4 Decembrie, 2016

Solutia pentru degrevarea instantelor, ignorata de mai-marii Justitiei! Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a avizat negativ un proiect de lege privind medierea pe motiv ca “nu e momentul sa bulversam sistemul judiciar din Romania”

Deputatul Alina Gorghiu a prezidat, duminica, la Palatul Parlamentului, conferinta cu tema “Reglementarea medierii- o provocare pentru toti”. Invitati la conferinta au fost mediatori, medici, conducerea Consiliului de Mediere, dar si Daniel Chitoiu, presedintele Camerei Consultantilor Fiscali, adjunctul Avocatului Poporului, Mihail Gondos, vicepresedintele CEC Bank Romania, Mirela Iovu, directorul adjunct al Directiei Juridice din BNR, Alexandru Paunescu, dar si avocati de seama, printre care si Elena Bustea, presedinte al Asociatiei “Centrul Avocatilor Mediatori”. Principala tema de discutie a fost modul in care mediatorii pot ajuta instantele si parchetele sa nu mai aiba atat de multe dosare de solutionat, adica aproximativ 4 milioane de cauze, in conditiile in care numarul magistratilor, adica judecatorilor si procurorilor din Romania este de circa 6.000 de oameni, iar cel al mediatorilor a trecut de 3.400. Criticile majoritatii celor prezenti s-au indreptat spre Catalin Predoiu, Ministrul Justitiei, care a avizat negativ un proiect de lege ce prevede obligativitatea sedintelor de informare din cadrul medierii, inainte ca partile sa ajunga in instanta.

Deputatul-mediator Alina Gorghiu: “Din ce in ce mai multa lume apeleaza la mediere. Deschiderea ministrului Justitiei pentru aceasta lege a fost una aparenta

Deputatul Alina Gorghiu a fost primul vorbitor al conferintei. Aceasta a precizat ca le vorbeste celor din sala in calitate de mediator, nu de deputat, dar a promis ca se va folosi de toate puterile pe care demnitatea de deputat i le confera pentru a dezvolta profesia de mediator si mai ales pentru introducerea obligativitatii medierii, inainte de a ajunge anumite cauze in instanta. Gorghiu a mentionat ca ‘din ce in ce mai multa lume apeleaza la mediere,”, precizand de asemenea ca state precum Italia, Grecia, Belgia si SUA au introdus de multa vreme programe pilot care prevad obligativitatea medierii in anumite cauze care pot fi solutionate fara sa mai incarce instantele. “Avem nevoie de altceva si meritam altceva”, a explicat deputatul. In ceea ce priveste proiectul de lege privind obligativitatea medierii, Gorghiu a mentionat ca in acest moment se afla inca la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat si ca a fost dezbatuta “fara cvorum”, insa senatorii nu au dat inca aviz si au cerut Consiliului de Mediere mai multe date. In acest context, Gorghiu le-a solicitat tuturor mediatorilor sa anunte Consiliul de Mediere nu numai cu privire la medierile reusite, dar si cu privire la sedintele de informare pe care le-au facut, sustinand ca “una e sa spun la Comisia Juridica ca au fost 10.000 de medieri reusite, si alta sa spunem 1.500, cate sunt acum inregistrate. Sunt convinsa ca daca va intreb numai pe cei din sala cate medieri reusite ati avut, trecem de 1.500. Marea problema nu e ca nu va reuseste medierea, marea problema e ca dosarele nu se indreapta spre mediere. Va rog din suflet, anuntati la Consiliul de Mediere toate aceste date”. In ceea ce priveste Ministerul Justitiei, insa, Alina Gorghiu s-a aratat dezamagita de pozitia ministrului Catalin Predoiu. “Ministerul Justitiei a dat aviz negativ pe aceasta initiativa, in conditiile in care, inainte de a introduce aceasta initiativa, i-am cerut ministrului sa ne consultam si sa o dezbatem, adica acum mai bine de un an, deschiderea domniei sale a fost mai mult aparenta. Au fost intrebate Curtile de Apel cum vad ca medierea le-ar putea degreva de dosare, majoritatea presedintilor de apel au raspuns favorabil medierii, insa avizul a fost unul negativ, pe motiv ca nu este momentul sa bulversam si mai mult sistemul de justitie din Romania, mai ales ca acum sunt foarte multe modificari legislative. Pozitia Comisiei Juridice din Senat e alta decat cea a MJ. CSM are un punct de vedere diametral opus fata de MJ, ei sustin medierea obligatorie“. In final, Gorghiu a apreciat ca cei peste 3.000 de mediatori autorizati existenti in acest moment in Romania ar putea prelua din instante peste 1.200.000 de dosare din cele aproape 4 milioane de cauze aflate pe rolul instantelor.

Gondos: “Rog Consiliul de Mediere sa transmita Avocatului Poporului toate sesizarile pe care le au de la cetateni si care sunt de competenta noastra”

Adjunctul Avocatului Poporului, Mihail Gondos, si-a inceput discursul prin a spune ca: “ceea ce nu poate face Avocatul Poporului trebuie sa faca alte institutii, inclusiv Consiliul de Mediere. Institutia Avocatului Poporului este una atipica, de inspiratie europeana, mai putin cunoscuta la noi chiar dupa 15 ani de activitate, este o institutie de mediere. A explodat numarul petitiilor, iar personalul nostru, adica 80 de oameni, e foarte redus, si vin petitii care nu au incidenta cu domeniul nostru de activitate. Avem conflicte intre soti, in familie, intre vecini, care pot fi solutionate cu ajutorul medierii. Noi avem foarte multe autosesizari, facem rapoarte speciale, facem anchete si multe recomandari”. Dupa aceasta scurta prezentare, Gondos a facut un gest care a lasat pe toata lumea prezenta masca: si-a dat, la microfon, adresa de mail si le-a cerut mediatorilor din sala sa colaboreze, adica sa ii trimita cauze in care Avocatul Poporului se poate implica, promitand ca va face acelasi lucru.

Continuarea materialului poate fi citita aici:

http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/solutia-pentru-degrevarea-instantelor-ignorata-de-mai-marii-justitiei-ministrul-justitiei-catalin-predoiu-a-avizat-negativ-un-proiect-de-lege-privind-medierea-pe-motiv-ca-nu-e-momentul-sa-bulversam-sistemul-judiciar-din-romania

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu