4 Decembrie, 2016

Renunţă la aceste 12 expresii dacă vrei să avansezi în carieră

Să spui doar ce contează, mai ales atunci când vine vorba de cariera ta, e unul dintre cele mai importante lucruri, fie că eşti angajat entry-level, antreprenor sau în vârful unei companii. Mai mult decât atât, există cuvinte şi expresii care sunt adevărate piedici.

Ilya Pozin, fondatorul companiei Open Me, crede că traseul nostru în carieră se poate îmbunătăţi dacă folosim cuvintele potrivite sau, cel puţin, dacă eliminăm anumite expresii dăunătoare pe care le folosim.

1. “Asta nu-i treaba mea”

Acest tip de expresie, care, aparent, are rolul să ne servească, va enerva pe toată lumea. Colegi, clienţi şi şefi. Şi s-ar putea să ne coste şi slujba. E posibil să apară de multe ori ceva de făcut care nu există în fişa postului, însă e bine să dăm o mână de ajutor de câte ori putem. O astfel de atitudine va cristaliza relaţiile pe care le avem la serviciu şi va fi în beneficiul companiei.

2. “O să încerc”

Dacă vrei să răspândeşti îndoială în tot biroul, spune-le colegilor “o să încerc”. Încrederea se va duce repede pe apa Sâmbetei, dar efectul cel mai nociv va fi asupra clienţilor. Nimeni nu vrea să audă că “o să încerci”, însă toată lumea vrea să audă “voi face”.

» Citeşte integral articolul pe CariereOnline.ro.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu