4 Decembrie, 2016

România plăteşte cu 20000 EUR eşecul autorităţilor de a proteja viaţa unui bolnav de cancer

Prin hotărârea sa din 10-04-2012 în cauza Panaitescu c. României, CEDO a decis că Statul român a încălcat dreptul la viaţă garantat de Convenţie în cazul unui reclamant faţă de care autorităţile Statului nu şi-au îndeplinit obligaţia de a-i oferi gratuit medicamentaţia anticanceroasă specifică de care avea nevoie, arată JurisprudentaCEDO.com.

Cererea în cauză (nr. 30909/06), a fost introdusă de Ştefan Panaitescu, în prezent decedat, cetăţean român născut în 1944 şi care era domiciliat în Alejd, judeţul Bihor, România. Alexandru Panaitescu, fiul reclamantului, a continuat procedura în faţa Curţii, după decesul tatălui său din decembrie 2006.

În iunie 2002, instanţele române au hotărât că d-ul Ştefan Panaitescu avea dreptul la prestaţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 care conţine prevederi referitoare la indemnizarea persoanelor persecutate în 1940 şi 1945 pe motive de provenienţă etnică.

La Art. 5 din legea mai sus citată sunt prevăzute pentru această categorie de persoane, mai ales, drepturi precum accesul prioritar şi gratuit la îngrijiri şi la medicamente.

În aprilie 2005, reclamantul a fost diagnosticat cu cancer. În mai 2005, acesta a fost operat de o tumoare la rinichi într-un spital public. Constatând că i se administraseră doar vitamine şi o soluţie salină, dar nu şi tratamentul anticanceros specific de care avea nevoie, d-ul Panaitescu s-a adresat Institutului Oncologic din Cluj Napoca. Acest institut i-a recomandat să continue îngrijirile cu două medicamente pe care a început să şi le administreze în iulie 2005 pe cheltuiala proprie. Incapabil să continue finanţarea tratamentului, d-ul Panaitescu a solicitat în mai multe rânduri casei de asigurări să îi ofere gratuit cele două medicamente. De asemenea, el s-a adresat, în van, şi altor instituţii şi organizaţii.

Reclamantul Ştefan Panaitescu a mai relatat Curţii, printre altele, că imposibilitatea sa de a finanţa acest tratament l-au determinat să participe la testări clinice pentru un nou medicament, testări care aveau loc la Hambourg, unde trebuia să meargă din două în două luni.

În noiembrie 2005, d-ul Panaitescu a introdus o acţiune contra autorităţilor sanitare naţionale în vederea obţinerii în mod gratuit a celor două medicamente specifice de care avea nevoie şi rambursarea cheltuielilor efectuate până la acea dată cu procurarea lor. Instanţele au admis cele două capete de cerere printr-o hotărâre din 12 decembrie 2005, devenită definitivă în aprilie 2006. Autorităţile sanitare au încercat să se opună executării hotărârii.

Plângeri în faţa CEDO

Invocând articolul 2 (dreptul la viaţă) şi 3 (interzicerea tratamentelor inumane şi degradante) din Convenţie) moştenitorul reclamantului, Alexandru Panaitescu, a acuzat în principal refuzul cinic şi abuziv al autorităţilor de a executa hotărârile judiciare care recunoscuseră tatălui său dreptul la un tratament medical adecvat şi gratuit în baza Legii nr. 189/2000, reclamând că acest refuz a pus în pericol viaţa tatălui său, cauzându-i ample suferinţe morale.

Decizia Curţii

Cu privire la dreptul la viaţă, Curtea a amintit că CEDO impune statelor atât să se abţină de la a provoca moartea persoanelor aflate sub jurisdicţia lor în mod neregulat, cât şi să ia măsurile necesare cu privire la protejarea vieţii acestor persoane.

Instanţa de la Strasbourg a mai apreciat că, în virtutea legislaţiei relevante (Legea nr. 189/2000), d-ul Ştefan Panaitescu avea dreptul la acces prioritar şi gratuit la îngrijiri şi medicamente. De altfel, acest drept era recunoscut părţii interesate printr-o hotărâre internă pronunţată în 2002. Această hotărâre a fost confirmată de printr-o a doua decizie pronunţată în decembrie 2005 care a obligat autorităţile publice să furnizeze reclamantului tratamentul anticanceros prescris cât şi să i se ramburseze cheltuielile pe care le efectuase pentru a-şi procura această medicamentaţie.

Executarea cu întârziere şi numai în parte a hotărârii din decembrie 2005 a coincis cu degradarea stării de sănătate a reclamantului, stare care s-a accentuat atunci când acesta n-a mai fost în măsură să-şi plătească tratamentul şi care a dus la moartea sa în decembrie 2006.

Autorităţile sanitare au contestat în mod constant dreptul reclamantului de a obţine gratuit tratamentul medical de care avea nevoie, în principal pentru raţiuni birocratice.

Domnul Ştefan Panaitescu nu a putut urma în mod corect tratamentul respectiv pentru că autorităţile au refuzat să i-l ofere, deşi se afla într-un stadiu avansat al bolii.

Curtea a subliniat că principiul potrivit căruia Statele nu pot invoca pretextul lipsei de resurse pentru a nu onora o datorie care are la bază o hotărâre judecătorească se aplică şi în cazul când trebuie să protejeze viaţa persoanelor într-o manieră concretă şi eficientă.

Curtea a notat şi că medicamentele prescrise lui Ştefan Panaitescu au avut efecte pozitive asupra sănătăţii acestuia atât timp cât au fost administrate. Astfel, potrivit opiniei Curţii, autorităţile publice cunoşteau sau ar fi trebuit să ştie că, în lipsa unui tratament adecvat, partea interesată era expusă unui risc de deces real şi imediat, fapt recunoscut şi de jurisdicţiile române. Cu toate acestea, autorităţile nu au intervenit în timp util, aşa cum ar fi putut şi trebuit pentru a preîntâmpina acest risc. În consecinţă, Curtea nu a putut exclude posibilitatea ca eşecul Statului pârât de a furniza un tratament adecvat d-ului Ştefan Panaitescu să fi contribuit la agravarea bolii acestuia din urmă.

În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că, refuzând reclamantului îngrijirile medicale necesare pe care jurisdicţiile interne i le acordaseră, Statul pârat nu a preîntâmpinat riscul morţii la care acesta era expus.

CEDO a considerat, pentru toate aspectele de mai sus, că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenţie. Având în vedere concluziile la care a ajuns în temeiul articolului 2, Curtea a apreciat drept inutilă examinarea şi capătului de cerere întemeiat pe articolul 3 din Convenţie.

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au obligat România să plătească moştenitorului reclamantului suma de 20 000 EURO cu titlu de daune materiale şi morale.

Autor: Avocat CEDO, sursa: Jurisprudenţa CEDO

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu