3 Decembrie, 2016

Şi Comisia mai greşeşte câteodată!

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) confirmă că, atunci când a impus un plafon de cote de emisie de gaze cu efect de seră Poloniei şi Estoniei, Comisia şi-a depăşit competenţele. Prin urmare, se impune respingerea recursurilor formulate de Comisie împotriva hotărârilor Tribunalului prin care s-au anulat deciziile acesteia.

Acestea sunt, în esenţă concluziile din hotărârile pronunţate de CJUE în cauzele C-504/09 P Comisia/Polonia şi C-505/09 P Comisia/Estonia.

În aşteptarea deciziilor Curţii în aceste cauze, au fost suspendate procedurile în faţa Tribunalului în alte patru cauze privind planurile naţionale de alocare ale unor state membre, printre care şi România!

În discuţie se află Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, p. 32, Ediţie specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 octombrie 2004.

Directiva a stabilit un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în Comunitate cu scopul de a reduce influenţa acestor emisii asupra climatului.

Directiva prevedea că, pentru fiecare perioadă de cinci ani, fiecare stat membru elaborează un plan naţional de alocare (PNA) în care precizează cantitatea totală de cote pe care intenţionează să le aloce pentru perioada respectivă şi modul în care şi-a propus să le atribuie.

Aceste planuri trebuiau întemeiate pe criterii obiective şi transparente, inclusiv pe criteriile enumerate în directivă, luând în considerare observaţiile publicului. Planurile sunt publicate şi notificate Comisiei şi celorlalte state membre. În cazul incompatibilităţii cu criteriile enumerate în directivă, Comisia poate respinge PNA-ul în cauză sau orice element al acestuia. Statul membru decide cu privire la cantitatea totală de cote pe care le alocă pentru perioada respectivă şi iniţiază procesul de alocare a cotelor respective operatorilor fiecărei instalaţii numai în cazul în care modificările propuse sunt acceptate de Comisie.

În 2006, Polonia şi Estonia au notificat Comisiei PNA-urile respective pentru perioada 2008-2012. Prin două decizii din 2007, Comisia a constatat incompatibilitatea acestor PNA-uri cu mai multe criterii din directivă şi a decis că trebuiau diminuate cu 26,7% şi, respectiv, cu 47,8% cantităţile totale anuale de cote de emisii în raport cu cele pe care cele două state membre propuneau să le emită.

În continuare, Polonia pe de o parte, susţinută de Ungaria, de Lituania şi de Slovacia, iar pe de altă parte Estonia, susţinută de Lituania şi de Slovacia, au introdus acţiuni în anulare împotriva deciziei Comisiei care le viza. Comisia a fost susţinută de Regatul Unit.

Prin Hotărârile din 23 septembrie 2009, Tribunalul a anulat deciziile în litigiu. Tribunalul a statuat că, atunci când a adoptat aceste decizii, Comisia şi-a depăşit competenţele. Tribunalul a constatat de asemenea că, prin decizia adresată Poloniei, Comisia a încălcat obligaţia de motivare, iar prin decizia privind Estonia, a încălcat principiul bunei administrări.

Comisia a introdus prezentele recursuri la Curtea de Justiţie şi a solicitat anularea acestor hotărâri. În aşteptarea deciziilor Curţii în prezentele cauze, procedurile în faţa Tribunalului în alte patru cauze privind PNA-urile statelor membre următoare au fost suspendate: Republica Cehă/Comisia (cauza T-194/07), Ungaria/Comisia (cauza T-221/07), România/Comisia (cauzele T-483/07 şi T-484/07).

Prin Hotărârile pronunţate pe 29 martie, Curtea a respins argumentele invocate de Comisie în susţinerea recursurilor.

Curtea arată că directiva nu prevede o metodă specifică pentru elaborarea unui PNA şi pentru stabilirea cantităţii totale de cote de emisie de gaze cu efect de seră care trebuie alocate. Dimpotrivă, prevede expres că statele membre trebuie să determine cantitatea totală de cote care trebuie alocate ţinând cont, printre altele, de politica energetică naţională şi de programul naţional în materie de schimbări climatice.

Așadar, statele membre dispun de o anumită marjă de manevră pentru transpunerea Directivei 2003/87 şi, prin urmare, pentru alegerea măsurilor pe care le consideră cel mai bine adaptate pentru aducerea la îndeplinire a obiectivului stabilit de directiva menţionată.

Curtea subliniază că eventualele diferenţe privind datele înscrise în PNA şi metodele de evaluare reţinute de statele membre reprezintă manifestarea marjei lor de manevră, pe care Comisia trebuie să o respecte în cadrul controlului de conformitate pe care îl realizează.

În ceea ce priveşte Comisia, aceasta poate asigura egalitatea de tratament a statelor membre în mod adecvat examinând cu acelaşi nivel de diligenţă planul prezentat de fiecare dintre ele.

În plus, Curtea respinge argumentul invocat de Comisie potrivit căruia, din motive de economie procedurală, ar trebui să i se recunoască atribuţia de a stabili cantitatea maximă de cote de emisii de gaze cu efect de seră care trebuie alocate. Dacă s-ar recunoaşte Comisiei o asemenea atribuţie s-ar depăși limitele unei interpretări teleologice a acestei directive şi ar însemna să se confere acestei instituţii competenţe lipsite de orice temei juridic. În acest context, Curtea subliniază că, în schimb, Comisia nu îşi depăşeşte competenţele dacă anunţă, în dispozitivul unei decizii de respingere a unui plan, fără să stabilească în mod obligatoriu cantitatea maximă a unor asemenea cote, că nu va respinge modificările aduse acestui plan dacă vor fi conforme cu propunerile şi cu recomandările făcute în această decizie de respingere. Un astfel de procedeu este conform cu principiul cooperării loiale între statele membre şi Comisie şi corespunde totodată obiectivelor de economie procedurală.

Pe de altă parte, Curtea arată că legiuitorul Uniunii, singurul competent să efectueze modificări ale directivei, a apreciat necesar să amendeze articolul 9 din aceasta (vezi nota de subsol!). Această directivă de modificare prevede instituirea unui sistem mai armonizat pentru a eficientiza utilizarea beneficiilor provenite din comercializarea cotelor, pentru a evita perturbarea pieţei interne şi pentru a facilita conectarea cu alte sisteme de comercializare a drepturilor de emisie.

În cele din urmă, întrucât dispoziţiile atacate de Polonia şi de Estonia nu erau separabile de celelalte dispoziţii din deciziile în litigiu, Curtea constată că Tribunalul a anulat în mod întemeiat aceste decizii în întregime.

*

Directiva de modificare. Este vorba despre Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (JO L 140, p. 63) prevede instituirea unui nou sistem, potrivit căruia cantitatea de cote alocate anual pentru întreaga Uniune începând din 2013 se diminuează începând de la jumătatea perioadei 2008-2012 cu un factor linear de 1,74% în raport cu totalul anual mediu al cotelor alocate de statele membre în conformitate cu deciziile Comisiei privind PNA-urile lor care vizează cotele pentru perioada 2008-2012.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu