4 Decembrie, 2016

Senatul a adoptat modificarea Legii Educaţiei

Cadrele didactice şi de cercetare din universităţi ar putea profesa după vârsta legală de pensionare cu aprobarea anuală a Senatului universitar, dar fără a depăşi 2% din personalul didactic al instituţiei de învăţământ superior, se prevede într-o modificare aprobată luni de Senat, cu 68 de voturi pentru, 21 de abţineri şi 7 voturi împotrivă, arată Agerpres.

Potrivit proiectului, în instituţiile de învăţământ superior de stat învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată de Guvern, iar cuantumul taxei va fi stabilit de către Senatul universitar.

Totodată, instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare şi confesionale se vor acredita şi vor deveni parte a sistemului naţional de învăţământ prin lege după parcurgerea procedurilor de acreditare. “Instituţiile de învăţământ superior sunt libere, deschise şi au autonomie universitară garantată de Constituţie. Atât în cazul universităţilor de stat, cât şi în cel al universităţilor particulare numărul total de studenţi şcolarizaţi într-o promoţie la un program de studiu nu poate depăşi capacitatea de şcolarizare corespunzătoare unui raport număr studenţi/ număr cadre didactice titulare cel mult egal cu 40 la unu”, se arată în proiect.

În ceea ce priveşte învăţământul privat sunt stabilite reguli proprii de către Senatul universităţii private despre cum să desfăşoară alegerile şi cum să fie organizate.

“Proiectul de lege se referă la câteva lucruri pe care noi le-am considerat importante pentru a fi modificate. În primul rând este vorba de modificarea şi completarea în privinţa eliminării sau definirii învăţământului cu taxă în instituţiile de învăţământ superior de stat, în sensul în care acestea au fost definite în acest moment şi învăţământ de la bugetul de stat finanţat de la bugetul de stat şi învăţământ cu taxă. (…) Un alt element important al modificării se referă la ceea ce se întâmplă în momentul în care o universitate privată se desfiinţează şi modul în care acest patrimoniu al investitorilor revine celor care au înfiinţat universităţile de învăţământ superior respective”, a declarat, luni, în plenul Senatului, unul dintre iniţiatori, senatorul Petru Filip.

El spune că toate modificările aduse prin proiectul de lege sunt în favoarea învăţământului universitar în general şi “nicidecum dintr-un spirit de frondă împotriva legii învăţământului”.

Pe de altă parte reprezentantul MECTS secretarul de stat Andrasz Kiraly a spus că Guvernul nu a susţinut propunerea întrucât în ceea ce priveşte eliminarea învăţământului cu taxă din instituţiile de învăţământ superior de stat nu este oportună limitarea dreptului la învăţământ pentru alte criterii decât cele de calitate.

“Guvernul nu susţine nicio modificare care să nu garanteze calitatea actului educaţional şi alinierea la spaţiul european al învăţământului superior. Nu este oportună introducerea unor drepturi suplimentare pentru învăţământul particular şi confesional”, a susţinut reprezentantul MECTS.

Legea are caracter organic şi a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor.

Sursa: Agerpres

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu