4 Decembrie, 2016

Românii cu case luate pe firmă scapă de stresul TVA

Creşterea pragului pentru înregistrarea în scopuri de TVA scapă de bătăi de cap firmele mici, reduce evaziunea şi vine ca o dedicaţie pentru cei care şi-au cumpărat case pe firmă, arată Capital.ro.

Comisia Europeană a adoptat în data de 26 martie solicitarea României de majorare a plafonului pentru înregistrarea în scop de TVA, de la 35.000 euro la 65.000 euro. Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la finalul lunii martie, termen de la care a intrat în vigoare.

Deoarece pentru stabilirea acestui prag este luat în calcul un curs euro de 3,3817 lei (de la data aderării României în UE), în realitate, plafonul creşte de la circa 28.000 euro (cam cât era până acum) până la aproximativ 50.000 euro (la un curs de circa 4,37 lei/euro). Măsura este valabilă până la finele anului 2014.

Implicaţiile schimbării

„Motivaţia pentru această creştere de plafon ţine în special de simplificarea obligaţiilor de raportare. În esenţă, încasările efective ale statului de pe urma acestor societăţi sunt relativ reduse, în timp ce costurile cu administrarea lor erau comparabile cu cele pentru societăţile mari. În plus, probabil această creştere vizează şi reducerea numărului de situaţii când companii care, fiind înregistrate în scopuri de TVA, primeau sume de TVA de la clienţi și nu mai virau sau virau cu mari întârzieri această taxă la bugetul de stat“, spun specialiştii Ernst&Young.

De aceeaşi părere este şi avocatul Gabriel Biriş, care spune că „această majorare a plafonului face parte din măsurile luate de statul român pentru a reduce numărul companiilor înregistrate ca plătitoare de TVA“. El adaugă că „măsura este necesară pentru a reduce costurile de administrare, dar şi evaziunea fiscală“.

Evaziunea cu TVA, denumită frauda „Caruselul“, s-a practicat şi încă se practică la o dimensiune importantă în România, în special cu produse agroalimentare şi materiale de construcţii. La nivelul blocului comunitar, UE estima această evaziune la circa 20 miliarde euro.

Profit mai mare pentru micii comercianţi

Pentru persoanele impozabile, măsura va reduce obligaţiile administrative, în sensul că nu va mai trebui să ţină jurnale de cumpărări şi vânzări şi să depună declaraţii de TVA, spun experţii de la Ernst&Young.

„În special în zona comerţului cu amănuntul, credem că această măsură va duce la creşterea profitabilităţii, deoarece comercianții mici, probabil, nu vor reduce preţurile actuale ce includ şi TVA“, adaugă aceştia.

Dacă un magazin mic vindea până acum un produs cu 12,4 lei, aplicându-i TVA, după această măsură, deşi ar avea loc să scadă preţul la 10 lei, cel mai probabil va menţine preţul la 12,4 lei, întrucât consumatorul s-a obişnuit cu el, şi astfel comerciantului îi va rămâne o marjă cu 2,4 lei mai mare.

Măsură cu dedicaţie

Pe de altă parte, prin introducerea OUG nr. 125/2011, s-a permis deregistrarea firmelor care au avut cod de TVA, dar cifră de afaceri sub plafon, spune Biriş. În decursul anului 2012, la schimbarea regimului de impozitare, nu trebuie ajustată TVA dedusă la achiziţia de „bunuri de capital“, explică specialiştii Ernst&Young. „De această facilitate pot profita inclusiv cei care înfiinţat companii prin care şi-au achiziţionat locuinţe, beneficiind la vremea respectivă (2006, 2007) de taxarea inversă“, conchide Biriş.

Practic, toţi cei care în perioada de boom şi-au achiziţionat imobile pe firmă pentru a scăpa de plata TVA  au primit cu această măsură un ajutor nesperat, care ar putea fi clasificat şi ca o „dedicaţie specială“.

Dacă în trecut cineva a cumpărat o locuinţă pe firmă cu 100.000 euro, în loc să plătească 124.000 euro ca persoană fizică, acum plăteşte un impozit de 1,5%-2% din valoarea locuinţei, adică aproximativ 1.000-1.500 euro, în vreme ce o persoană fizică plăteşte 50-60 euro, în funcţie de zonă. În plus, dacă voiau să vândă, proprietarii de imobile prin firmă trebuia, până acum, să achite la stat TVA de 24%. Actuala măsură le bagă în buzunar aceşti bani. Măsura „spală“ nereguli din trecut, întrucât destinaţia imobilului nu era în folosul firmei, ci al unei persoane fizice.

80.000 Este numărul aproximativ al firmelor care pot scăpa de obligaţia înregistrării ca plătitori de TVA

50.000 de euro este noul plafon al cifrei de afaceri peste care firmele trebuie să plătească TVA, majorat de la 28.000 de euro

Sursa: Capital.ro

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu