11 Decembrie, 2016

Regimul caselor de marcat electronice declanşează, în continuare, procese

Deşi relativ de mult timp în vigoare, reglementarea dată prin Ordonanţa de urgenţă nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale continuă să fie nerespectată, cu consecinţe contravenţionale. Mai mult, aşa cum se va vedea din cele de mai jos, sunt încă puse în discuţie – sub aspectul legalităţii – dispoziţiile care stabilesc contravenţiile la regimul caselor de marcat electronice.

În ce priveşte discuţia noastră, ne referim la câteva prevederi din această reglementare, privind regimul contravenţiilor, după cum urmează.

Art. 10 lit. b) care prevede că reprezintă contravenţii dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:

- neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate, de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie, cu excepţia situaţiei în care, până la repunerea în funcţiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici utilizatori sunt obligaţi să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate şi să emită facturi fiscale pentru respectivele operaţiuni, la cererea clientului;

- neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale;

- nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative.

Art. 11 alin. (3) potrivit căruia sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici (care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie, obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici.

Art. 14 alin. (2), dispoziţii care prevăd că nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.

Faţă de aceste reglementări imperative, în cursul soluţionării recursului într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate asupra textelor prezentate anterior. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia (o societate comercială) a susţinut, în esenţă, că prevederile criticate încalcă în mod flagrant prezumţia de nevinovăţie, principiul contradictorialităţii şi principiul administrării echitabile a probelor, întrucât nu permit prezumtivului contravenient administrarea niciunei probe prin care să dovedească faptul că sumele identificate în plus în casierie nu corespund unor prestări de servicii pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, în sensul că sumele identificate în plus aveau o altă destinaţie. Sancţiunea suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni este o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, prevedere de care ar trebui să se bucure contravenientul până la stabilirea vinovăţiei sale.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, societatea comercială aflată în cauză a invocat prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, a fost invocat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a făcut referire la practica sa constantă, arătând că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, spre exemplu prin Decizia nr. 721/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 640/2011, Decizia nr. 219/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 260/2007, Decizia nr. 460/2008 (Monitorul Oficial nr. 433/2008), şi Decizia nr. 813/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1012/2006.

Curtea a apreciat, în esenţă, că stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând operatorilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată. Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale în virtutea cărora “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, răspunzând unor critici asemănătoare, Curtea a făcut din nou referire la jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că legislaţia contravenţională intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.

Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.

În acest sens, Curtea Constituţională a ţinut să reamintească faptul că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, “deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală“.

O asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei citate, Curtea a reţinut că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 43/2012, pronunţată în 24 ianuarie şi publicată în Monitorul oficial nr. 141 din 2 martie a.c.

*

Cadru legal

O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale a suferit o serie de modificări şi completări, a fost republicată de două ori, ultima dată în Monitorul oficial nr. 75/2005, după care a fost, în continuare, obiectul altor intervenţii legislative.

● Prin Hotărârea Guvernului nr. 2398/2004 a fost aprobată Norma metodologică pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999, republicată în Monitorul oficial nr. 348/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu