24 Februarie, 2017

REVISTA PRESEI: Românii din străinătate pot plăti online taxele și impozitele

1.  Românii din străinătate pot plăti online taxele și impozitele. Cum trebuie procedat?

Românii din străinătate pot plăti online, de la 1 decembrie, taxele și impozitele, inclusiv cu un card emis de o bancă din afara României, prin platforma ghiseul.ro, a anunțat ministrul Comunicațiilor, citat de Profit.ro. Fiecare cetățean care dorește să utilizeze platforma își va crea un user și o parolă, ca să aibă apoi acces la facilitățile tehnice expuse.

2. Eurostat: Rata şomajului în zona euro este sub 10% pentru prima dată din 2011

Rata şomajului a ajuns la 9,8%, în octombrie, pentru prima dată din 2011, după ce în septembrie aceasta era de 9,9%, potrivit raportului Eurostat, citat de Mediafax. O rată mică a şomajului este în Germania, de 4,1%, în timp ce în Grecia, datele din august indică o rată a şomajului de 23,4%. Aproape 16 milioane de oameni din 19 state caută un loc de muncă, potrivit datelor Eurostat, cu 178.000 mai puţini decât în septembrie şi cu 1,12 milioane mai puţin decât în 2015.

3. Economii din sărăcie. Câți bani pun deoparte românii?

Românii pun deoparte, în medie, cam 200 de lei pe lună, scrie Digi24.ro, care citează datele unui studiu bancar. Salariile şi pensiile prea mici faţă de cheltuieli sunt motivul pentru care puţini oameni reuşesc să să strângă bani la bancă sau la saltea, astfel că românii sunt printre codaşii Europei la economisire. Alţi europeni din zona centrală şi de est a continentului, precum austriecii, cehii şi slovacii, au pus deoparte cel puțin 200 euro pe lună.  Nu mai puţin de 41% dintre cei care au oferit date pentru studiul realizat de Erste au spus că strâng mai puţini bani ca acum câţiva ani, alţi 42% au spus că economiile lor lunare au stagnat și doar 14% au spus că reuşesc să pună mai mulţi bani deoparte.

4. Bolile netransmisibile și factorii de risc asociați influențează negativ perspectivele de angajare, productivitatea și nivelul salariilor

Bolile cronice și factorii de risc asociați precum obezitatea, fumatul și consumul excesiv de alcool influențează negativ perspectivele de angajare și nivelul salariilor și au un impact semnificativ asupra pieței muncii și productivității, relevă raportul ”Health at a Glance: Europe 2016”, publicat recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Comisia Europeană. Raportul, analizat de Agerpres.ro mai arată că în Uniunea Europeană, aproximativ 555.000 de persoane în vârstă de 25-64 de ani au murit în 2013 din cauza unor boli netransmisibile majore – maladii cardiovasculare, cancer, boli respiratorii și diabet. Presupunând că acești oameni ar fi fost angajați până la vârsta de 65 de ani, pierderea potențială asociată acestor decese pentru economie este estimată a fi de aproximativ 3,4 de milioane de ani de viață productivă în cele 28 de țări ale UE în 2013.

5. Premierul Dacian Cioloş: Mergem pe o creştere economică realistă de peste 4% şi un deficit bugetar de sub 3%

Premierul Dacian Cioloş a declarat că în realizarea proiectului de buget pentru anul viitor se merge pe “o creştere economică realistă” de peste 4% şi un deficit bugetar de sub 3%, scrie Ziarul Financiar. Prim-ministrul a precizat, totodată, că sunt luate în calcul şi cheltuielile fixe impuse de legile în vigoare. Șeful Guvernului a mai anunțat că în proiectul Legii salarizării unitare sunt prevăzute creşteri salariale, într-o primă fază, a salariilor mai mici, pentru ”a aduce o reechilibrare în sistem”.

6. Avansul la creditele ipotecare tinde să se plafoneze la 15%. BNR va decide dacă acceptă noua formulă

Răspunsul Curţii Constituţionale vizavi de legea dării în plată a calmat isteria băncilor şi eventualitatea unui risc sistemic al sectorului bancar din această cauză pare definitiv înlăturată, analizează Economica.net , conform ultimelor date de la bănci. În acest context, băncile îşi revizuiesc condiţiile de acordare a creditelor ipotecare, tendinţa fiind de reducere a avansurilor la 15%. Indiferent de faptul că mai există o serie de bănci cu avansul redus la 20% sau 25%, surse din piaţa bancară susţin că instituţiile de credit lucrează acum la noile norme de creditare, adaptarea la regulamentul 5/2016 care modifică regulamentul 17 al BNR privind unele condiţii de creditare, care trebuie să fie trimise la BNR până pe 26 decembrie.

7. Benzina şi motorina s-ar putea scumpi cu 10% în următoarele săptămâni

Benzina şi motorina s-ar putea scumpi cu până la 10% în următoarea perioadă, pe fondul creşterii cotaţiilor ţiţeiului, în urma înţelegerii membrilor OPEC şi al evoluţiei cursului de schimb leu/dolar. Adevarul.ro publică datele ultimelor rapoarte  Goldman Sachs Group Inc. şi Morgan Stanley, care arată că în condiţiile în care petrolul ar atinge nivelul estimate de 60 de dolari pe baril, preţul benzinei şi al motorinei comercializate în România ar putea creşte în perioada următoare cu 8-10%.

8. Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală. Cel mai ieftin brad, 59 lei

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală în parcările marilor centre comerciale şi în pieţe, preţurile acestora fiind cuprinse între 59 de lei pentru unul de apartament şi 300 de lei pentru un pom de până la 12 metri. Capital a comparat prețurile din mai multe zone și scrie că pentru un brad în ghivechi se pleacă de la 149 de lei pentru înălţimea de 50-60 cm, 299 de lei la înălţimea de 1-1,25 metri şi poate ajunge la 599 de lei pentru un brad argintiu, de 1,5 metri, cu rădăcină. Comercianţii susţin că oamenii au început deja să cumpere, brazii fiind căutaţi în această perioadă pentru spaţiile de birouri, hoteluri, restaurante.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu