8 Decembrie, 2016

Rezidenţa fiscală a persoanelor fizice

Un recent ordin al ministrului finanţelor publice aduce reglementări specifice privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice, dispoziţiile fiind corelate cu prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri, la care ţara noastră este parte.

Ordinul MFP nr. 74/2012 a fost publicat în Monitorul oficial nr. 73 din 30 ianuarie a.c.

Practic, ordinul MFP aprobă formularistica elaborată pentru aplicarea prevederilor art. 40 alin. (2)-(7) din Codul fiscal, respectiv:

“Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România” pentru persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în statul român o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat. Nu complează acest formular:

- cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari ori angajaţi ai unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari sau angajaţi ai unui stat străin în România, membrii familiilor acestora, cu respectarea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor acordurilor speciale la care România este parte. Formularul se înregistrează de persoanele fizice în cauză, personal sau prin împuternicit, la autoritatea fiscală competentă în a cărei rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal;

“Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România” – se completează de către persoanele fizice rezidente în România, precum şi persoanele fizice nerezidente, care au avut obligaţia completării formularului pentru stabilirea rezidenţei fiscale la sposirea în România şi care pleacă din ţara noastră pentru o şedere în străinătate mai mare de 183 de zile într-un an calendaristic (mai puţin cetăţenii români care lucrează în străinătate, ca funcţionari sau angajaţi ai României într-un stat străin). Formularul se înregistrează personal sau prin împuternicit, la autoritatea fiscală competentă în a cărei rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal.

“Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală potrivit prevederilor art. 7 şi art. 40 alin. (2)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi ţara respectivă, de către persoanele fizice care sosesc în România şi care au o şedere mai mare de 183 de zile”;

“Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală potrivit prevederilor art. 7 şi art. 40 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi ţara respectivă, de către persoanele fizice care pleacă din România şi care au o şedere în străinătate mai mare de 183 de zile”.

Aceste ultime două formulare se completează, se semnează şi se eliberează de către autoritatea fiscală competentă în a cărei rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal potrivit legii, în funcţie de competenţe.

Potrivit Ordinului MFP, dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât şi într-un stat semnatar al convenţiei de evitare a dublei impuneri, atunci rezidenţa persoanei fizice se va stabili după cum urmează:

- persoana va fi considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuinţa permanentă aflată la dispoziţia sa. O locuinţă se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice sau dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă;

- dacă aceasta deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care îşi are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relaţiile sale personale şi economice sunt mai apropiate. Astfel, se acordă atenţie familiei sale (soţ/soţie, copil/copii, persoane aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta), relaţiilor sale economice (angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România), relaţiilor sale sociale (membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participări la activităţi culturale sau de altă natură).

Dacă o persoană fizică ce deţine o locuinţă într-un stat semnatar al unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate cu România şi deţine, în proprietate sau închiriată, şi o locuinţă în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuinţă în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit şi unde se află familia sa şi toate proprietăţile sale, poate împreună cu alte elemente să demonstreze că persoana în cauză şi-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat şi nu în România. Acelaşi criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România;

- dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuieşte frecvent. Astfel, se vor avea în vedere şederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din acelaşi stat;

- dacă persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naţionalitate/ cetăţenie o are;

- dacă persoana are naţionalitatea/cetăţenia ambelor state sau a niciunuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului “Procedura amiabilă” din convenţia de evitare a dublei impuneri.

Orice schimbare apărută, care poate aduce modificări în ceea ce priveşte rezidenţa fiscală, trebuie adusă la cunoştinţa organului fiscal de către persoana fizică în cauză.

Prin actul normativ semnalat, se mai precizează:

- elementele care atestă rezidenţa fiscală în România, precum şi alte aspecte care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei fiscale;

- stabilirea rezidenţei fiscale de către autoritatea fiscală competentă la momentul sosirii persoanelor fizice în România, cu obligaţia nerezidentului de a se înregistra la autoritatea fiscală competentă în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezenţă în România;

- plecarea de pe teritoriul României a persoanelor fizice rezidente şi nerezidente: elemente care atestă rezidenţa fiscală în România sau în statul străin, potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, respectiv a Codului fiscal, după caz; stabilirea rezidenţei fiscale de către autoritatea fiscală competentă la momentul plecării persoanelor fizice din România.

Formularele se difuzează gratuit persoanelor fizice de către unităţile fiscale subordonate sau se pot descărca de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.mfinante.ro

*

Referitor la categoriile de persoanele fizice despre care tratează Ordinul MFP semnalat, Art.40 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr.30/2011, cu aplicare de la 1 ianuarie 2012,  prevede următoarele:

● Persoanele fizice nerezidente care îşi au centrul intereselor vitale în România sau sunt  prezente în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România. Persoanele din această categorie sunt supuse impozitului numai pentru veniturile obţinute din România.

● Nu se încadrează în obligaţiile de mai sus persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile prevederile convenţiilor.

● O persoană este considerată rezident sau nerezident pentru întregul an calendaristic, nefiind permisă schimbarea rezidenţei pe parcursul anului calendaristic.

● Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.

● Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii 3 ani calendaristici.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu