10 Decembrie, 2016

Regimul vamal comunitar – oportunităţi şi lecţii pentru România

România deţine toate premisele să devină poarta de intrare în Europa Centrală. Aceasta a fost concluzia conferinţei „2012 – România, bine ai venit în Uniunea Vamală Europeană” organizată de Deloitte Tax pe 4 aprilie a.c. 

România poate să înveţe de la ţările cu cea mai mare experienţă în domeniul vamal, acesta fiind unul dintre avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană. De exemplu, România poate să acorde facilităţi societăţilor care sunt dispuse să se supună periodic unui control riguros al autorităţii vamale – cunoscute sub numele de Operator Economic Autorizat (AEO). Printre aceste facilităţi se numără amânarea plăţii TVA la import, reducerea nivelului de garanţie solicitat sau prioritatea la vămuire. 

„Acesta este modelul folosit în Rotterdam, cunoscut sub numele de supraveghere pe orizontală a comerţului.  Rezultatele se văd: avem 30 de AEO în România şi aproape 1.000 de AEO în Olanda din 2008 până în prezent.  Autoritatea vamală are încredere în importurile realizate prin AEO, prin urmare are mai mult timp să se concentreze asupra societăţilor care nu deţin această calitate, sporind astfel eficienţa controalelor vamale”, spune Mihai Petre, Senior Manager la Deloitte Tax.

Supravegherea orizontală este un pas esenţial pentru îmbunătăţirea activităţii autorităţilor vamale şi este strâns legată de numărul de AEO-uri din România. Odată ce România va încuraja societăţile să aplice şi să obţină statutul de AEO prin acordarea de facilităţi, va spori numărul de AEO-uri şi, implicit, siguranţa comerţului cu bunuri.

„Cu siguranţă că există mai mult de 30 de societăţi în România dispuse să se supună periodic acestui control riguros al autorităţii vamale, însă trebuie să fie stimulate”, conchide Mihai Petre.

Johan Hollebeek, Partener în cadrul Deloitte Olanda, biroul din Rotterdam, adaugă: „Autoritatea vamală din Rotterdam consideră societăţile importatoare client. Acesta este principiul director al tuturor acțiunilor întreprinse de autoritatea vamală.  Fundamentul acestei îmbunătăţiri au fost şi sunt încă întâlnirile regulate dintre autorităţi şi contribuabili, unde se discută deschis posibilităţi de îmbunătăţire care în cel mai scurt timp sunt implementate”.

*

Regimul vamal din România intră integral sub incidenţa legislaţiei europene

În documentarul pregătitor pentru conferinţa organizată de deloitte Tax se reaminteşte că, începând cu 1 ianuarie 2012, operaţiunile vamale efectuate înainte de aderare nu mai fac obiectul controalelor autorităţilor vamale, termenul de prescripţie de 5 ani fiind depăşit. Orice control vamal trebuie acum să respecte legislaţia europeană, direct aplicabilă în toate statele membre.

Reuniunea a analizat, de asemenea, oportunităţile oferite de legislaţia vamală europeană, precum şi obligaţiile suplimentare ce revin atât autorităţilor vamale, cât şi contribuabililor. Consultanţi din România şi Olanda cu experienţă în domeniul vamal au discutat, printre altele, aspecte de optimizare în noile condiţii legislative; exemple de bune practici la nivel internaţional; cazuri soluţionate la Curtea europeană de Justiţie; sau potenţialul portului Constanţa, pornind de la experienţa portului olandez Rotterdam.

„Legislația şi cazuistica comunitară aduc în primul rând o binevenită schimbare de optică în cadrul controalelor ulterioare, menită să asigure un echilibru de forţe între autoritate şi contribuabil”, spune Mihai Petre, coordonatorul echipei de consultanţă vamală din cadrul Deloitte Tax. „Principiul proporţionalităţii, al certitudinii impunerii, rolul (pro)activ al organului fiscal, buna credinţă, dreptul contribuabilului de a fi ascultat sau prevalenţa fondului asupra formei devin esenţiale în relaţia dintre autoritate şi contribuabil. Nerespectarea lor de către autorităţi conduce la anularea actelor administrative”.

De referinţă în acest sens este Decizia nr. 2615/2009 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a dat câştig de cauză contribuabilului, pe motiv că autoritatea fiscală nu i-a dat posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere înainte de a-l sancţiona. Practic, autoritatea a încălcat dreptul contribuabilului de a fi ascultat.

„Deşi acest principiu a fost prezent în legislaţia din România şi înainte de aderare, autorităţile fiscale nu i-au acordat atenţia cuvenită, în special autorităţile vamale, care de regulă trimit direct contribuabililor deciziile de impunere în baza informaţiilor disponibile în sistemul informatic, fără a le da posibilitatea să-și exprime punctul de vedere înainte de sancţiune. Însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat puterea acestui principiu prin decizia sa, găsind un real sprijin în cazuistica europeană. Astfel, companiile pot invoca această decizie în practică în toate cazurile, sporindu-i astfel puterea nu doar în instanţă, ci şi la momentul controlului”, spune Mihai Petre.

O altă schimbare de optică adusă de legislaţia şi cazuistica Uniunii Europene priveşte conceptul de eroare a autorităţii vamale. Astfel, autoritatea vamală nu are voie să impună datorii suplimentare în cadrul unui control ulterior, dacă suma de plată stabilită la momentul importului nu a fost percepută din cauza unei erori a autorităţii vamale, contribuabilul acţionând cu bună credinţă.

Pe de altă parte, consultantul Deloitte Tax atrage atenţia că legislaţia comunitară aduce răspunderi suplimentare și pentru contribuabili. „Este vorba în primul rând de extinderea conceptului de debitor vamal asupra altor persoane decât importatorul”, explică Mihai Petre. „În situaţiile în care avem de-a face cu bunuri introduse ilegal în Comunitatea Europeană, autoritatea vamală se poate îndrepta împotriva oricărei persoane care deţine aceste bunuri (chiar dacă nu le-a importat), dacă acea persoană ştia sau trebuia (rezonabil vorbind) să ştie că este implicată în comerţul cu bunuri introduse ilegal”.

Consultantul Deloitte Tax subliniază că, în acest fel, legiuitorul european impune tuturor comercianţilor din Comunitate o anume responsabilitate, astfel încât să acţioneze cu prudenţă, pentru a lupta împreună împotriva fraudei şi pentru a încuraja concurenţa loială în interiorul Comunităţii. În acest sens a fost emisă şi decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din noiembrie 2011 (cazul Jestel), la care se adaugă practica recentă a autorităţilor vamale atât din România, cât şi din alte state membre.

„Legislaţia vamală comunitară este foarte corectă faţă de contribuabili în primul rând”, subliniază în final Mihai Petre. „România are astfel ocazia să înveţe, folosind experienţa altor ţări din Uniunea Europeană, ţări care sunt deja bine poziţionate în comerţul internaţional. Olanda, de exemplu, prin portul Rotterdam, este recunoscută pentru bunele practici în materie vamală, atât din perspectiva contribuabililor, cât şi a autorităţilor vamale”.

*

Decizia nr. 2615 din 14 mai 2009, invocată mai sus, are ca obiect:

1. Revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Condiţii

2. Act administrativ fiscal. Regula potrivit căreia contribuabilului trebuie să îi fie asigurată

posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în adoptarea măsurii. Principiul general de drept comunitar al dreptului la apărare

Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (2) C. proc. fisc., art. 9 alin. (1)

1. Cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele două condiţii: hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care s-a evocat fondul cauzei (este o astfel de hotărâre decizia pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis recursul, a fost casată sentinţa atacată pronunţată de curtea de apel şi, rejudecând cauza în fond, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată) şi prin cererea de revizuire să fie invocată încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată.

2. Dispoziţiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. instituie regula potrivit căreia organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului, înaintea luării unei decizii care îl priveşte, posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în adoptarea măsurii. Nerespectarea acestei reguli se sancţionează cu anularea actului administrativ fiscal.

Regula impusă de dispoziţiile menţionate din Codul de procedură fiscală reprezintă transpunerea în dreptul procesual fiscal intern a unuia dintre principiile generale ale dreptului comunitar, respectiv a principiului dreptului la apărare reţinut constant în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (în prezent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene), care are a fi respectat în cadrul şi în toate fazele oricărei proceduri introduse împotriva unei persoane şi care poate conduce la un act de sesizare, chiar în absenţa unei reglementări specifice.

● Reluăm ultimul alineat din Decizia pronunţată:

“În cazul reclamantei, rezultă din actele depuse la dosarul cauzei că taxa pe valoarea adăugată de plată cuprinsă în decontul de TVA aferent lunii septembrie 2006 trebuia achitată, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) C. fisc., a art. 26 alin. (9) din O.U.G. nr. 26/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 3 din ordinul comun, cel mai târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv. Organul fiscal emitent al actului administrativ atacat prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă recunoaşte că stingerea obligaţiei de plată constând în taxa pe valoarea adăugată de plată cuprinsă în decontul nr. 49978 din 25 octombrie 2006 s-a efectuat prin compensare cu taxa pe valoarea

adăugată de rambursat prin decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2006 depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice sub nr. 77122 din 22 decembrie 2006, dar dă o interpretare formală momentului la care a operat stingerea obligaţiei de plată respective, apreciind că această operaţiune a intervenit la 22 decembrie 2006, data depunerii decontului de TVA aferent lunii noiembrie 2006, după expirarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (9) din O.U.G. nr. 26/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 3 din Ordinul comun privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate de SC U. SA, înregistrat sub nr. 12 din 24 mai 2006 la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi sub nr. 836 din 24 mai 2006 la Ministerul Finanţelor Publice. În cauză, compensarea, ca modalitate de stingere a obligaţiilor bugetare, în modalitatea în care a fost realizată, îşi produce efectele prin raportare la perioadele pentru care au fost întocmite cele două deconturi de TVA, respectiv perioada lunilor septembrie şi noiembrie 2006, iar concluzia raţională care se impune este aceea că la data de 20 decembrie 2006 reclamanta, în calitate de contribuabil, nu mai datora, în sens obiectiv şi raţional, bugetului de stat suma trecută în decontul nr. 49978 din 25 octombrie 2006 privind taxa pe valoarea adăugată aferentă lunii septembrie 2006, ea fiind compensată cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat aferentă lunii noiembrie 2006. Împrejurarea că decontul de ramburs TVA aferent lunii noiembrie 2006 a fost depus de reclamantă la data de 22 decembrie 2006 nu poate duce la o altă concluzie, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. fisc., în forma în vigoare la data de 20 decembrie 2006, termenul pentru depunerea decontului TVA era data de 25 decembrie 2006 pentru decontul aferent lunii noiembrie 2006.

În raport de cele mai sus arătate, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, împrejurare faţă de care s-a dispus, în temeiul dispozi iilor 327 alin. (1) C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire formulate de revizuienta SC U. SA şi schimbarea în parte a deciziei nr. 3820 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 167 din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a menţinerii soluţiei de anulare ca netimbrat a recursului declarat de SC U. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.”

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu