7 Decembrie, 2016

Stagii de formare la Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene oferă, în fiecare an, aproximativ 95 de stagii de practică cu o durată medie de 5 luni. Aceste stagii pot fi: plătite, neplătite sau rezervate funcţionarilor naţionali.

Stagii plătite

Stagiarii selectaţi vor fi repartizaţi către unul sau mai multe departamente ale Secretariatului General al Consiliului, pentru o durată de cinci luni.

Criterii de selecţie:

    • să fie cetăţeni ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
    • să fi terminat, la data depunerii candidaturii, cel puţin primul ciclu de studii superioare universitare, recunoscute printr-o diplomă;
    • să cunoască bine una dintre limbile oficiale ale UE şi satisfăcător o alta. În practică, este necesară cunoaşterea cel puţin a limbilor engleză şi franceză;
    • să nu fi efectuat deja un stagiu într-o alta instituţie europeană.

Funcţionarii naţionali nu sunt eligibili pentru acest program.

Departajarea candidaţilor se va face pe baza rezultatelor obţinute pe parcursul studiilor. Vor fi preferaţi candidaţii care:

    • au terminat sau au început un curs de integrare europeană;
    • ocupă, în sectorul public sau privat, un post în domeniul activităţilor Uniunii Europene. 

Cuantumul bursei acordate este fixat la 900 EUR pe lună.

Candidaturile pentru stagiile din 2014: formularele de candidatură sunt disponibile între 3 iunie şi 2 septembrie 2013.

Mai multe informaţii despre stagiile plătite găsiţi AICI!

Stagii neplătite

Stagiile neplătite sunt oferite studenţilor care trebuie să efectueze un stagiu obligatoriu în cursul studiilor. Durata stagiilor poate să fie între 1 luna şi 5 luni, în funcţie de cerinţele instituţiei de învăţământ.

Criterii de selecţie:

    • să fie cetăţeni ai unui stat membru UE sau ai unei ţări candidate;
    • să fie în al III-lea, al IV-lea sau al V-lea an de studiu (sau echivalent) într-o instituţie de învăţământ superior sau universitate care cere efectuarea unei astfel de perioade de stagiu ca parte a studiilor sau pentru a accede la exercitarea unei profesii, ori pentru a efectua lucrări de cercetare pentru o teză de doctorat;
    • să cunoască bine una dintre limbile oficiale ale UE şi satisfăcător o alta. În practică, este necesară cunoaşterea cel puţin a limbilor engleza şi franceză;
    • să nu fi efectuat deja un stagiu intr-o alta instituţie europeană. 

Date limită:

    • 1 octombrie (pentru perioada 1 februarie – 30 iunie)
    • 1 aprilie (pentru perioada 1 septembrie – 31 ianuarie) 

Nu există un formular de candidatura online aşa că, pentru a primi formularul, cei interesaţi sunt invitaţi să contacteze biroul de stagii: stages@consilium.europa.eu

Mai multe detalii despre stagiile neplătite AICI

Sursa: Romania Eurodesk

comentarii

Despre autor  ⁄ Ema Călinescu

Redactor la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu