11 Decembrie, 2016

Se justifică aplicarea impozitului cu reţinere la sursă pe veniturile nerezidenţilor în România?

Impozitarea veniturilor nerezidenţilor prin reţinere la sursă pare a nu se mai justifica, fie şi numai pentru faptul că traducerea tratatelor care reglementează mecanismul de impozitare este una deficitară, aspect confirmat, de altfel, şi de jurisprudenţa internă. Traducerile defectuoase preluate în forma convenţiilor semnate de România au condus la o paradigmă fiscală, complet ignorată până de curând.

Mecanismul de impunere

Impozitul pe veniturile nerezidenţilor este reglementat de Titlul V din Codul fiscal şi se aplică asupra veniturilor brute obţinute din România de persoane fizice şi juridice nerezidente.

În sfera de aplicare a acestui impozit intră, printre altele, dividende, dobânzi, redevenţe, comisioane, venituri din servicii prestate în România, venituri din profesii independente desfăşurate în România. Impozitul se reţine de către plătitorul de venit la momentul plăţii şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul. Cota standard de impozitare este 16%, însă cota aplicabilă variază în funcţie de natura plăţii şi de rezidenţa beneficiarului.

Dubla impunere şi soluţiile propuse de România

În contextul activităţii comerciale internaţionale, veniturile obţinute din activităţi de intermediere sau de prestări servicii, veniturile din dividende în contul participaţiilor deţinute în capitalul altor entităţi, din dobânzi, redevenţe pentru utilizarea brevetelor de invenţie şi a altor drepturi de proprietate industrială sau drepturi de autor sunt în general impuse atât în ţara de provenienţă a veniturilor, cât şi în jurisdicţia beneficiarilor de venit, în conformitate cu legislaţia domestică a statelor implicate. Astfel, apare un fenomen de dublă impunere juridică, în sensul în care cote de impozitare comparabile sunt aplicate aceluiaşi contribuabil, pentru acelaşi venit sau capital.

Particularităţile legislative în materie de fiscalitate specifice fiecărei jurisdicţii, diversitatea politicilor fiscale, precum şi utilizarea impozitelor şi taxelor drept catalizator pentru anumite activităţi comerciale sau, dimpotrivă, bariere în dezvoltarea unor ramuri economice sunt elemente ce au condus la apariţia dublei impozitări internaţionale, ale cărei efecte nu pot fi decât negative.

Aşadar, eliminarea dublei impuneri reprezintă o condiţie necesară în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. Din acest motiv, existenţa unui sistem armonizat care să garanteze situaţia fiscală a contribuabililor implicaţi în tranzacţii transfrontaliere ar fi binevenită, prin aplicarea unui set comun de reguli în cazuri identice de dublă impozitare.

Combaterea acestui fenomen a devenit impetuos necesară economiei româneşti în special după 1989, reprezentând prima condiţie pentru dezvoltarea cooperării economice internaţionale.

În acest scop au fost utilizate atât instrumente juridice interne (unilaterale), cât şi internaţionale, constând, în principal, în tratate pentru evitarea dublei impuneri, dezvoltate pornind de la structura convenţiei-model propuse de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Deşi cele mai multe convenţii de evitare a dublei impuneri semnate de România au intrat în vigoare după 1989, tratatele deja ratificate până la acel moment au servit drept inspiraţie pentru legiuitor. Traducerile defectuoase preluate şi în forma convenţiilor semnate după Revoluţie au condus la o paradigmă fiscală, complet ignorată până de curând.

Din textele în limba română ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri la care România este parte rezultă fără echivoc că în ceea ce priveşte plăţile către nerezidenţi reprezentând dividende, dobânzi sau redevenţe, regula generală aplicabilă prevede că impozitarea se face în statul în care este rezident beneficiarul plăţii, alocarea drepturilor de impozitare în statul sursă (România) fiind prevăzută cu caracter de excepţie.

În sprijinul acestei interpretări vine şi Decizia nr. 2832/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care s-a respins recursul declarat de fisc într-o speţă similară privind plăţile de dividende, întrucât convenţiile încheiate cu alte state “prevăd, ca regulă generală, impozitarea veniturilor realizate de persoanele statelor respective în alte state, în statele de rezidenţă.”

Nu mai devreme de 2013, când a fost publicată Legea nr. 276/2013 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Orientală a Uruguayului pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, au apărut primele semne că aceste probleme legislative au fost luate la cunoştinţă şi că se doreşte eliminarea lor.

Dacă până la acel moment veniturile din dividende, dobânzi şi redevenţe “puteau fi impozitate”, prin excepţie de la regula generală, şi în România, textul convenţiei cu Uruguay prevede că “totuşi, dividendele, dobânzile şi redevenţele sunt de asemenea impozabile în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare şi potrivit legislaţiei acelui stat”.

Concluzie

Având în vedere cele expuse anterior, putem lesne concluziona că România nu are în prezent cadrul legislativ care să îi permită aplicarea impozitului cu reţinere la sursă pe veniturile nerezidenţilor, obligaţie fiscală oricum perimată din perspectiva tehnicilor moderne de impunere. Excepţie fac, desigur, relaţiile comerciale cu parteneri rezidenţi în Uruguay.

Alexandru Manucu_TZA
Autor:
Alexandru Mănucu
Tax Senior Consultant
Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax


(P) Acum poţi cumpăra online acte normative actualizate la zi (format PDF, MOBI) de pe
 Lege5.ro! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile.

Foto: Sxc.hu

Despre autor  ⁄ Ţuca Zbârcea şi Asociaţii

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este o firmă de avocatură de tip „full service”, având un portofoliu format din numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă servicii pluridisciplinare prin intermediul echipei de avocaţi, propriilor divizii de specialitate sau reţelei de colaborări teritoriale şi internaţionale. Cu o echipă formată din peste 100 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti. Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Date de contact: Tel.: + 40 21 204 88 90, fax: + 40 21 204 88 99, e-mail: office@tuca.ro, web: www.tuca.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu