29 Martie, 2017

REVISTA PRESEI: Preşedintele va promulga eliminarea CASS pentru pensii

1. Preşedintele va promulga legea privind eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va promulga zilele următoare legea privind eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei, potrivit Mediafax. ”După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi (miercuri, cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Ştefan Viorel – n.r.), am decis să promulg această lege. În zilele următoare”, a declarat şeful statului.

2. Proteste aseară în Bucureşti, pentru demiterea Avocatului Poporului

Circa 150 de persoane s-au adunat miercuri seară în Piața Universităţii din București, la fântâna de la Universitatea de Arhitectură, și au cerut demisia lui Victor Ciorbea din funcția de la Avocatul Poporului, anunţă Hotnews. Protestul, organizat pe Facebook, are loc la câteva zile după ce Ciorbea a atacat la Curtea Constituțională o lege din 2001 care îi împiedică pe cei condamnați penal să facă parte din guvern.

3. Recentele măsuri adoptate de Guvern şi Parlament au un impact bugetar brut de circa 8,5 miliarde lei

Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a declarat miercuri pentru Mediafax că impactul bugetar brut al măsurilor adoptate recent de Guvern şi Parlament este de aproximativ 8,5 miliarde lei, potrivit evaluărilor Departamentului pentru Politici Economice şi Sociale al Administraţiei Prezidenţiale. Acesta se va adăuga la deficitul bugetar de 2,96%. Consilierul a menţionat faptul că este vorba despre un impact bugetar brut, care se va ajusta potrivit efectelor de runda a doua care apar în economie, urmare a injectării în economie a unui stimul fiscal-bugetar.

4. Liviu Dragnea cere Guvernului să elimine Formularul 088, coșmarul oamenilor de afaceri, în această săptămână

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut guvernului PSD să elimine, în această săptămână, “corvoada numită Formularul 088”, care a fost “coșmarul” oamenilor de afaceri și “o povară birocratică”, din cauza căreia mii de firme românești au fost blocate “abuziv”. Profit.ro reaminteşte că formularul, în forma reclamată de mediul de business, a fost introdus de fostul guvern PSD, condus de Victor Ponta.

5. ANAF scoate la concurs 132 de posturi de inspectori antifraudă

Agentia Națională de Administrare Fiscală organizează în data de 11 februarie 2017 concurs pentru ocuparea a 132 de funcții publice de inspector antifraudă la Directia generală antifraudă fiscală, potrivit unui comunicat publicat miercuri. Posturile vacante sunt în București, Alexandria, Târgu Jiu, Constanța și Suceava. Condițiile de participare și de desfășurare ale concursului, bibliografia și alte informații cu privire la concurs pot fi consultate pe pagina de internet ANAF.

6. Autorităţile britanice ar putea introduce o taxă de 1.000 de lire pentru firmele care angajează migranţi din ţările UE, implicit România

Autorităţile britanice discută despre introducerea unei limite anuale a numărului de migranţi veniţi din ţările Uniunii Europene, deci şi din România, şi a unei taxe pentru firmele care angajează migranţi din ţările UE, a declarat ministrul britanic responsabil de imigraţie, Robert Goodwill, citat de Bloomberg. Potrivit Capital.ro, în Marea Britanie lucrează legal circa 110.000 de români, dintr-un total de peste două milioane de cetăţeni români care lucrează legal în străinătate.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu