certificatul de urbanism nr. ab/10.08.2006, în scopul edificării unei locuinţe în regim P+M, utilităţi şi branşamente pe un teren în suprafaţă de 500 mp situat în localitatea A.; deşi terenul era situat într-o zona cu servituţi aeronautice civile şi deşi edificarea unui obiectiv într-o asemenea zona se putea face doar cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Romane, totuşi în cuprinsul certificatului de urbanism nu a fost stabilita obligativitatea obţinerii avizului A.A.C.R; pârâtul B a depus la reclamanta Primaria Oraşului A documentaţia impusa prin certificatul de urbanism, astfel că a obţinut autorizaţia de construire nr. xza/27.09.2006, în baza căreia a edificat locuinţa, utilităţile şi branşamentele acesteia, lucrări ce au fost finalizate – procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor fiind întocmit la data de 15.05.2007.
În urma unui control efectuat, I.S.C. Inspectoratul Judeţean în Construcţii A. a descoperit faptul că locuinţa pârâtului B a fost edificată fără a se solicita acordul A.A.C.R., precum şi că acest acord nu a fost solicitat de către reclamantă cu ocazia eliberării autorizaţiei de construire – deşi solicitarea şi obţinerea acestuia era obligatorie, potrivit disp art. 2.1 din Procedura anexa la OMTCT nr118/2003 şi în această situaţie atât certificatul de urbanism, cât şi autorizaţia de construire au fost nelegal emise.
Având în vedere emiterea certificatului de urbanism, cât şi a autorizaţiei de construire cu nerespectarea dispoziţiilor legale- art.2.1 din Procedura Anexă la OMTCT nr. 118/2003 şi art.6 a.1 şi art.7 al.1 lit.d din Legea nr. 50/1991, reclamanta a înţeles să formuleze prezenta cerere introductivă de instanţă împotriva pârâtului B.
În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări a formulat pârâtul referitor la acţiunea de chemare în judecată a reclamantei?
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat, în eventualitatea admiterii acţiunii principale, obligarea în solidar a reclamantei şi a numiţilor P.F.C. – primarul oraşului C – şi D. – Arhitect sef al oraşului C. -, la plata unei despăgubiri egală cu c/val imobilului proprietatea paratului; de asemenea, pârâtul a mai solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În probaţiune, pârâtul – reclamant reconvenţional B. a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri şi expertiză.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. abc/ 24.06.2010, Tribunalul a admis în parte acţiunea formulata de reclamanta – pârâtă reconvenţională Primăria A. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant reconvenţional B., a anulat autorizaţia de construire nr. xza/27.09.2006 şi certificatul de urbanism nr. ab/10.08.2006, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. zas/15.05.2007.
Prin aceeaşi sentinţă Tribunalul a admis cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional B, în contradictoriu cu pârâta reconvenţională Primăria A. şi pârâţii reconvenţionali C. şi D., a obligat Primaria A., în solidar cu pârâţii C şi D., să plătească pârâtului-reclamant reconvenţional despăgubiri în valoare de 1.212.389 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 5000 lei.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Având în vedere emiterea de către reclamanta (Primăria A.) atât a certificatului de urbanism, cât şi a autorizaţiei de construire cu nerespectarea dispoziţiilor legale- art. 2.1 din Procedura anexă la OMTCT nr. 118/2003, instanţa a considerat întemeiată cererea introductivă de instanţă formulată de reclamantă.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâtul B tribunalul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a reclamantei şi a pârâţilor C. şi D, întrucât fapta culpabilă producătoare de prejudicii constă în emiterea actelor administrative nelegale (certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire), respectiv în emiterea acestora în condiţiile nesolicitării şi obţinerii avizului obligatoriu al AACR, împrejurare ce a generat implicit încălcarea dispoziţiilor legale ale art.2.1 din Procedura Anexa la OMTCT 118/2003 şi art.6 a.1 şi art.7 al.1 lit.d din Legea nr.50/1991.
Tribunalul nu a reţinut susţinerea reclamantei – privind faptul că nesolicitarea avizului obligatoriu al Autorităţii Aeronautice Civile Romane constituie o eroare umana; or în condiţiile emiterii certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire fără solicitarea şi obţinerea avizului precizat, pârâţii C. şi D. şi-au încălcat atribuţiile legale şi de serviciu, rezultatul fiind acela al emiterii unor acte administrative nelegale.
În ce priveşte prejudiciul provocat pârâtului B, tribunalul a reţinut, că acesta constă în împrejurarea edificării unei construcţii în condiţii nelegale, într-o zonă supusă servituţilor aviatice, construcţie ce urmează a fi demolată, pentru înlăturarea pericolului generat pentru activitatea aviatică desfăşurată pe aeroportul Băneasa. Tribunalul a constatat că valoarea care trebuie avută în vedere este cea de la momentul efectuării expertizei, respectiv cea de la momentul evaluării, când se are în vedere valoarea de piaţă a imobilului.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că valoarea prejudiciului produs pârâtului B, constă doar în c/val.locuinţei P+M, de 1.212.389 lei – conform variantei B din raportul de expertiză tehnică.
Referitor la vinovăţia reclamantei şi a pârâţilor C. şi D., aceasta s-a manifestat sub forma culpei, respectiv în eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire cu încălcărea dispoziţiilor legale în materie, prin semnarea acestor acte în calitatea deţinută la momentul emiterii lor, fiind incidente dispoziţiile art.16 din Legea nr.554/2004, privind răspunderea solidară a autorităţii emitente împreună cu funcţionarii publici care au contribuit la emiterea actului nelegal.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamanta – pârâtă reconvenţională Primăria A. şi pârâţii C şi D şi, în caz afirmativ, ce a decis instanţa superioară în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr.abc/ 24.06.2010 a fost atacată de către reclamanta – pârâtă reconvenţională Primăria A. şi pârâţii C şi D cu recurs, iar Curtea de Apel a admis recursurile formulate de Primăria A. prin primar, de pârâtul C. în calitate de primar şi de pârâtul D., a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins cererea reconvenţională, a înlăturăt obligarea recurenţilor Primăria A., primarul C. şi D. la cheltuieli de judecată pe fond faţă de pârâtul B, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:
Referitor la recursurile declarate de Primăria A. prin primar, primarul C. şi pârâtul D., motivele formulate fiind asemănătoare, acestea au fost analizate împreună, Curtea constatând că instanţa de fond trebuia să analizeze, cu prioritate, dacă şi în ce măsură dreptul de a solicita despăgubiri s-a născut în momentul introducerii acţiunii şi dacă paguba pretins cauzată în patrimoniul pârâtului-reclamant B este reală şi certă şi nu ipotetică şi viitoare.
S-a observat că în speţă obiectul reconvenţionalei îl reprezintă contravaloarea construcţiei edificate de intimat (paratul B) în baza autorizaţiei de construire care a fost anulată, instanţa de fond nefiind investită şi cu o cerere vizând demolarea construcţiei şi numai după aceea se pot solicita despăgubiri de către titularul actului administrativ anulat, iar despăgubirile se stabilesc în funcţie de buna sau reaua sa credinţă în edificarea construcţiei, de complicitatea şi vinovăţia sa la eliberarea autorizaţiei de construcţie respective. Ca atare, numai în măsura în care s-ar fi solicitat demolarea construcţiei edificate şi s-ar fi realizat în concret acest lucru, prejudiciul cauzat pârâtului-reclamant B ar fi fost cert, actual, determinabil şi evident.
Aceasta întrucât, în cazul răspunderii civile delictuale, este necesar a fi întrunite cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
În acest caz, instanţa de fond este în eroare, deoarece atâta timp cât nu s-a dispus demolarea construcţiei edificate abuziv nu putem vorbi de existenţa unui prejudiciu cert în patrimoniul pârâtului-reclamant. Prejudiciu, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul şi efectul negativ suferit de o anumită persoană, ori de patrimoniul său, prin comiterea unui fapt ilicit sau delict civil, acesta putând fi unul actual sau viitor, iar în speţă nu există un astfel de prejudiciu.
Împrejurarea că în viitor, construcţia locuinţă personală ar putea fi demolată, ţinând seama că autorizaţia de construire a fost anulată, reprezintă exclusiv o eventualitate, mai ales în condiţiile în care a rezultat că Autoritatea Aeronautică Civilă nu şi-a dat acordul, deşi i s-a solicitat în mod expres acest lucru, fie, în măsura în care va fi solicitat, aceasta nu va aviza favorabil cererea şi pârâtul-reclamant B ar putea obţine o nouă autorizaţie de construire, post factum, dar în condiţii de legalitate.
În atare context prima instanţă în mod eronat nu a observat că pârâtul-reclamant B a formulat prematur cererea de acordare a despăgubirilor, mai ales în condiţiile în care, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti ori a unei dispoziţii administrative, construcţia edificată nu va fi demolată.
În sens contrar reclamantul reconvenţional B s-ar îmbogăţi fără justă cauză, întrucât ar continua să rămână în proprietate şi cu construcţia şi să solicite şi suma de bani reprezentând contravaloarea acesteia, în condiţiile în care nu ar fi lipsit de proprietatea sa.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege care instituie răspunderea administrativă solidară legiuitorul utilizează sintagma prejudiciul cauzat, deci se pot cere despăgubiri, numai în măsura în care patrimoniul persoanei interesate a suferit o pierdere ce poate fi cuantificată, ori aceasta este iminentă, ceea ce nu este valabil în cazul de faţă.
În consecinţă, din acest punct de vedere, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică admiţând reconvenţionala pârâtului-reclamant B, fără a ţine seama că prejudiciul nu este unul cert şi actual, iar dreptul de a solicita despăgubiri nu este născut şi actual, acesta se poate naşte exclusiv în momentul emiterii autorizaţiei de demolare şi demolarea efectivă a construcţiei proprietatea acestuia.
De asemenea, instanţa de fond, în mod eronat a apreciat calitatea de constructor de bună-credinţă a reclamantului-reconvenţional B, care trebuia să ştie, în calitate de comerciant sau să se consulte cu un specialist, mai ales că dorea să construiască un mic cartier de locuinţe în apropierea Aeroportului Băneasa, dacă este nevoie de un aviz din partea Autorităţi Aeronautice Române, ca şi celelalte avize pe care le-a obţinut în baza certificatului de urbanism şi în vederea eliberării autorizaţiei de construire, care ulterior, s-a eliberat numai pentru o singură locuinţă, fiind anumite probleme în acest sens.
Având în vedere amplasarea topografică a terenului, acesta avea obligaţia de a efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că locuinţa sau locuinţele vor fi edificate în condiţii de legalitate şi că toate acordurile şi avizele legale au fost obţinute .
Buna-credinţă este atitudinea subiectivă a persoanei interesate care efectuează un anumit demers sau acţiune, cu efecte juridice, în sensul că trebuie să se asigure în mod rezonabil, diligent, că ceea ce face corespunde legalităţii.
Mai mult decât atât, acesta a edificat pe riscul său construcţia respectivă, deoarece cunoştea faptul că trebuie să obţină avizul A.A.C.R., întrucât la 02.10.2003 a solicitat acest aviz pentru construirea a 10 locuinţe în aceeaşi locaţie, aviz care nu a fost obţinut.
În consecinţă, nu poate fi vorba numai de culpa sau eroarea umană a funcţionarilor Primăriei A., ci şi propria culpă în demersul judiciar realizat „nemo censetur propriam turpitudinem allegans ”.
Acest aviz era obligatoriu, conform art. 2 pct. I din procedura anexă la O.M.T.C.T. nr. 118/2003, aşa încât orice om prudent şi diligent ar fi trebuit să aibă reprezentarea faptului că edificarea de construcţii pe respectivul amplasament poate impieta cu privire la siguranţa zborurilor aeriene, culpa sa fiind evidentă.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
