8 Decembrie, 2016

“Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”

Obligaţia este prevăzută în art. 256 alin. (1) din Codul muncii, în cuprinsul titlului XI privind răspunderea juridică, şi anume cu privire la răspunderea patrimonială. În speţa la care ne referim, s-a pus problema de a şti dacă dispoziţiile textului de lege se aplică salariatului care a obţinut sume compensatorii ca urmare a concedierii colective, concediere ce a fost ulterior constatată de instanţa de judecată ca fiind nelegală.

● De principiu, şi într-o perspectivă extinsă, răspunderea patrimonială priveşte atât pe angajator cât şi pe angajat.

Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.

Pe de altă parte, în cazul în care angajatorul a plătit despăgubirea pentru o daună produsă de angajatul său, îşi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei.

Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

ATENŢIE: Potrivit art. 255 din Codul muncii, contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

Ajungem şi la discuţia propusă, privind obligaţia salariatului de a restitui angajatorului o sumă nedatorată. Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.

Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.

ATENŢIE: Potrivit art. 257 din Codul muncii, ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv.

Acelaşi act normativ detaliază şi situaţii particulare, astfel:

- În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.

- Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

- În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă.

● Privitor la discuţia propusă, cităm o recentă decizie a Curţii Constituţionale, sesizată prin încheierea pronunţată în soluţionarea unei cauze civile de către Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţia din Codul muncii, care reglementează obligaţia salariatului de a restitui sumele încasate nedatorat, contravine prevederilor art.1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie.

În acest sens, arată că textul de lege criticat nu defineşte sintagma “sumă nedatorată”, nu prevede modul în care se face restituirea sumei nedatorate şi în care se va executa obligaţia salariatului de restituire, nu prevede ce cazuri de excepţie pot interveni pentru excluderea de la obligaţia de restituire şi nu specifică cine stabileşte caracterul nedatorat al unei sume de bani.

De asemenea, nu stabileşte dacă dispoziţiile textului de lege se aplică salariatului care a obţinut sume compensatorii ca urmare a concedierii colective, concediere ce a fost ulterior constatată de instanţa de judecată ca fiind nelegală. În acest sens, arată că sumele plătite de angajator foştilor salariaţi ca urmare a reorganizării societăţii angajatoare şi concedierii colective a salariaţilor sunt considerate plăţi nedatorate, deşi la data când aceste sume au fost acordate salariaţilor erau legale, iar numai ulterior, prin hotărârea instanţei de judecată, s-a constatat nelegalitatea concedierii.

În soluţionarea excepţiei, Curtea a arătat că textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie şi argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea a reţinut că “textul de lege criticat nu dă o definiţie exactă a noţiunii de «sumă nedatorată» şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire.

El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă.

De asemenea, dispoziţiile art. 273-275 (devenite art. 257-259, în urma republicării) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii reglementează procedura de recuperare a daunelor de la salariat. În cazul în care între salariat şi angajator nu există un acord cu privire la restituirea sumelor nedatorate, obligaţia de restituire nu va putea fi stabilită decât pe cale judecătorească, la instanţa competentă să soluţioneze conflictul de drepturi respectiv, potrivit dispoziţiilor art. 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Făcând trimitere la la jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a mai subliniat că interdicţia reţinerii din salariu cu titlu de daune, fără ca datoria să fie scadentă, lichidă şi exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, este menită să elimine arbitrariul din reglementările anterioare, când conducerea unităţii stabilea existenţa pagubei, întinderea acesteia, lua măsuri de recuperare prin dispoziţie de imputare şi proceda de îndată la reţinerea din drepturile salariale, urmând ca salariatul să se adreseze organelor de jurisdicţie pentru apărarea intereselor sale legitime.

În condiţiile statului de drept, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanţele de judecată. Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil. Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte argumentele invocate de autorul excepţiei în prezenta cauză referitoare la caracterul legal al sumelor încasate, Curtea apreciază că acestea reprezintă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, de competenţa instanţei de judecată, iar nu a celei de contencios constituţional.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 122/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 294 din 4 mai a.c.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu