6 Decembrie, 2016

Şedinţa de informare privind medierea: Unele completări la o recentă decizie a Curţii Constituţionale

Prezentată deja de LegeStart, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2014 s-a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Prin aceeaşi Decizie a fost, însă, respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, CCR constatând că prevederile art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi cele ale art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

Citiţi mai jos despre interpretarea deciziei – publicată în Monitorul Oficial nr. 464/2014 – cu privire la aceste reglementări.

Aşa cum s-a arătat în articolul de pe LegeStart, pentru a declara drept neconstituţionale dispoziţiile din art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006, Curtea a reţinut că obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituţional, iar prin sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis.

În acelaşi dosar, au fost apreciate drept neconstituţionale şi dispoziţiile art. 601 din aceeaşi lege, precum şi cele ale art. 200 din Codul de procedură civilă, critici pe care, însă, Curtea Constituţională le-a respins.

Dovada participării la şedinţa de informare – art. 601 din Legea nr. 192/2006

Curtea reţine că prin această reglementare legiuitorul a circumstanţiat materiile în care părţile sunt ţinute să facă dovada participării la şedinţa de informare, prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Mai exact, obligativitatea participării la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii nu priveşte toate materiile în care este posibilă medierea, ci este limitată expres la anumite domenii, acestea fiind următoarele: protecţia consumatorului [lit. a), care trebuie coroborată şi cu art. 2 alin. (2) din lege], dreptul familiei [lit. b), în situaţiile prevăzute de art. 64, respectiv în ceea ce priveşte continuarea căsătoriei, partajul bunurilor comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea acestora, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi, cu privire la drepturi de care aceştia pot dispune potrivit legii], litigiile privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, orice alte litigii ce privesc raporturile de vecinătate [lit. c) ], în cauzele de malpraxis, dacă vreo lege specială nu prevede o altă procedură [lit. d) ], în litigiile de muncă în legătură cu contractul individual de muncă [lit. e) ], în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia cazurilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să parcurgă procedura ordonanţei de plată, prevăzută de art. 1013-1024 din noul Cod de procedură civilă sau a cererilor de valoare redusă, prevăzută de art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă [lit. f) ].

În acest context, Curtea apreciază că art. 601 din Legea nr. 192/2006 trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 192/2006. Astfel, în cazul în care părţile vor opta pentru mediere, în scopul rezolvării diferendelor existente între ele, acestea se vor prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii doar în situaţia în care vor considera necesară participarea la o astfel de şedinţă, pentru informaţii şi lămuriri cu privire la avantajele medierii.

Cu această ocazie, mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. Participarea la şedinţa de informare nu va mai reprezenta însă o obligaţie pentru părţi, ci o opţiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă de soluţionare a conflictelor.

Cerinţe de procedură: Art. 200 din Codul de procedură civilă

În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 200 din Codul de procedură civilă, prin decizii anterioare Curtea a reţinut că textul de lege criticat dispune în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum şi asupra obligativităţii regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplineşte anumite cerinţe prevăzute în art. 194-197 din Codul de procedură civilă, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia.

În acest context, Curtea a constatat că procedura prevăzută de textul de lege criticat are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă.

Legiuitorul a dorit astfel disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O asemenea procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare, potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, şi nu fondul cauzei.

Aşa fiind, Curtea a stabilit că, atât timp cât procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă nu înfrâng dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, în accepţiunea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

––––––––––––(P)––––––––––––

Lege5 Online
 vă oferă posibilitatea de a căuta orice dosar aflat în instanţă (baza ECRIS). Trebuie doar să introduceţi numărul dosarului sau numele unei părţi implicate în dosar.

Clienţii Lege5 Online
 au posibilitatea de a urmări dosare. Mai exact, puteţi să primiţi notificări pe e-mail atunci când urmează o nouă şedinţă sau când apare o decizie în dosar.

Căutaţi dosare aflate în instanţă AICI.

caudosinst

Aflaţi mai multe despre Lege5 Online de AICI. De asemenea, Lege5 este disponibil şi în variantele Desktop şi Mobile.

Foto articol: Free Images

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu