10 Decembrie, 2016

„România riscă suspendarea programului POSDRU”

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, 21 mai, că România riscă suspendarea programului Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Rersurselor Umane (POSDRU) din cauza unor grave nereguli în derularea programului în intervalul 2010-2011, identificate ca urmare a unor misiuni de audit. Astfel, România ar putea pierde până la 100 de milioane de euro în 2012 şi alte 1,1 miliarde de euro in 2013, ca urmare a suspendării tuturor plăţilor aferente acestui program.

“S-au constatat pentru 2010-2011 grave probleme de sistem privind evaluarea proiectelor, modul de control al acestora, gradele de risc şi sistemul informatic. Spre exemplu, în urma unui control, s-a constatat că au acces neautorizat la sistemul informatic circa 350 de persoane neautorizate”, a declarat Ponta. Alte nereguli vizează încasarea de către persoane din mediul public şi privat a unor salarii nejustificat de mari pentru activităţile derulate în cadrul proiectelor finanţate prin POSDRU.

Pentru a evita pierderea fondurilor alocate prin POSDRU, Guvernul va încerca să aplice, până la sfârşitul anului 2012, un program de acţiuni coordonate. În cazul în care acest program nu va putea fi implementat, Ponta va dispune restructurarea totală a Autorităţii de Management POSDRU, în pofida faptului că procedurile de reacreditare sunt lungi şi complicate. “Sper să nu fiu în situaţia de a lua această decizie radicală”, a mai declarat Ponta.

Premierul a solicitat ministrului Afacerilor Europene Leonard Orban şi ministrului Muncii Mariana Câmpeanu evaluarea implementării POSDRU şi elaborarea unui plan de acţiune cu puncte şi termene foarte clare. “Trebuie să dovedim Comisiei Europene că putem face o schimbare radicală”, a declarat Victor Ponta pentru ziarul Gândul, potrivit informaţiilor preluate de site-ul fonduri-structurale.ro.

Context 

Comisia Europeană a decis, pe 20 februarie a.c., întreruperea rambursărilor pentru declaraţiile de cheltuieli din cadrul POSDRU. Ca mecanism, o asemenea măsură poate fi menţinută maximum 6 luni de zile şi se ridică imediat ce se constată soluţionarea problemelor care au justificat instituirea măsurii. Întreruperea plăţilor de la Comisia Europeană nu a afectat beneficiarii, întrucât rambursarea internă a cheltuielilor efectuate în implementarea proiectelor a continuat permanent.

Măsura întreruperii plăţilor nu a condus la pierderea niciunei sume din fondurile alocate pentru POSDRU.

Pe 2 aprilie, Comisia Europeană anunţa decizia de a relua plăţile pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). În comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Europene din 3 aprilie se arăta că această hotărâre a avut la bază progresele recente înregistrate în implementarea POSDRU, care au fost reflectate în raportul de Autorităţii române de Audit transmis Comisiei Europene în data de 5 martie 2012. Pentru funcţionarea sistemului de management şi control al programului, raportul  a acordat calificativul 2 („sistemul funcţionează, fiind necesare încă unele mici îmbunătăţiri”).

Reluarea plăţilor a presupus aplicarea unei corecţii financiare preventive de 10 % până la elaborarea concluziilor celor două misiuni de audit ale Comisiei desfăşurate în perioada aprilie-mai. În funcţie de rezultatele rapoartelor misiunilor de audit, urma să se decidă fie renunţarea la corecţia financiară, fie suspendarea plăţilor pe pentru POSDRU.

*

Informaţii recente de la AM POSDRU

● Pe 14 mai, AM POSDRU a publicat Instructiunea nr. 60 privind modificările contractuale aferente externalizării echipei de management şi experţilor din echipa de implementare.

● La data de 16 mai a.c., a fost publicat calendarul actualizat al lansărilor de apeluri de proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru acest an.

O noutate adusă de noul calendar este aceea a anunţării lansării unei noi linii de finanţare faţă de cele menţionate în calendarele anterioare, respectiv  DMI 4.1 “Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”.

Surse: fonduri-structurale.ro; Ministerul Afacerilor Europene; fseromania.ro

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu