22 Februarie, 2017

REVISTA PRESEI: Fiecare familie va avea arondat câte un consultant fiscal, după modelul din SUA

1. Fiecare familie va avea arondat câte un consultant fiscal, după modelul din SUA

Guvernul PSD-ALDE promite că va introduce un impozit diferențiat anual pe venitul global, cuprins între 0%, la 10%, în funcţie de venit, scrie Jurnalul Național. Efectul imediat este că impozitul pe venit va scădea de la 16%, cât este în prezent, la maximum 10%, dar românii vor fi nevoiţi să-şi declare toate veniturile. Fiecare familie (gospodărie) va fi arondată unui consultant fiscal care va completa declaraţia de venit global în numele familiei respective şi care va lua în calcul toate veniturile obţinute de membrii aceştia şi toate taxele pe care le plătesc, inclusiv pe proprietate.

2. Senatul a adoptat proiectul Legii de abilitare a Guvernului pentru emiterea de ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare

Plenul Senatului a adoptat, joi, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, cu 76 de voturi „pentru” şi 35 de voturi „împotrivă”, proiectul fiind imediat trimis, spre dezbatere şi vot, la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Conform Mediafax, în cadrul dezbaterilor generale, liderii PNL au anunțat că vor ataca la CCR proiectul legii, dacă la Camera Deputaţilor nu se reglementează clar domeniile de emitere a acestor ordonanţe.

3. ANCOM ar putea deschide din 2019 piața serviciului poștal universal către companiile private

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat joi în dezbatere publică proiectul de strategie prin care va reglementa domeniul serviciilor poștale în perioada 2017-2020 și va analiza, până la finalul lui 2018, în ce măsură serviciul universal va putea fi oferit și de către alte companii în afara Companiei Naționale Poșta Română. Profit.ro scrie că autoritatea va analiza măsurile pe care le poate lua, astfel încât să se poată asigura serviciile și prin intermediul firmelor de curierat concurente pe piață.

4. Cheltuielile statului, mai mari în 2016 cu 4,31 miliarde euro decât veniturile

Cheltuielile statului au depășit anul trecut veniturile cu 4,31 miliarde euro, diferență care va crește în acest an, notează Digi24.ro. Fostul Executiv a lăsat Guvernului Grindeanu un draft de buget cu un deficit de 2,99% din PIB, potrivit declarațiilor fostului ministru de Finanțe. Luând în calcul un PIB estimat la începutul anului trecut la 746 miliarde lei, rezultă că deficitul, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile statului a fost anul trecut de 19,4 miliarde lei, respectiv 4,31 miliarde euro.

5. PSD ar putea schimba legislația pentru ca prefecții să fie numiți politic

Președintele PSD, Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, admite că s-ar putea schimba legislația astfel încât prefecții să fie numiți politic, respectiv să fie membri de partid, conform Agerpres. Dragnea a precizat că de fapt “suntem într-o mare ipocrizie care, vezi Doamne, sunt funcționari publici, dar de fapt sunt puși politic”, astfel că mai bine ar fi ca legislația să prevadă clar aceste numiri pe baza carnetului de partid.

6. Noul ministru al Muncii anunță 7 ordonanţe de creştere a pensiilor şi salariilor

Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Muncii, a declarat, la preluarea mandatului, că prioritatea zero este bugetul şi că trebuie să dea ordonanţe de creştere a pensiilor şi salariilor. Conform Ziarului Financiar, care citează declarațiile oficialului, se vor pregăti şapte ordonanţe de urgenţă, dar detaliile vor fi anunțate de PSD. Olguța Vasilescu a mai precizat că programul de guvernare al partidului va fi respectat întocmai, în ceea ce privește măsurile sociale. 

7. Statul va şti toţi angajaţii în domenii cu incidenţă mare a muncii la negru. Cu CNP şi fotografii

Autorităţile vor crea o bază de date online cu datele de identificare şi fotografiile lucrătorilor angajaţi în sectoarele cu incidenţă mare a muncii la negru, scrie Economica.net, care citează din programul de guvernare anunțat de PSD. 5.000 de oameni vor lucra pentru depistarea şi combaterea muncii fără forme legale, după ce vor realiza o bază de date online cu toţi lucrătorii angajaţi în sectoarele cu incidenţă mare a muncii la negru. Baza de date va conţine fotografiile şi date de identificare ale angajaţilor. Mai mult, inspectorii de muncă vor avea dreptul să oprească activitatea firmelor care plătesc la negru angajaţii sau o parte dintre ei.

8. Se caută 4.000 de case, care ar fi dispărut din averea Primăriei Capitalei

Potrivit Evenimentul Zilei, din vistieria AFI ar lipsi aproximativ 4.000 de imobile, care ar fi dispărut în perioada 2008-2016. Consilierii generali i-au cerut primarului general Gabriela Firea, să facă verificări cu privire la miile de apartamente şi case care nu mai apar în scriptele Administraţiei Fondului Imobiliar. Edilul șef a trimis corpul de Control la autoritatea din subordinea sa, urmând ca rezultatele să fie anunțate la finalizarea cercetărilor.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu