11 Decembrie, 2016

Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie (I)

Cunoaşterea principalelor reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie sunt deosebit de importante:

1) pentru milioanele de români: care lucrează şi/sau care locuiesc în ţările Uniunii Europene; care au lucrat şi/sau care au locuit în ţările Uniunii Europene; care urmează să lucreze şi/sau să locuiască în ţările Uniunii Europene; care au sau urmează să aibă relaţii de muncă, de afaceri şi/sau de altă natură cu persoane din ţările Uniunii Europene;

2) pentru cetăţenii români nemulţumiţi de modul în care se aplică anumite prevederi din legislaţia ţării noastre, inclusiv cu privire la prescripţie, fapt pentru care se adresează instanţelor U.E. în virtutea „efectului direct al dreptului european”  care permite unei persoane să invoce în mod direct o normă europeană în faţa unei instanţe naţionale sau europene. Principiul efectului direct garantează astfel aplicabilitatea unitară şi eficacitatea dreptului european în toate statele membre. Spre exemplu, prin art. 1 alin. (4) din Codul fiscal al ţării noastre se dispune că „Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat”.

3) pentru parlamentari şi guvernanţi care sunt obligaţi: să gândească, să conceapă şi să elaboreze prevederile legale din ţara noastră în deplină armonie cu legislaţia comunitară în materie; să aibă ca ghid modul foarte simplu de exprimare, de formulare şi de reglementare din legislaţia comunitară;

4) pentru organele de justiţie, care trebuie: să fie mai atente la numeroasele şi gravele neajunsuri pe care le prezintă legislaţia fiscală din ţara noastră; să fie cu adevărat active în ceea ce priveşte intervenţiile către Parlament şi Guvern în lichidarea gravelor neajunsuri legislative (unele blocând, efectiv şi în mod real, de mai mulţi ani, activitatea direcţiilor financiare, parchetelor, poliţiei, judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel etc.).

Edificator în sensul celor menţionate mai sus este şi următorul exemplu.

Din prevederile comunitare, expuse mai jos, se observă că începutul prescripţiei este formulat şi reglementat atât de clar, de precis şi la modul imperativ încât nu lasă loc decât la o singură interpretare.

În schimb, în „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală” reglementarea începutului şi sfârşitului prescripţiei este formulat astfel încât lasă loc la interpretări (din partea unor organe fiscale „competente”) dintre cele mai hazardate, unele cu adevărat teribiliste, care conduc la o perioadă de prescripţie … la infinit.

Concret, prin art. 91 şi art. 23 din Codul de procedură fiscală se prevede:

Art. 91. Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel[…].”

Art. 23. Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.”

Acestea sunt singurele prevederi din legislaţia fiscală prin care se reglementează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, de 5 ani, a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale.

Întrebare
: (spre exemplu) pentru impozitul pe salariul obţinut de un contribuabil în anul 2003: (1) care este  începutul şi (2) care este sfârşitul perioadei de prescripţie în baza acestor prevederi legale?

Milioanele de contribuabili (şi nu numai ei), persoane fizice şi juridice, din ţara noastră pot da diferite răspunsuri, dar este greu de crezut că va fi vreunul care să spună că „perioada de prescripţie, pentru debitul aferent anului 2003, începe la 1 ianuarie 2005 şi se sfârşeşte la 1 ianuarie 2010”.

În „Decizia 1/13.01.2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată de G. N. împotriva Deciziei de impunere anuală pentru persoanele fizice române nr. 16301051315098/25.03.2009”, emisă de juriştii din Direcţia Generală s Finanţelor Publice Dolj, se menţionează:

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate [1] rezultă că termenul de prescripţie pentru debitul aferent anului 2003 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor (respectiv 01.01.2005) celui în care s-a născut creanţa fiscală (respectiv 15.04.2005), astfel că perioada de prescripţie pentru debitul aferent anului 2003 este 01 ianuarie 2005 – 01.ianuarie 2010 şi în cadrul acestui termen organele fiscale au emis în mod legal Deciziei de impunere anuală nr. 16301051315098/25.03.2009 pentru persoanele fizice române cu domiciliul în România pe anul 2003.

În baza unor asemenea interpretări date de organele fiscale prevederilor art. 91 şi art. 23 din O.G. nr. 92/2003, în activitatea practică s-a ajuns, în mod frecvent, ca un termen de prescripţie, de 5 ani, să se întindă pe o perioadă de prescripţie 8 ani calendaristici.

Termenul
de prescripţie este de 5 ani, dar perioadă de prescripţie poate să fie şi … la infinit.

Spre exemplu, în cazul în care, înainte cu câteva zile de expirarea acestei perioade de prescripţie (de pildă, la 28 decembrie 2009), organul fiscal emitea o somaţie (adică un act de executare silită), chiar neurmată de executare, se întrerupea prescripţia, dând naştere unui nou termen de prescripţie, care se stinge la 1 ianuarie 2015.

Asta dacă nu cumva, în 29 decembrie 2015, organul fiscal nu emite o nouă somaţie, chiar neurmată de executare.

Prin repetarea, la fiecare 5 ani, a unei asemenea proceduri, se poate ajunge la o prescripţie fiscală cu termen … la infinit.

Surprinde şi nedumereşte şi faptul că sunt şi judecători care acceptă asemenea soluţii ale unor organe fiscale, prin care se stabilesc asemenea perioade de prescripţie.

Cunoaşterea principalelor reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie este deosebit de importantă pentru milioanele de persoane fizice şi juridice din ţara noastră, în scopurile menţionate mai sus.

***

1. Regulamentul (CEE) nr. 2.988/74 al Consiliului din 26 noiembrie 1974 privind termenele de prescripţie a acţiunilor şi a aplicării sancţiunilor conform normelor Comunităţii Economice Europene privind transporturile şi concurenţa (JO L 319, 29.11.1974, p. 1),
articolele 1 – 7, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 (articolele 1 – 13, 15 – 45).
 
Art.  (1) Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective. În ceea ce priveşte programele multianuale, termenul de prescripţie trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripţie este întrerupt de orice act al unei autorităţi competente, adus la cunoştinţa persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiţie a abaterii respective. Termenul de prescripţie începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripţia devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancţiune, cu excepţia cazului în care acţiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

(2) Termenul de aplicare a deciziei prin care se instituie o sancţiune administrativă este de trei ani. Termenul curge de la data la care decizia devine definitivă.

Cazurile de întrerupere şi de suspendare sunt reglementate de dispoziţiile relevante de drept intern.

(3) Statele membre îşi păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alineatul (1) şi, respectiv, (2).

Art. 6. (1) Fără a aduce atingere măsurilor şi sancţiunilor administrative comunitare adoptate în baza normelor sectoriale existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament, impunerea de sancţiuni financiare, cum ar fi amenzile administrative, poate fi suspendată printr-o decizie a autorităţii competente dacă pentru aceleaşi fapte împotriva persoanei în cauză a fost iniţiată o acţiune penală. Suspendarea acţiunii administrative suspendă termenul de prescripţie prevăzut la articolul 3.[…]

***

2. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 
privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene
 
Art. 3. (1) Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective. În ceea ce priveşte programele multianuale, termenul de prescripţie trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripţie este întrerupt de orice act al unei autorităţi competente, adus la cunoştinţa persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiţie a abaterii respective. Termenul de prescripţie începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripţia devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancţiune, cu excepţia cazului în care acţiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

(2) Termenul de aplicare a deciziei prin care se instituie o sancţiune administrativă este de trei ani. Termenul curge de la data la care decizia devine definitivă.

Cazurile de întrerupere şi de suspendare sunt reglementate de dispoziţiile relevante de drept intern.

(3) Statele membre îşi păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alineatul (1) şi, respectiv, (2).

***

3. Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 
de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE
 
Art. 15. Termen de prescripţie

(1) Prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripţie de 10 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor. Orice măsură adoptată de către Comisie sau, la solicitarea acesteia, de către un stat membru, cu privire la ajutorul ilegal întrerupe termenul de prescripţie. După fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Termenul de prescripţie se suspendă atâta timp cât decizia Comisiei face obiectul unei proceduri în curs de desfăşurare în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(3) Orice ajutor pentru care termenul de prescripţie a expirat este considerat ajutor existent.

***

4. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor 
de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (Text cu relevanţă pentru SEE).
 
Capitolul VII. Termene de prescripţie

Art. 25. Termenele de prescripţie pentru aplicarea de sancţiuni

(1) Competenţele conferite Comisiei prin articolele 23 şi 24 se supun următoarelor termene de prescripţie:

(a) trei ani în cazul încălcării dispoziţiilor privind solicitările de informaţii sau desfăşurarea inspecţiilor;

(b) cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări.

(2) Prescripţia curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuşi, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.

(3) Orice act al Comisiei sau al autorităţii de concurenţă a unui stat membru în scopul examinării sau investigării unei încălcări întrerupe cursul termenului de prescripţie pentru aplicarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data la care actul este notificat cel puţin unei întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi care a participat la încălcare. Actele care întrerup termenul de prescripţie includ, în special, următoarele:

(a) solicitări de informaţii în scris de către Comisie sau de către autoritatea de concurenţă a unui stat membru;

(b) autorizaţii scrise de desfăşurare a inspecţiilor emise pentru reprezentanţii săi oficiali de către Comisie sau de către autoritatea de concurenţă a unui stat membru;

(c) iniţierea procedurilor de către Comisie sau de către autoritatea de concurenţă a unui stat membru;

(d) comunicarea privind obiecţiunile de către Comisie sau de către autoritatea de concurenţă a unui stat membru.

(4) Întreruperea termenului de prescripţie produce efecte pentru toate întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi care au participat la încălcare.

(5) Întreruperea determină curgerea unui nou termen de prescripţie. Totuşi, termenul de prescripţie expiră cel târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie s-a scurs fără să se fi aplicat o amendă sau penalităţi cu titlu cominatoriu de către Comisie. Acest termen se prelungeşte cu perioada în care termenul de prescripţie este suspendat în conformitate cu alineatul (6).

(6) Termenul de prescripţie pentru aplicarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acţiuni pendinte la Curtea de Justiţie.

Art. 26. Termenul de prescripţie pentru executarea sancţiunilor

(1) Competenţa Comisiei de a pune în aplicare deciziile luate în temeiul articolelor 23 şi 24 se prescrie în cinci ani.

(2) Prescripţia începe să curgă de la data la care decizia devine definitivă.

(3) Prescripţia pentru executarea sancţiunilor este întreruptă:

(a) prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului iniţial al amenzii sau al penalităţilor cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare;

(b) prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care acţionează la cererea Comisiei, în scopul executării silite a amenzii sau penalităţilor cu titlu cominatoriu.

(4) Fiecare întrerupere determină curgerea unui nou termen de prescripţie.

(5) Termenul de prescripţie pentru executarea sancţiunilor se suspendă:

(a) pe perioada în care se poate efectua plata;

(b) pe perioada în care executarea silită a plăţii este suspendată în temeiul unei hotărâri a Curţii de Justiţie.


[1] Sunt invocate următoarele prevederi: (1) art. 62, din O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit; (2) art. 83 alin. (4); art. 91 alin. (1) şi alin. (2); art. 23 din O.G. nr. 92/2003.
_______________________________

Citeşte şi: Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie (II), Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie (III)

Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul soft de documentare legislativă de la Indaco Systems.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu