9 Decembrie, 2016

Soluţionarea contestaţiilor fiscale (III)

VII) Prescripţia: sens şi conţinut

Pentru contribuabilii care ajung să depună contestaţii este foarte important să cunoască cel puţin elementele minime, strict necesare, cu privire la prescripţie.

În caz contrar pot ajunge în situaţia de a se lupta pentru o cauză dinainte pierdută, adică pentru o cauză prescrisă, pentru un drept pe care nu mai au dreptul să-l ceară ca urmare a faptului că a trecut timpul prevăzut de lege înăuntrul căruia trebuia cerut acest drept.

Cetăţeanul, contribuabilul şi chiar organele fiscale de control, citind prevederile legale prin care se reglementează prescripţia, nu reuşesc să înţeleagă, corect şi pe deplin, ce se înţelege prin noţiunile „prescripţie” şi „prescripţie extinctivă”, dacă este vorba de două noţiuni diferite, sau este vorba de una singură.

În cazul în care aceste persoane încearcă să înţeleagă „din literatura de specialitate” sensul şi conţinutul acestor noţiuni, vor constata că respectivele „tratate” sunt „opere filozofice”, scrise „pentru o altă lume”, sunt asemenea unui „drum care pleacă de nicăieri şi duce la nimic”, iar dacă discuţi cu autorii lor, când aceştia iţi răspunde, nu mai ştii (1) nici ce i-ai întrebat şi (2) nici ce ştiai mai înainte de a-i întreba.

Acesta este considerentul pentru care, prin aceste câteva rânduri, încercăm, cu riscurile ce decurg dintr-un asemenea demers, să explicăm, pe înţelesul omului de rând, ce se înţelege prin noţiunile „prescripţie” şi „prescripţie extinctivă” şi cum se aplică aceasta în practică.

***

Efectiv şi în mod real între noţiunile „prescripţie” şi „prescripţie extinctivă” nu există nicio deosebire de conţinut, fapt pentru care în cele ce urmează se foloseşte numai noţiunea de „prescripţie”.

Neclarităţile, confuziile şi punctele de vedere diferite în definirea prescripţiei (în stabilirea sensului şi conţinutului acesteia) au fost şi sunt date de faptul că noţiunea de prescripţie nu este definită prin nici un act normativ în vigoare în prezent, dintre care cele mai importante reglementări în materie (de prescripţie) sunt prezentate în bibliografie.

Prin „Hotărârea Guvernului nr. 1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale [1]

„95. Prescripţie – mijloc de dobândire sau pierdere a unui drept prin trecerea timpului ori stingerea unui drept la acţiune prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege; modalitate de stingere a creanţelor bugetare;

95.1. termen de prescripţie – intervalul de timp înăuntrul căruia creditorul bugetar are dreptul de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară; acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept; termenul de prescripţie începe la data când, potrivit legii, se naşte dreptul de a cere executarea silită.”

Surprinde şi nedumereşte faptul că o problemă atât de importantă, aşa cum este prescripţia (la stabilire, la executare, achizitorie etc.), care a fost şi este foarte controversată, cu interpretări diferite, nu puţine contradictorii, nu este definită nici chiar în cele mai importante acte normative care o reglementează, precum: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (abrogat prin noul Cod civil); vechiul Cod civil; noul Cod civil; vechiul Cod de procedură civilă; noul Cod de procedură civilă; Legea contenciosului administrativ; Codul de procedură fiscală; Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Prescripţia este definită, în general, ca fiind:

„stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie);

„pierderea dreptului celui prejudiciat de a solicita un drept al său din cauză că acest drept nu a fost solicitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie);

„cauză de pierdere a dreptului de a cere un drept ca urmare a trecerii timpului prevăzute de lege” (înăuntrul căruia trebuia solicitat acel drept);

„cauză de înlăturare a răspunderii ca urmare a trecerii duratei de timp prevăzute de lege”;

„încetarea dreptului unei persoane fizice sau juridice de a cere un drept (numit dreptul la acţiune) ca urmare a trecerii termenului prevăzut de lege (numit termen de prescripţie) pentru solicitarea acelui drept”;

„mijloc de dobândire a unui drept prin trecerea timpului”;

„mijloc de pierdere a unui drept prin trecerea timpului”;

„mijloc de stingerea unui drept la acţiune prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege”;

„modalitate de stingere a creanţelor bugetare”.

 „S-a prescris” are sensul de „s-a pierdut dreptul de a cere un drept din cauză că acesta nu a fost solicitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie).

Termenul de prescripţie este intervalul de timp înăuntrul căruia creditorul bugetar are dreptul de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară”. (H.G nr. 1278/2002 pct. 95.1).

„Dreptul de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept”. (H.G nr. 1278/2002 pct. 95.1).

(H.G nr. 1278/2002 pct. 95.1).

„Termenul de prescripţie începe la data când, potrivit legii, se naşte dreptul de a cere executarea silită.” (H.G nr. 1278/2002 pct. 95.1).

.„Termenul de prescripţie” este „durata de timp” prevăzută prin lege înăuntrul căruia o persoană fizică sau juridică poate să solicite un drept al său.

„Termenul de prescripţie” trebuie interpretat ca fiind „durata de timp” prevăzută prin lege înăuntrul căruia o persoană fizică sau juridică poate să solicite un drept al său.

Spre exemplu, prin art. 2.517 din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil) se prevede că „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”

Perioada de prescripţie” este „perioada de timp”, pe care se întinde „termenul de prescripţie”, pe care o persoană fizică sau juridică poate să solicite un drept al său.

„Perioada de prescripţie” este „intervalul de timp”, „de la data de … şi până la data de …”, pe care se aplică „termenul de prescripţie”.

Aşa după cum se va vedea şi din exemplele care urmează, „termenul de prescripţie” este diferit de „perioada de prescripţie”.

Din cauză că prescripţia este o problemă foarte complexă, pentru a se înţelege fie şi numai sensul şi conţinutul său general, aceasta va fi tratată în cele ce urmează pe exemplul contestaţiilor fiscale.

Termen de prescripţie”, pe înţelesul contribuabilului, este „durata de timp” (de exemplu, de 30 de zile, de 45 de zile, de 3 ani, de 5 ani), prevăzută prin lege, în interiorul căruia acesta se poate adresa organului fiscal care a emis un act prin care i-au fost stabilite anumite obligaţii de plată, cu o cerere motivată (numită „contestaţie”) prin care să demonstreze că în mod incorect i-au fost stabilite respectivele obligaţii de plată, fapt pentru care cere anularea acestora, în totalitate sau parţial..

Termenul de prescripţie este deci o „durată de timp”, stabilită de lege, înăuntrul căreia trebuie depusă contestaţia, după această durată pierzându-se atât dreptul de a mai contesta, cât şi dreptul de a mai acţiona în justiţie.

După expirarea termenului de prescripţie (de 30 de zile în care se poate introduce o contestaţie, prevăzut prin art. 207 din Codul de procedură fiscală), contribuabilul nu mai are dreptul legal să conteste un act, nici la organul fiscal, şi nici în justiţie.

Problema fiind de mare interes pentru milioane de cetăţeni şi de contribuabili (persoane fizice şi juridice), este foarte important a se reţine faptul că, dacă o contestaţie nu se depune în termen de 30 de zile de la data de la care contribuabilul a luat la cunoştinţă despre actul prin care i-au fost stabilite obligaţiile fiscale pe care le contestă, după acest termen se pierde, definitiv şi pentru totdeauna, orice drept de a contesta, atât la organul fiscal, cât şi în justiţie.

Sfârşitul prescripţiei” înseamnă sfârşitul termenului de 30 de zile de contestare până la care un contribuabil are dreptul legal să depusă o contestaţie.

Începutul prescripţiei” înseamnă începutul termenului de 30 de zile de la care contribuabilul are dreptul (prevăzut prin lege) de a depune contestaţie.

Foarte importante sunt de reţinut şi următoarele precizări cu privire la data de la care începe să curgă termenul de contestare, care înseamnă „începutul prescripţiei”.

Prin „Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă” (abrogat prin noul Cod civil) s-a prevăzut:

„Art. 7. Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

 Prin „Legea nr. 287/2009 privind Codul civil” (nou) se prevede:

„Art. 2.523. Regula generală

Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

În numeroase cazuri, între „data când se naşte dreptul la acţiune” şi „data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut naşterea lui” este o diferenţă însemnată, care, uneori, schimă radical, „începutul prescripţiei”, „perioada de prescripţie” şi „sfârşitul prescripţiei”.

Perioada de prescripţie” nu trebuie confundată cu „termenul de prescripţie

Perioada de prescripţie” stabileşte precis, pentru fiecare caz în parte, intervalul de timp (de la data de … şi până la data de …) pe care se aplică „termenul de prescripţie” (de 30 de zile, în cazul contestaţiei fiscale).

Termenul de prescripţie”, de 30 de zile, are „perioade de aplicare” foarte diferite de la un contribuabil la altul, în funcţie de „data de la care contribuabilul a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite”, adică în funcţie de „data de la care începe prescripţia”.
 
Exemplul nr. 1.

ContribuabiluluiA” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de acesta pentru primire), la data de 1 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de 1.000 de lei.

În cazul contribuabilul „A”, data de 1 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În acest caz, „perioada de prescripţie”, de 30 de zile şi este cuprinsă între 1 şi 30 martie 2013.
Pentru contribuabilul „A”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;
2) „începutul prescripţiei” este 1 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 1 şi 30 martie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 30 martie 2013.

După data de 30 martie 2013 acest contribuabil nu mai are dreptul legal să depusă contestaţie şi nici să acţioneze în justiţie.
 
Exemplul nr. 2.

ContribuabiluluiB” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de acesta pentru primire), la data de 15 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de 2.000 de lei.

În cazul în care acest contribuabil constată că, din eroare, i s-a stabilit această diferenţă de impozit pe salarii, de 2.000 de lei, eroare care este adevărată, recunoscută şi de organul fiscal, dacă depune contestaţia după data de 14 aprilie 2013, aceasta va fi respinsă, atât de organul fiscal, cât şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal de 30 de zile până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).

În cazul contribuabilul „B”, data de 15 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În cazul contribuabilului „B”, „perioada de prescripţie” este tot perioada de 30 de zile, dar aceasta este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013.

Pentru contribuabilul „B”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;
2) „începutul prescripţiei” este 15 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 14 aprilie 2013.

După data de 14 aprilie 2013, chiar dacă contribuabil (1) a cerut un drept al său printr-o contestaţie, şi (2) acest drept este real, (3) cererea respectivă va fi respinsă, atât de organul fiscal, cât şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal (de 30 de zile( până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).
 
Exemplul nr. 3.

Contribuabilului „G.N.” i s-a comunicat, prin scrisoare cu confirmare de primire, la data de 25 martie 2009, o „Decizie de impunere” prin că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de 3.682 de lei.

Acest contribuabil (1) nu a primit această „Decizie de impunere”, şi (2) nu a semnat de primire respectiva scrisoare cu confirmare de primire.

Contribuabilul a aflat întâmplător, la data de 12 iunie 2009, despre această „Decizie de impunere”, depunând contestaţie la organul fiscal în termenul legal de 30 de zile.

Organul fiscal „competent”:

1) a stabilit că termenul de contestare, de 30 de zile, a fost între 25 martie 2009 – 23 aprilie 2009;
2) a respins contestaţia pe motiv că s-a prescris termenul de contestare (s-a depus contestaţia în afara perioadei de contestare cuprinsă între 25 martie 2009 – 23 aprilie 2009.

Contribuabilul a făcut plângere la tribunal aducând următoarele argumente:

A. „Decizia de impunere” nu fost comunicată contribuabilului, cu respectarea prevederilor art. 45 din Codul de procedură fiscală, prin care se dispune clar, precis şi la modul imperativ, că (sublinierile din textele de lege ne aparţin):

(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.”

B. Organul fiscal nu a putut face dovada că există o confirmare de primire, cu numele, prenumele şi adresa de domiciliu exacte ale contribuabilului, semnată de acesta.

Neprimirea, de către contribuabil, a „Deciziei de impunere”,  menţionate mai sus, a fost cauzată de faptul că organul fiscal a înscris greşit pe corespondenţă numele şi adresa contribuabilului, fapt pentru care nu au ajuns la acesta (1) nici „plicul” respectiv, şi (2) nici „confirmarea de primire”, care nu este semnată nici de acesta, nici de membrii familiei sale.

Faţă de cele de mai sus contribuabilul a adus şi următoarele argumente:

1. În CONFIRMAREA DE PRIMIRE:

1.1. La destinatar: este înscris GATA Nicolae, contribuabil fiind GÂŢĂ [2] Nicolae, fiind deci vorba de persoane diferite.

1.2. La adresă: s-a înscris blocul „21”, contribuabil locuind la blocul „21 – B”, fiind deci vorba de adrese diferite (la blocuri diferite).

1.3. LaConfirm primirea (semnătura destinatarului)”: nu este semnătura contribuabilului. Este o semnătură care nici pe departe nu seamănă cu a contribuabilului, lucru care se poate constata cu uşurinţă din toate documentele aflate în dosar şi semnate de contribuabil. Dintre membrii familiei sale (1) niciunul nu a semnat această „confirmare de primire”, şi (2) niciunul nu are o semnătură care să semene cu aceasta.

1.4. La „calitatea primitorului (grad de rudenie, delegat, împuternicit)”: este înscris „Delegat”.

Contribuabilul a precizat faptul că niciodată, şi în nicio împrejurare, nu a „delegat” şi nu a „împuternicit” pe cineva, nici să-i ridice corespondenţa, nici să-l reprezinte undeva, nici pentru vreun alt act sau fapt.

1.5. Contribuabil a solicitat a se avea în vedere şi faptul că reglementările poştale prevăd că:

a) persoanele fizice beneficiare ale trimiterilor poştale pot împuternici, dar numai prin act notarial, persoane care să poată să primească în locul lor trimiterile poştale sosite pe adresa lor, în calitate de destinatari;

b) persoanele fizice beneficiare ale trimiterilor poştale nu pot delega persoane care să poată primi în locul lor trimiterile poştale sosite pe adresa lor, în calitate de destinatari;

c) numai persoanele juridice beneficiare ale trimiterilor poştale pot delega persoane care pot ridica pentru ele trimiterile poştale sosite pe adresa lor, în calitate de destinatari.

1.6. Atât prin Codul de procedură fiscală (art. 43, 44 şi 45), cât şi prin Codului de procedură civilă, se dispune, precis şi la modul imperativ, că actul administrativ fiscal se comunică numai contribuabilului sau împuternicitului, fie prin înmânarea personală, fie prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, şi numai dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal [art. 42 alin. (2) C.p.f.].

1.7. Conform (a) reglementărilor poştale în materie [3] şi (b) art. 43, 44, 45 şi 46 din O.G. nr. 92/2003, la predarea, către o persoană fizică, a unui plic cu „confirmare de primire”, este obligatoriu identificarea destinatarului, identificare care, în general, se face pe baza cărţii de identitate (CI). Numai după ce se face identificarea destinatarului, obligatoriu se înscriu în „confirmarea de primire”, seria şi numărul CI, după care se semnează de primire, de către destinatar. În „confirmarea de primire” pe baza căreia organul fiscal „competent” susţine că s-a predat plicul cu „Decizia de impunere” nu este înscris nici un element de identificare a persoanei căreia i s-a predat acest plic. Chiar dacă plicul cu „Decizia de impunere” s-a predat la adresa greşită înscrisă pe acesta, era obligatoriu identificarea destinatarului, înscrierea în „confirmarea de primire” a seriei şi a numărului cărţii de identitate a destinatarului respectiv şi a semnăturii de primire de către acesta.

În confirmarea de primire” pe baza căreia trebuia predat d-lui G.N. plicul cu „Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2010”, dar care nu a ajuns la acesta, nu este înscris nici un element de identificare a persoanei căreia se susţine că i s-a predat acest plic (adresat unui destinatar cu nume şi adresă greşită faţă de cel real).

1.7. Reglementările poştale prevăd că, în cazul în care trimiterile poştale sunt predate unui împuternicit, o copie din împuternicire se anexează de fiecare dată la documentul de predare a trimiterii poştale, indiferent de felul acesteia. În cazul când sunt predate mai multe trimiteri poştale în baza împuternicirii, la fiecare formular/document de predare se anexează câte o copie după împuternicire. Împuternicirea trebuie să specifice: numele, prenumele complet şi adresa persoanei care a emis-o; numele, prenumele complet şi adresa persoanei împuternicite; datele din actele de identitate ale acestora; felul trimiterii pentru care s-a dat împuternicirea. La „confirmarea de primire” pe baza căreia se susţine că s-a predat plicul cu „Decizia de impunere” nu este anexată nicio copie din împuternicirea sau delegaţia pe baza căreia s-a predat respectivul plic.

1.8. Pe plicul cu care s-a înaintat „Decizia de impunere”, sunt aceleaşi erori de nume şi de adresă precum cele din „confirmare de primire”.

1.9. Pentru înţelegerea pe deplin şi în mod corect a problemei în discuţie este foarte important a fi reţinute şi prevederile art. 43, 44, 45 şi 46 din O.G. nr. 92/2003, care dispun:

Art. 43. Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal[…]

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:[…]

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;[…]”

Art. 44. Comunicarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului / împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.[…]

(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Art. 45. Opozabilitatea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.

Art. 46. Nulitatea actului administrativ fiscal

Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.”

1.10. Prin pct. 3.9 din „Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.137 din 25 mai 2011 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, publicat în Monitorul Oficial  nr.  380 din 31 mai 2011, se dispune clar, precis şi la modul imperativ că:

3.9. În condiţiile în care din actele dosarului cauzei nu se poate verifica respectarea termenului de depunere a contestaţiei, iar în urma demersurilor întreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunoştinţă de actul administrativ fiscal atacat, inclusiv în situaţia în care comunicarea prin publicitate a fost viciată prin nerespectarea procedurii în materie, aceasta va fi considerată depusă în termenul legal.

În situaţia depunerii prin poştă a contestaţiei, organul emitent al actului administrativ fiscal atacat este obligat să anexeze la dosarul contestaţiei plicul prin care a fost transmisă contestaţia.

1.11. Concluzia nr. 1, desprinsă din prevederile legale de mai sus: orice act transmis prin poştă de un organ fiscal (şi de orice autoritate, de orice persoană fizică, de orice persoană juridică), este lovit de nulitate (nu are valoare juridică) în cazul în care:

a) acesta nu a fost înmânat efectiv contribuabilului căruia îi este destinat, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sub semnătura de primire din partea acestuia, şi nu a altor persoane (art. 44 C.p.f.);

b) acesta nu conţine datele exacte de identificare a contribuabilului, nefiind admisă nicio eroare, nici chiar cele din scrierea fără diacritice (art. 43 C.p.f.);

c) emitentul actului nu face dovada deţinerii corespondenţei poştale (plicul, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire) cu care acesta a fost transmis (pct. 3.9 din O.p.A.N.A.F. nr. 2.137/2011).

1.12. Concluzia nr. 2, desprinsă din prevederile legale de mai sus:

a) un act fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului [art. 45 alin. (1) C.p.f.];

b) un act fiscal ce nu a fost comunicat potrivit prevederile art. 43, 44, 45 şi 46 din O.G. nr. 92/2003 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic [art. 45 alin. (2) C.p.f.];

c) lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia (art. 46 C.p.f.);

d) în condiţiile în care organul fiscal nu poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunoştinţă de actul administrativ fiscal atacat,  contestaţia va fi considerată depusă în termenul legal, dacă aceasta a fost depusă în termenul de prescripţie (pct. 3.9 din O.p.A.N.A.F. nr. 2.137/2011).

e) în situaţia transmiterii prin poştă a unui act administrativ fiscal atacat, acesta nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic în cazul în care organul fiscal nu face dovada deţinerii corespondenţei poştale (plicul, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire) cu care acesta a fost transmis (pct. 3.9 din O.p.A.N.A.F. nr. 2.137/2011).

2. Cele de mai sus confirmă pe deplin faptul că atât „plicul”, cât şi „confirmarea de primire”  cu care s-a înaintat „Decizia de impunere”, demonstrează:

2.1) o lipsă de identitate (a) între domiciliul real al contribuabilului şi domiciliul la care s-a înaintat „Decizia de impunere”, (b) între persoana contribuabilului şi persoana căreia i s-a înaintat „Decizia de impunere”;

2.2) faptul că contribuabilul nu a primit, efectiv şi în mod real, această decizie, nici la 25 martie 2009, şi nici ulterior, în mod oficial, prin corespondenţă;

2.3) contestaţia a fost depusă de contribuabil în perioada de prescripţie.

_________________________


[1]
Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale a fost abrogată, începând cu 1 ianuarie 2004, prin art. 298 pct. 27 din Codul fiscal. H.G. nr. 1278/2002 a fost emisă în aplicarea O.G. nr. 36/2002. Fiind abrogată O.G. nr. 36/2002, pe cale de consecinţă este abrogată şi H.G. nr. 1278/2002. În realitate însă H.G. nr. 1278/2002 nu apare abrogată prin nici un act normativ. Asemenea grave erori legislative sunt frecvente în legislaţia din România. Circumstanţele agravante în existenţa acestor grave erori legislative sunt date de faptul că acestea se menţin de 10 – 15 ani chiar şi în condiţiile în care au fost sesizate în mod repetat şi insistent, precum şi de această dată. „Orice om poate greşi; dar numai cel fără minte stăruie în greşeală.” (Cicero, Philippicae., 12, 2, 5. V. şi Errare humanum est.).


[2] Eroarea, săvârşită de organul fiscal în scrierea numelui contribuabilului, a fost cauzată de faptul că s-a scris fără diacritice GÂŢĂ, ajungându-se astfel la un alt nume, respectiv la cel de GATA.

[3] Reglementările poştale la care facem referire sunt prezentate în bibliografie. Surprinde şi nedumereşte faptul că aceste „reglementări” ale Poştei Române, care sunt deosebit de importante: (1) nu au nicio denumire (de „Instrucţiuni”, de „Precizări”, de „Norme metodologice” etc.); (2) nu au niciun număr; (3) nu sunt publicate în Monitorul Oficial; (4) nu precizează în temeiul cărui act normativ cu putere de lege sunt emise; (5) nu sunt emise cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de „Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, (6) nu sunt publicate pe internet spre a fi de utilitate publică. Cu toate aceste numeroase şi grave neajunsuri, în baza acestora se desfăşoară, de mai mulţi ani, activitatea poştală în ţara noastră.

Urmăreşte subiectul în întregime: partea I, partea a II-a, partea a IV-a.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Comentarii

  • Răspunde
    Monica
    decembrie 1 2013

    Buna ziua, as dori sa stiu unde pot gasi bibliografia acestui articol, in special ma intereseaza prevederile postale, despre care se precizeaza in nota de la punctul 3 ca se regasesc in bibliografie. Multumesc

    • Răspunde
      decembrie 2 2013

      Bună ziua,

      Actele la care face referire autorul articolului sunt, după cum urmează:
      1. „Actele de legitimare folosite la predarea trimiterilor poştale”.
      2 „Contract – cadru privind furnizarea serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal”.
      3. „Decizie privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale”.
      4. „Informaţii conţinute de documente publice privind predarea trimiterilor de corespondenţă către destinatar: Legislaţie secundară: Decizia ANCOM (autorităţii de reglementare) nr. 2858/2007, art. 3.10”.

      Pentru primele două materiale vă recomand să căutaţi denumirile integrale pe Google, pentru a ajunge la documentele în format.pdf la care se referă autorul.

      De asemenea, pentru a înţelege mai bine problematica acestor documente, vă invit să accesaţi şi acest articol http://legestart.ro/reglementare-servicii-postale/

Scrie un comentariu