26 August, 2016

S-a aprobat o nouă procedură privind pensionarii cu handicap

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice a emis Ordinul nr. 2272/2013 privind Procedura de aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, coroborate cu cele ale art. 77 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicat în Monitorul Oficial din data de 12.11.2013.

Potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protectia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării medico-psihosociale, la un asistent personal, respectiv art. 77 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix. Persoana cu handicap grav are dreptul de a opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevazută la art. 77 din Legea nr. 263/2010 sau pentru asistent personal.

Persoana cu handicap grav, care are şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I, poate opta pentru angajarea asistentului personal sau pentru primirea indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 43 din Legea nr. 448/2006, respectiv a indemnizaţiei de însoţitor prevazută la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în cazul persoanei cu handicap vizual grav. Dreptul la angajarea unui asistent personal sau acordarea indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 43 din Legea nr. 448/2006, respectiv a indemnizaţiei de însoţitor prevăzute la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în cazul persoanei cu handicap vizual grav, nu poate fi cumulat cu dreptul la acordarea indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzute la art. 77 din Legea nr. 263/2010.

Opţiunea pentru unul dintre drepturile prevăzute anterior se exercită de la data de la care beneficiarii se încadrează atât în categoria pensionarilor de invaliditate gradul I, cât şi în cea a persoanelor cu handicap grav, cu drept la asistent personal.

Cererea se depune în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la DGASPC, iar celălalt exemplar se transmite, de către DGASPC, casei teritoriale/sectoriale de pensii în evidenţa căreia se afla dosarul de pensie de invaliditate gradul I al persoanei în cauză, respectiv primăriei în raza căreia se află domiciliul persoanei cu handicap în cazul în care beneficiarul optează pentru asistent personal/indemnizaţie lunară prevazută la art. 43 din Legea nr. 448/2006.

Menţionăm că această procedură are rolul de a relua dispoziţiile art. 42  alin. (2) – (7) din Legea nr. 448/2006 fără a aduce îmbunătăţiri textului normativ, deoarece potrivit acestui articol, Art. 42 (2) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.

(3) Invalizii de război care au şi calitatea de persoane cu handicap grav şi sunt pensionari de invaliditate gradul I beneficiază atât de dreptul prevăzut la alin. (2), cât şi de dreptul prevăzut la art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.

(5) Opţiunea se exprimă prin cerere adresată în scris direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai pe baza acordului exprimat în scris al acestora.

(6) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor comunica angajatorului, în termen de 5 zile, acordul pentru opţiunea exprimată în condiţiile prevăzute la alin. (5).

(7) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, se acordă indemnizaţia prevăzută la alin. (4), indiferent de opţiunea exprimată potrivit prevederilor alin. (1) şi (4).”

Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Comentarii

  • Răspunde
    Patrita
    noiembrie 20 2013

    este corect ca o batrana de 82 de ani in care i s-a amputat bratul stang deasupra cotului sa fie evaluata la gradul 3?. Avand in vedere varsta poate ea sa se decurce singura ,la tara fara o mana ? avand si o pensie de 360lei, oare nu se incadra macar la gradul 2?

    • Răspunde
      florea
      mai 5 2014

      este o magarie ce se intimpla nau pic de rusine ,dar ai putea face din nou dosaru iar daca nu iti convine gr dai in judecata sigur o sa cistigi si eu am patit la fel doar ca eu nam avut o mina amputata pacat succes

    • Răspunde
      didina nicoleta
      martie 17 2015

      Buna ma numesc Nicoleta 64 ani. Am avut pensie de handicap 2 accentuat din anul 1992 si de atunci am avut comisie de evaluare. numai ca in anul 2014 mi sa luat handicapul. boala mea este din copilarie, luxatie congenitala cu scutimea piciorului cu 11cm. acum cere sa aduc act doveditor precum ca sunt asa de când m am nascut. unde mai pot gasi acum aceste act ? dar tot in acelasi timp si ani cum au putut sa fie la dosarul de handicap aceea foaie si acum nu mai este. va rog sa ma lamuriti sau de unde pot aduce acel act.

    • Răspunde
      ion
      ianuarie 8 2016

      buna seara ma numesc lupu ion din mangalia jud constanta dom….u..a.eu sint invalid in urma unor probleme si am ramas ivalid am avut o operatie abdomen mi sa pus plasa ca am avut probleme dupa aiea am fost operatpentru un baipas si dupa un tinp amputat piciorul sting coapsa avind in vedere ivaliditatea si hndicapul am dreptul la medicamente gratuit dar la farmaci mi sa arunca certificatul inapoi si zic ca nu e valabil atunci ce sa fac unde sa ma adresez

      • Răspunde
        Lili
        august 2 2016

        Mergeti cu certificatul de handicap la casa de asigurari de sanatate de care apartineti,acolo va baga in calculator si la medicul de familie o sa apareti in calculator ca si persoana cu handicap. Atunci el va elibereaza reteta pe handicap.chiar daca si pana atunci va dadea reteta pe handicap, la farmacii nu apareati si plateati tot normal. Asa am facut pt. mama mea care si ea are bypass si amputatie de gamba. Mult noroc!

    • Răspunde
      grecu
      martie 22 2016

      buna sint tata cu doi copi credintat de lege pina la majoratspre crestere si deucarea lor , da eu persoana cu handicap locomotor acentuat , venitul meu mu depaseste 700ron , ce va rog daca fosta sotie mu plateste la cei doi copii pensia alimentara si in prezent da parchetul de 10 ani spune nu are nu lucreaya legal e fara suflet si intint maternal ok, asa pot legal sa mai optin un venit find intretinator de fam . da rog la tel . 0747996802 nu povesti fapte rog serozitate .

  • Răspunde
    stefan
    februarie 4 2014

    buna seara.sint persoana invaliditate gr1 cu insotitor.astazi am fost sa ridic certificatul handicap gr2 accentuat. nu inteleg casa de pensi gr 1grav cu insotitor iar la handicap gr 2accentuat. sint derutat cite bilete tren am dreptul.?insotitorul bilete tren?metrou itb etc. sau de unde le pot obtine? pe cuvint nu mai inteleg nimic. cu multumiri.

    • Răspunde
      februarie 19 2015

      Buna seara; vreau si eu sa stiu. Daca se mai cresc pensiile de handicap gradu 2 acentuat; am pensia de 234 de lei pe luna. Si nu mea junge deloc; nici macar sa ami platesc tatoriile catre stat. Am esit la pensie din anu 2006; pentru ca am fost operaat la craniu pe creier. Care; e cea mai grea operatie si decizia o am permanent. Locuesc in Orasu Macin; din Judetu Tulcea.

      • Răspunde
        girada
        decembrie 5 2015

        domnule acei 234 lei nu este pensie ci este indemnizatie de handicap dar dumneata te poti pensiona pe caz de boala chiar daca nu ai lucrat nici o zi este lege din 2010 care spune asta te poti pensiona de boala numai sa nu primesti pensie de urmas pentru mai multe detalii daca poti contacteazama

        • Răspunde
          mai 14 2016

          BUNA SEARA EU AM 15 ORE PE ZI OXIGEN SI AM PENSIE DE HANDICAP GRADUL 2 ACCENTUAT SI AM 274 LEI VENIT MA POT PENSIONA DE BOALA DACA NU AM LUCRAT DELOC SI SANT SINGURA AM 59 DE ANI ?

        • Răspunde
          carmen
          mai 16 2016

          buna. ai putea sa imi dai mai multe informatii despre aceasta lege?
          si eu am aceeasi problema, grad accentuat, nu primesc nici o alta pensie, si vreau detalii. multumesc anticipat

  • Răspunde
    grancea
    februarie 13 2014

    primariile sant obligate sau nu sa angajeze asistenti personali pentru grad grav cu insotitori

  • Răspunde
    monica
    martie 6 2014

    am un baiat cu handicap grav pot solicita si pensie de boala baiatul are 20 ani va multumesc

    • Răspunde
      girada
      decembrie 5 2015

      da puteti pnsiona persoana cu handicap dar sa nu primeasca pensie de urmas

      • Răspunde
        Robert
        ianuarie 28 2016

        Buna seara am si eu o rugaminte la dumneavoastra daca ma puteti ajuta cu o informatie, Am imdemnizatie de handicap gr 2 accentuat permanent, si am 5 ani lucrati , acum nu mai lucrez si as vrea sa stiu daca pot sa ma pensionez de boala am 35 de ani. Va multumesc. Vreau sa stiu ce documente imi trebuie si unde se depuine dosarul daca se poate.

      • Răspunde
        Sergio
        aprilie 8 2016

        buna lasatimi un email unde va pot scrie in privat vreau sa va rog ceva mersi anticipat

        • Răspunde
          Iulian
          iunie 29 2016

          Bună sunt o persoana bolnava de epilepsie și am handicap accentuat am lucrat la risc cu contractul timp de 2 ani acum vreau sa știu dacă pot face sa es la pensie de boala mulțumesc aștept un răspuns

  • Răspunde
    cerdac
    martie 25 2014

    buna seara sunt persoana cu grad de invaliditate 3 mi-as dori sa fac un copil dar nu stiu daca pot beneficia de o indemnizatie sau un alt venit petru copil… va multuesc

    • Răspunde
      Maryan
      februarie 23 2016

      Unde vreti sa-l faceti. Banuiesc ca vreti sa-l faceti de mic. Nu?

  • Răspunde
    mihaela
    aprilie 4 2014

    sunt insotitoarea sotului meu si bani pe acelasi cupon cu el ,ce drepturi am ,sunt si eu trecuta undeva ca am venit

  • Răspunde
    VIOREL
    mai 14 2014

    BUNAZIUA AM O INTREBARE SUNT CU HANDICAP DE GR 2 DOI PERMANENT ACCENTUAT VA INTREB AM DREPTUL SAU NU AM SA PLATEC INPOZIT PE CASA DACA NU SUNT INCA PROPIETAR TINUND CONTU CA CASA O AM LA LEGEA 112

  • Răspunde
    ana
    mai 14 2014

    Fratele meu are un picior amputat.De ce drepturi poate beneficia?
    Multumesc.

  • Răspunde
    Miriam
    mai 29 2014

    Femeie de 80 de ani imobilizata la pat din cauza unui accident ( a cazut) si in urma operatie nu se mai poate deplasa DELOC , NU PRIMESTE niciun grad de handicap .Unde as putea sa fac recurs si cum ?Care este legea care arata ce tip de handicap intra in categoria celor ce statul le aproba o pensie .

  • Răspunde
    nicoleta
    iunie 1 2014

    buna ziua
    Tatal meu are piciorul stang amputat si de la piciorul drept amputate toate degetele, am fost sa ii facem pensie de handicap cu insotitor avand in vedere ca nu se poate descurca singur si nu i/a fost aprobat.Va rog sa ma ajutati cu un sfat, ce as putea sa fac si unde as putea sa ma adresez.Va multumesc anticipat.

  • Răspunde
    Viorel
    iulie 5 2014

    Am 60 de ani si sant declarat persoana cu dizabilitate cu handicap ACCENTUAT .
    In cadrul legii 448/2006 republicata in 2013 se stipuleaza ca am dreptul anual la
    un bilet de odihna si tratament gratuit la una din statiunile cu profilul tratamentului
    adecvat bolilor mele de care sufar.M-am adresat casei de pensii sector 1 cu o cerere dar
    am fost refuzat pe motiv ca am beneficiat anul trecut de aceast drept .Daca legea data de parlamentul
    Romaniei se pune in aplicare odata la doi ani la casa de pensii sector 1 atunci va rog frumos schimbati LEGEA

  • Răspunde
    Ghieorghita
    iulie 15 2014

    am 49.ani sint pensionat pe caz de boala gr.2.cu inima am 2 stenduri pe vena la inima operatie la cluj .pot beneficia de pensie de handicap am inteles ca sar fi dat o lege si cei care sufera cu inima sa aiba dreptul.se poate sau nu.sa beneficiez.va multumesc.

  • Răspunde
    delia
    august 3 2014

    dak sunt pensionata cu handicap gradul 1 de invaliditate cu insotitor in urma unei operatii de cancer de col uterin (histerectomie totala ), as vrea sa stiu dak s-a modificat legea si -mi poate schimba gradul de invaliditate si sa-mi I-a pensia ?? Multumesc de raspuns .

  • Răspunde
    timofte
    septembrie 16 2014

    daca sunt persoana cu handicap grav si iau salarul de insotitor mai pot aplica pentru o pensie sociala ?

    • Răspunde
      girada
      decembrie 5 2015

      da poti pensiona de boala chir daca nu ai lucrat nici o zi dar sa nu primesti pensie de urmas

  • Răspunde
    alexandru
    septembrie 18 2014

    Am iesit la pensie pentru limita de varsta in anul 2010. fiind persoana cu handicap preexistent calitatii de asigurat conform art 47 alin 2 din legea pensiilor ,am lucrat in grupa 1 de munca timp de 17 ani , un stagiu total de 43 ani intrebarea mea – la calculul pensiei nu sa calculat drepturile pentru grupa 1 . de ce

  • Răspunde
    Giorgiana
    octombrie 21 2014

    Mama,in varsta de 80 ani,sufera de dementa mixta predominant senila (17 puncte),cardiopatie ischemica si noduli la glanda tiroida.Va rog sa-mi spuneti daca poate beneficia de pensie de handicap sau pensie sociala?Are o pensie de limita de varsta de 510 lei.

  • Răspunde
    octombrie 27 2014

    comisiile care decid gradul sunt de proasta CALITATE o fac in functie de veniturile in care le cresc salariile,nicidecum in functzie de ce scriu in referatele medicale9ALEA SUNT NIMICURI:hartii de sters la Kk-ur,dau decizii cum le comvin.adica sa scoata bani de salarii

  • Răspunde
    CHELARU
    decembrie 11 2014

    As dori sa stiu daca sotul meu avind Decizia de handicap DEFINITIV fiind imobilizat la pat si eu sunt insotitor as beneficia de aceasta pensie sociala .Mentionez sotul meu are virsta de 52 ani.Va multumesc!!

  • Răspunde
    vasile
    ianuarie 5 2015

    Sunt o persoana încadrata cu gradu 3 invaliditate .vreau sa ma ajutati sa pot obtine gradul corect în care ma încdrez comisia care ma examinat nici nu sa uitat la mine sa analizeze cu adevarat defectele pe care le am .Din copilarie .tbc osos operat cu scutimea piciorului cu 10 cm anchiloza totala de sold am coloana deformata la picioru drept am grefon de muschi ma deplasez foarte greu si o veata întreaga de chin nu pot sa stau nivi pe scsun numai culcat. Va rog sa ma îndrumati ce sa fac.

  • Răspunde
    Sacota
    ianuarie 14 2015

    As dori fff mult sa stiu daca o persoana are pensie de boala in Romania, poate sa aiba o afacere in strainatate si ce conditii trb sa indeplineasca.De exemplu… o pers are o pensie in Rom si in strainatate are un Bar-Restaurant, are dreptul la pensia de boala.Pensia fiind de gradul 2.Pers invalida poate muncii sau nu.Ce obligatii are.Multumesc mult

    • Răspunde
      maria
      februarie 17 2015

      Sunt operata de cancer col uterin si sunt pensionata cu gradul 3 de invaliditate.asa au vrut muskii doamnei doctor.am 55 ani si as dori sa stiu cat timp voi putea lua aceasta pensie .multumesc!.

  • Răspunde
    paula
    ianuarie 15 2015

    buna ziua va rog daca puteti sa -mi spuneti in urma unei operatii de cancer col uterin cu radio chimioterapie facuta am dreptul sa iau indemnizatie handicap .Mentionez ca am avut gradul ib2 acum sunt fara serv ici si vreau sa ma pensionez pe caz de boala .Din nou va rog sa ma ajutati cu un raspuns

  • Răspunde
    rusu
    ianuarie 30 2015

    buna ziua am gradu 2 de handicap si am 43 de ani primesc o pensie de boala si indemnizatia de 234 nu am pe nimeni nu am casa nu am nimic nici pamint stau intro casa din bunavointa unei cunostinte dar a pus casa in vinzare si in orce moment ma pregatesc sa fiu evacuat tin sa precizez ca am picor amputat si degete de la celalat picor si degete de la o mina cu venitu meu nu pot sa stau in chirie particulara pot sa beneficiez de o locuinta sociala si sa platesc o chirie dupa venitul meu . daca as putea sa benificiez de o locuinta sociala ma poate cineva sa ma ajute la intocmirea dosarului sa fiu si eu pe lista la primarie pentru ca nu pot sa trec prin toate etapele care se cer pentru ori ce iesire din casa am nevoie de misloc de transport tin sa precizez ca sint din cluj . nu imi trebuie ajutoare banesti sau ajutoare sub alte forme doar sa fiu ajutat sa imi fac dosaru sa fiu pe lista pentru a primi o locuinta sociala va multumesc anticipat numaru meu de telefon este 0752451525

  • Răspunde
    adrian
    februarie 17 2015

    am si eu o intrebare eu am un handicap adica nu am antebratul drept si as vrea sa stiu in ce grad de handicap ma incadrez si ce ajutor am de la stat ca am pensie dar este de 234 de lei pe luna alte ajutoate mai exista?

  • Răspunde
    februarie 19 2015

    Nu mai stiu; da e ceva susinos. E de strigat la cer cu 234 de lei. Si in plus mie ami trebue de aici in colo enorm de multe. De oare ce eu am o varsta oare care de 27 de ani; si nu sunt nici macar insurat. Si discuti am destule in casa pe tema asta.

    • Răspunde
      adina
      martie 2 2015

      buna ziva mas interesa am 11 ani lucrate sunt in gradul 2 hadicapat pensie primesc nu birujec sa lucrez mas putaea sa ma pensionez

    • Răspunde
      iulian
      iulie 31 2016

      te rog suna la 0766074004 multumesc

  • Răspunde
    ana-maria
    aprilie 23 2015

    Buna ziua,

    Fratele meu este incadrat cu grad de handicap 1. Mentionez ca este de la nastere asa. Intrebare: are dreptul la pensie.Are 33 de ani.Multumesc.

  • Răspunde
    DANA
    iulie 7 2015

    Va rog sa-mi spune-ti daca sunt posesoare a unui certificat de handicapat grad mediu, trebuie sa platesc taxa de drum ( rovinieta) pt.ca eu conduc o masina automatica , va multumesc

    • Răspunde
      girada
      decembrie 5 2015

      da se poate pensiona de boala chiar daca nu a lucrat nici ozi numai sa nu primeasca pensie de urmas pentru mai multe detalii contacteazama

  • Răspunde
    august 12 2015

    Buna ziua primesc ajutor de adicapat gradul 2 poat sa fac pensie de andicapat sant asa de copil cu bolnav

    • Răspunde
      girada
      decembrie 5 2015

      te poti pensiona de boala chir daca nu ai lucrat de loc numai sa nu primesti pensie de urmas contacteazama

  • Răspunde
    monica
    octombrie 10 2015

    buna ziua. as dori sa imi spuneti daca unei persoane cu deficienta de vorbire i se suspenda dreptul de a conduce in momentul in care are pensie de handicap

  • Răspunde
    fira
    noiembrie 21 2015

    datorita blocarii locurilor de munca in cadrulprimariilor ca asistent personal date de guvernul boc in anul 2010 si ramase in vigoare rog guvernul actual sa revina asupra acestei ordonante caci noi insotitorii persoanelor cu handicap grav de gradul intai nu avem nici un drept legal nici sa calatorim singuri cu trnul in folosul persoanei cu handicap

  • Răspunde
    maria
    decembrie 6 2015

    Buna seara,

    Am o fata de 33 ani cu handicap din nastere foarte grav { nu mananca singura, nu merge la WC , nu vorbeste} si are pensie de handicap grad 1 340 lei si salar de insotitor pe sotul meu.
    As vrea sa stiu daca are dreptul si la pensie de invaliditate de la Casa de pensii si ce trebuie sa fac?
    Multumesc

  • Răspunde
    Eross Joszef
    decembrie 18 2015

    am 5ö de ani 16 ani am platit cas ul.din cauza unor probleme de familie am o depresie.nuam asigurare de sanate din cauza depresiei am divortat.Am ramas fara loc de munca.Acuma stau la mama.intrebarea mea este cat as primi pensie de boala deoarece nu pot sa lucrez?

    • Răspunde
      ianuarie 11 2016

      DU TWE LA MUNCAAAAAAAA

    • Răspunde
      Ionut
      februarie 19 2016

      La munca,puturosule!!Eu am si handicap,am si servici si familie si nu am depresie!Lenea nu e handicap!!!!!

    • Răspunde
      dana
      iulie 7 2016

      Eu te cred omule…, nu te judec si nu te trimit la munca. Stiu ca depresia e nemiloasa cu psihicul omului. Mergi la un medic psihiatru pentru tratament si indicatii pentru pensionare pe caz de boala… Vezi ce-ti spune… Incearca. SUCCES…

  • Răspunde
    florea
    ianuarie 17 2016

    mai mare rusine de cei cu handicap accentuat nu ziceti nimica e posibil asa ceva voi puteti trai cu 274 roni nu va ajunge nici de o masa la restaurant sau sa va platiti amanta rusine sa va fie

  • Răspunde
    GICA
    ianuarie 26 2016

    Am un cancer operat pe colon cu 12 kimioterapii facute si nu dispun de o pensie de handicap de ce? Domnul doctor din comisia din Buzau a spus ca nu am dreptul se poate asa ceva?/? VREAU UN RASPUNS PE MAIL

  • Răspunde
    Greta
    ianuarie 29 2016

    Buna ziua,
    In cazul in care esti pensiunar de grad 1 cu insotitor, mai poti beneficia si de indemnizatia de handicap (cumulativ)?

  • Răspunde
    Greta
    ianuarie 29 2016

    …pensionar cu alt handicap decat nevazatorii. In fapt, sechele accident vascular.

  • Răspunde
    Cristina
    ianuarie 30 2016

    Buna ziua,
    Am pe cineva in familie care are certificat gradul 2 cu ceea ce presupune asta , are handicap din copilarie, scrizofrenie si retard mintal, e obeza si nu prea are cine sa aibe grija de ea, merg la 2 luni cu ea la psihiatru si in fiecare an la comisie nu se poate face ceva permanent pentru ea?
    Nu se poate descurca singura.
    In starea in care e acum ar trebui supravegheata permanent. Ce pot face pentru ea?

  • Răspunde
    lilianaa
    ianuarie 31 2016

    Buna ziua,
    va rog sa-mi rasundeti la subiect daca exista un raspuns binevoitor si clar la ceea ce am eu de adaugat. Vreau sa stiu care este legea care sustine ca pensia de handicap se primeste in urma unor acte doveditoare dobandirii handicapului la o anumita varsta, si mai sigur varsta de debut minima inscrisa in evidenta istoricului medical. Si care este aceasta? Pentru ca sunt cazuri de pacienti care nu isi primesc drepturile de handicap tocmai lipsei acestor documente. Adica, pe scurt, din cauza afectiunilor inconstiente se amana consultul pana trece de varsta prestabilita, ca mai apoi sa nu existe dovezi palpabile ca a dobandit in timp, handicapul cu pricina. Dar el exista.

  • Răspunde
    Ionela
    februarie 5 2016

    Buna ziua soacra mea in vârstă de 74 ani face dializa de 3 ori pe saptamana poate primi pensie de handicap.Multumesc

    • Răspunde
      Maria
      februarie 9 2016

      binenteles ca poate primi, gradul I cu insotitor daca nu are deja insotitor. Trebuie sa va interesati la DGASPC ce acte aveti nevoie si cu siguranta va primi. Toti bolnavii dializati primesc. SArdeleaanatate

      • Răspunde
        Maria
        februarie 9 2016

        Scuze, sanatate am vrut sa scriu!

      • Răspunde
        Gabriela
        mai 12 2016

        tatal meu are 73 ani, este dializat de trei ori pe saptamina, are problem mari de inima, are o tumoare pe rinichi si sta la pat. a primit decizia de handicap gr 2 pe un an si fara insotitor.
        unde pot gasi exact criteriile in baza carora se dau aceste decizii?
        va multumesc?

  • Răspunde
    nicoleta
    februarie 18 2016

    Ma intereseaza Daca s a marit pensia due handicap gr 2

  • Răspunde
    Gina
    februarie 18 2016

    Buna seara,as dori sa va intreb.Mama mea are o pensie de handicap grav gradul 1,as vrea sa stiu daca e scutita total de la plata impozitului pe cladire si teren la camp,si de ce scutiri mai are dreptul.

    • Răspunde
      Ioan
      iunie 7 2016

      Cititi legia handicapului 448/2006 de pe net și acolo scrie de toate drepturile persoanelor care sunt cu handicap, ușor, mediu, accentuat și grav.

  • Răspunde
    marian
    martie 1 2016

    Buna seara, As dori si eu un raspuns ,Am o fata cu handicap gradul 1 ne recuperabil virsta 23 ani au scoso la pensie cu suma de 280 lei si mai ia si sotia ca insotitor 500 lei vreau sa stiu daca sint scutit de impozit la locuinta ,teren .Am fost la primarie sa vad daca sint scutit de tacxe si doamnele de acolo mi-au spus ca nu deoarece e adult si de tacxe benificieaza doar copiii as dori sa imi spuneti cu cine as putea vb .Multumesc

  • Răspunde
    tincuta
    martie 8 2016

    va rog daca imi puteti spune in ce grad s-ar incadra socrul meu daca are piciorul stang amputat 1/3 medie coapsa stanga iar pe piciorul drept are coxartroza avansata cu urmatoarea inerpretare radiologica : modificare de coxartroza bilateral (pe rgf.de bazin) avansate pe dreapta cu: osteocondensare periartriculara, diminuarea accentuata pe dreapta a spatiului coxofemural, osteofitoza cotiloidiana. Vreau un raspuns cat mai urgent deoarece pe 14.03.2016 sunt programata la reevaluarea Cert.de handic.

  • Răspunde
    martie 11 2016

    Ajutor. Va rog din suflet sa mă ajutați cu ceva că nu știu unde să mai apelez. Am o pensie de 39 lei sunt operat de inima pe cord deschis și valve schimbate. Nu mă pot descurca cu pensia aceasta nimeni nu mă angajează din cauza boli. Ce trebuie să fac?

  • Răspunde
    Rodica
    martie 25 2016

    As dori sa stiu un om care s dobandit o boala din cauza profesiei si nu este inclusa in randul bolilor profesionale poate primi pensie de handicap? (Boli coloana si neurologice).Astept raspuns urgent pt ca mi-su taiat pesia de invaliditate.

  • Răspunde
    Ana
    aprilie 1 2016

    Buna ziua.Mama are 86 de ani cu fractura col femural drept garden IV , nr. zile de spitalizare 32, stare la externare ameliorat.Recomandarile medicului la externare sa nu calce pe piciorul operat 6 saptamani de la operatie, este foarte slabita si cum vad eu nu va calca pe picior sa mearga macar la toaleta niciodata, Are pensie de urmas 400 lei, are dreptul la pensie de handicap si la indemnizatie de insotitor?De unde sa incep demersurile, mentionez ca avem domiciliul in com. Floresti jud ClujCu respect

  • Răspunde
    Popa
    aprilie 6 2016

    Mă numesc Elisaveta Popa sant am pesie de boală gradul 3 operați hernie disc L5
    Operată de fiere tensiune ..etc …acum sant operat cu proteza genuchi as putea depune foaia la dosarul de pensie ??

  • Răspunde
    Mihai
    aprilie 9 2016

    Buna seara!M-am nascut cu displazie congenitala de sold unilaterala si sunt operat de 5 ori de la varsta de 2 luni pana la varsta de 5 ani.Tin sa mentionez ca eu schiopatez, si am dureri frecvente, care ma impiedica sa muncesc.Parintii mei au decedat si am pana septembrie pensie de urmas.As putea sa iau pensia de urmas in continuare pana ma voi angaja?

  • Răspunde
    mihaela
    aprilie 11 2016

    MARITI PENSIILE BOLNAVILOR CAI VAI DE CAPUL LOR NIMENI NU-I IA IN SEAMA

  • Răspunde
    Nume iordana voicu(obligatoriu)
    mai 1 2016

    sant operata pe cord deschis pentru inchidere de DSA,la 3 ani de la operatie mi-au taiat pensia de invaliditate gr3 ,acum ma resping de fiecare data cand revin cu dosar
    ,poate sa-mi raspunda cineva ,mentionez ca am CORLENTOR -medicament ptr ameliorarea tahicardiei si a insuficientei

  • Răspunde
    Mariana
    mai 4 2016

    Buna.am discopatie lombara de gradul 2.am noduli tiroda .trebuie sa ma operez.am cardiopatie ischemica cronica.18ani lucrati ma pot pensiona de boala.

  • Răspunde
    Ioan
    iunie 7 2016

    Bună nu sunt lamurit la ce se plange toată lumea, că ii se taie pensiile, și eu sunt și pensionat in capacitate de muncă în gradul (1)și handicap grav, cu diagnosticul de Tetrapareza Spastica, status după Poliradiculonevrita, Encefalopatie Sechelara,Incontinenta urinară, Cefalee Cronică.
    Am ieșiri din anul 2003 și mă internez tot din 3 in 3 luni, și in prezent,pentru a menține boala de care sufăr și in prezent.
    De fiecare data când merg la comisie expertiza văd oamenii o grămadă, dar numai cu referate in mână, sănătoși rosi la față, și se miră de ce se taie atâtea pensii,dar nu se pun in locul bolnavilor care sunt in trade văr, nu ii înțeleg eu pe cel puțin la ce nu se pun in locul nostru,la acei care suferă in trade vâr, care se bucură de pensile bolnavilor care suferă, eu ii rog la acei care vor să își facă o pensie de boală, sau handicap să se pună in locul nostru,că iau drepturile oamenilor bolnavii.
    Și acei care sunt bolnavii, respectați va rog legia,dacă sunteți bolnavi,duceți -vă la doctorii, și internați -vă să faceți recuperări, pentru că sunt bolii care se pot recupera,dacă sunteți bolnavii, că mulți fac așa stau acasă și ei se plâng că sunt bolnavi de nu mai pot,asta nu înțeleg la ce stau acasă dacă sunt bolnavi asta nu pot înțelege, și se plâng că nu mai pot de bolnavi ce sunt,eu spun că toții care stau acasă nu sunt de loc bolnavi,să meargă la muncă că înseamnă că sunt sănătoși, și sa nu se mai mire că la ce ii se taie pensile,dacă nu sunt bolnavi și stau acasă, nu înțeleg la ce se mai pensionează de boală sau handicap, asta nu înțeleg eu de la oamenii care se plâng că ia fost tăiată pensie,și normal,dacă nu ai nici o ieșire din spital cum că au urmat o recuperare și a beneficiat de tratament, de fiecare boală, sau diagnostic de cum suferă fiecare in partea, și se mai miră lumea că de ce merge așa rău, merge rău pentru că bolnavii nu beneficiază toții, de pensia pe care o merită, și că o ia toții acei care stau acasă, și iau pensii in locul lor,și acei care pot lucra nu merg la servici,de aceia merge rău.
    Eu vă doresc la acei bolnavii multa sănătate, și la acei sănătoși să meargă la servici,și să nu ieie drepturile la persoanele care sunt bolnave și suferă.

  • Răspunde
    iunie 18 2016

    Buna Ziua am 23 de ani sunt cu defect in VORBIRE cu jale foarte multe perderi si ne accese am avut din motivul vorbirii! Spuneti va rog mult!? daca e posibil sa fiu grupat ca invalid si unde pot sa ma adresezi!? Multumesc foarte mult pentru atentie anticipat

  • Răspunde
    Iulian
    iunie 29 2016

    Sunt o persoană bolnava de epilepsie de la vârsta de 2 ani vreau sa știu dacă pot lua pensie pe caz de boala în loc de indemnizația care o am acum am grad accentuat permanent. Am lucrat și 2 ani care le am pe cartea de muncă iar acești 2 ani au fost un calvar pentru mine ca lucram la risc îmi riscam viața ca sa pot supraviețui.

  • Răspunde
    dana
    iulie 7 2016

    Am citit comentariile si intrebarile voastre . Am citit cautand si eu un raspuns, fiindca medicii mi-au sugerat pensionarea pe caz de boala si cautam mai multe informatii …Dar ce-am gasit m-a intristat teribil… Problema mea nu ma mai doare , dar ma doare durerea voastra si ma cutremura nesimtirea statului roman , care in ticalosia lui nu vrea sa cheltuie bani cu cei napastuiti de soarta… care din pacate s-au nascut pe taramul asta numit Romania.

    Ma doare ca nu va pot ajuta pe niciunul, decat poate cu un sfat… fiti darzi si nu cedati…asta e lupta voastra cu TICALOSII din SISTEMUL ASTA SANITAR care ne vor morti…

  • Răspunde
    august 24 2016

    Pensie caz de boala sufar de 8 ani cu inima ,am 25 de ani vechime si momentan numai lucrez sa terminat si somajul,ma pot pensiona in caz de boala?

Scrie un comentariu