9 Decembrie, 2016

S-a amânat până în toamnă posibilitatea denunţării clauzelor abuzive!

Clauzele abuzive din contractele de prestări servicii -inclusiv creditele bancare- vor putea fi denunţate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau de către asociaţiile de protecţie a consumatorilor abia din toamnă.

Deşi iniţial această prevedere trebuia să intre în vigoare de la 1 iulie 2013, ea a fost modificată prin Legea nr. 214/2013. Astfel, amânarea a fost făcută pentru data de 1 octombrie 2013.

CE PREVEDE LEGEA NR. 214/2013?

În actul adoptat de Parlamentul României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 388/2013 scrie că:

Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4 din 30 ianuarie 2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I punctul 2, articolul 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 82. — Prezenta lege intră în vigoare la data prevăzută la art. 81, cu excepţia dispoziţiilor art. 80, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a dispoziţiilor art. 38 pct. 1 şi 2, care intră în vigoare la data de 1 octombrie 2013».

Articolul 38 din Legea nr. 76/2012 prevede că:

art38
Sursa foto: Lege5 Online

Legea nr. 214/2013 poate fi consultată pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Comentarii

  • Răspunde
    Vasile
    iulie 2 2013

    Parlamentarii care au amanat Legea 214 au fost alesi de noi, nu de banci. Noi i-am ales ca sa aiba grija sa nu fim abuzati de jecmanitorii care ne belesc de piei si ne tepuiesc fara nici o jena. Parlamentarii ar trebui sa fie votati numai de banci si de salariatii lor, nu de noi. Nu e normal ca in caz de neplata a unei rate la banca, sa fim penalizati la toata suma pe care am imprumutat-o si nu la rata respectiva. Parlamentarii s-au dat cu mafiotii, ei nu simt romaneste, ei nu simt decat mirosul banilor din conturile grase.

  • Răspunde
    Nebunul
    iulie 4 2013

    Este cam cu dus si intors .In afaceri daca blochez o suma intr-un imprumut, in loc sa o investesc intr-o afacere, acesta fiind in derulare pierd profitul pe care mi l-ar fi adus acesta afacere, in cazul cand nu mi se acorda datoria la timp. Aceasta referindu-ne la activitatea financiara.
    Referindune la aspectul umanitar ai dreptate, dar sa nu uitam ca am intrat in U.E. cunoscand ca banii de multe ori valoreaza mai mult decat umanitatea. Si iarasi trebuie sa stim ca toate placerile se platesc.

Scrie un comentariu