23 Iunie, 2017

REVISTA PRESEI: Legea impozitului forfetar, blocată din cauza normelor de aplicare

1. Legea impozitului forfetar, blocată din cauza normelor de aplicare

Reprezentanţii patronatelor din turism susţin că Finanţele şi Autoritatea Naţională pentru Turism nu lucrează la normele de aplicare a legii impozitului forfetar, care trebuie să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2017, şi astfel legea nu va putea fi aplicată. Mediafax citează un comunicat al patronatelor care spune că normele vor întârzia să apară și după începutul anului viitor, deoarece „multinaţionalele se opun introducerii acestei legi”, iar „cei de la Fisc nu doresc să renunţe atât de uşor la controale şi amenzi, cu toate că ar încasa banii mai uşor la buget”. Ministrul Finanțelor îi contrazice și susține că oficialii lucrează la aceste norme.

2. MAE pune la dispoziția românilor o hartă interactivă cu secțiile de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare

Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă pentru a facilita alegătorilor români din afara țării accesul la adresele celor 417 secții de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, scrie Agerpres. Harta interactivă a fost dezvoltată pe platforma Google Maps și este accesibilă pe site-ului MAE.  Alegătorii români din străinătate vor avea la dispoziție, pentru scrutinul din 11 decembrie, 417 secții de votare, cu 111 mai multe decât la alegerile parlamentare din 2012 și cu 123 mai multe decât la alegerile prezidențiale din 2014.

3. Prognoză oficială: Debranșările se reduc cu 27% până în 2020

Numărul locuințelor din România conectate la sisteme municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) va continua să scadă în anii următori, urmând să se reducă cu 27% (circa 347.000), de la 1,295 milioane în 2015 la doar 948.000 în 2020, scrie Profit.ro într-o analiză a proiectului Strategiei Energetice a României 2016-2030, lansat recent în dezbatere publică. Cauzele reducerilor sunt legate de eficiența scăzută a centralelor în cogenerare, de starea precară a rețelelor de distribuție, cu pierderi mari și costuri de operare ridicate, dar și din cauza neîncasării facturilor pentru agent termic și apă caldă, precum și a insolvențelor și falimentelor companiilor de utilități. Aceeași sursă arată însă că, după anul 2020, toate scenariile prevăd o revenire a numărului de apartamente conectate la SACET, ca urmare a creșterii prețului la gaze naturale, respectiv a reabilitării rețelelor și creșterii calității serviciilor în tot mai multe localități cu SACET funcționale.

4. Preşedinţia: România are o problemă majoră din perspectiva execuţiei bugetare

România are o problemă din perspectiva execuţiei bugetare, o mare parte a cheltuielilor publice fiind împinse către finalul anului, ceea ce arată o “slabă” disciplină financiară, a declarat consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, citat de Ziarul Financiar. În fiecare lună din an, guvernul cheltuieşte sume enorme, amânate la plată pentru finalul anului, pentru a vedea dacă se încadrează în deficitul bugetar. Anul trecut, în decembrie, nu mai puţin de 15 miliarde de lei au fost cheltuite astfel, ceea ce a împins bugetul de la un excedent de 0,7% din PIB în noiembrie (5,3 mld. lei) la un deficit de 1,4% din PIB (10,3 mld. lei).

5. Vicepremier: Sistemul de management general al sănătăţii este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că actualul sistem de management al sănătăţii este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate, scrie Economica.net. De asemenea, el a mai apreciat că în sistemul de sănătate există o centralizare excesivă în ce priveşte luarea deciziilor. Actualul guvern, care a preluat ministerul Sănătății într-un moment “de haos”, a încercat modificarea unor legi în Parlament, mai spune oficialul.

6. Primăria Capitalei mută Târgul de Crăciun de la Universitate, în Piața Constituției

Târgul de Crăciun Bucureşti va avea loc între 1 și 30 decembrie în Piața Constituției, anunță Hotnews, care citează un comunicat al Primăriei Capitalei, publicat pe rețeaua de socializare a evenimentului. Bucharest Christmas Market va putea fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10:00-22:00 și are zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț, concerte și spectacole tradiționale românești.  De asemenea, în cadrul târgului va fi organizată o campanie umanitară în cadrul cărei  vizitatorii pot dona jucării și cărți, care vor ajunge la copiii nevoiași. Este cea de cincea ediție a Târgului de Crăciun, edițiile anterioare având loc în Piața Universității.

7. Black Friday la Fisc: maşini de lux vândute ieftin. Cât costă un Ford Mustang confiscat de la un interlop?

Adevarul.ro scrie că ANAF a făcut anunţul de vânzare chiar de „Black Friday”, pe o pagină de Facebook special creată pentru a promova valorificarea bunurilor confiscate. Fiscul informează, astfel, publicul, despre o licitaţie de maşini, multe dintre ele, de lux, aflate în garajul instituţiei. Cele mai multe dintre limuzine, aparţinând unor mărci renumite pe piaţa de lux (Porsche, Ford Mustang, BMW sau Mercedes), au fost confiscate de la contrabandişti, dar şi de la mari evazionişti, și interlopi, dar în aceeași listă se găsesc şi maşini obişnuite, unele ridicol de ieftine. Un Ford Mustang AE Cabriolet din 2008 (cu 26.000 de kilometri la bord), care este scos la vânzare cu suma de 50.417 lei fără TVA, adică în jurul a 13.000 de euro cu toate taxele incluse, a aparţinut unui interlop condamnat la închisoare şi la confiscarea averii, pentru trafic de carne vie.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu