2 Decembrie, 2016

Stocarea electronică a facturilor

La finalul unui grupaj de materiale despre cum vor arăta, de la 1 ianuarie 2013, reglementările fiscale privind facturarea, prezentăm reglementările privind stocarea electronică a facturilor, astfel cum toate aceste dispoziţii sunt cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 621/2012, ordonanţă dată pentru modificarea unor articole din Codul fiscal, printre care şi articolul 155 referitor la facturare.

Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, şi de stocare şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.

Dreptul persoanei impozabile de a-şi alege locul de stocare electronică a facturilor. O reglementare detaliată pe această temă este inclusă în viitoarea formă a dispoziţiilor despre facturarea electronică.

Astfel, prin alineatul (31) al articolului 155 Cod fiscal, în forma modificată de O.G. nr. 15/2012 – repetăm, forma modificată a acestui articol urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiţia ca facturile sau informaţiile stocate să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.

Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă, având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) 904/2010, sau cînd nu există nici un act juridic referitor la dreptul organelor de control de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective, solicitând în acest scop traducerea acestora în limba română, în situaţiile pe care le vom vedea mai jos.

Prin excepţie, persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente şi pentru care persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, în condiţiile pe care le-am arătat mai sus, când ne-am referit la situaţia particulară respectivă.

Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix, cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.

În situaţia în care locul de stocare nu se află pe teritoriul României, persoanele impozabile stabilite în România trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate.

Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziţie. În cazul facturilor stocate prin mijloace electronice, persoanele impozabile vor stoca prin mijloace electronice şi datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului facturilor.

Aşa cum menţionam mai sus, în scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133 (referitor, respectiv, la locul livrării de bunuri şi locul prestărilor de servicii, ca operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei), precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România.

În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul online la date, persoana impozabilă stabilită în România are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi.

De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.

Documentar legislativ

În ce priveşte trimiterile din text la reglementări comunitare, acestea se referă la:

- Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010, privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri – publicată în Jurnalul Oficial L 84/1 din 31.03.2010;

- Regulamentul (UE) nr.904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată (actualizat) – publicat în Jurnalul Oficial nr. L 268/1 din 12.10.2010.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu