4 Decembrie, 2016

Răspuns clar sau enervare – mediatorul face diferenţa!

După cum bine se ştie, medierea este o cale alternativă de a soluționa conflicte.

Iată ce spune Legea nr. 192/2006 (actualizată) privind medierea şi organizarea profesiei de mediator în primul său capitol:

Capitolul I: Dispoziţii generale


Art. 1

(1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

(2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

medi
Sursa foto: Lege5.ro 

Dacă în alineatul (2) de mai sus este evident ce este mediatorul, am remarcat că nu se știe încă foarte clar și cum poate ajuta mediatorul în rezolvarea conflictelor atâta vreme cât acesta nu dă soluții pentru respectivele conflicte, ci doar ajută părțile să-și găsească singure soluțiile.

Ca să putem înțelege asta, propun o abordare concretă.

De câte ori v-ați pus întrebarea: “Cum să fac ce am de făcut?”

Statisticile spun că este cea mai frecventă întrebare pusă înaintea unui demers.

Tot statistica spune că lipsa unui răspuns clar duce în cele mai multe cazuri la enervare. Iar câtă vreme enervarea nu este o stare ușor de suportat, întrebările imediat următoare pot fi: “Chiar e nevoie de asta acum?” sau “Dar chiar trebuie să fac asta?”.

Odată puse aceste două noi întrebări, mintea începe să furnizeze argumente care, evident, încurcă exact scopul, și anume “Ce este de făcut”.

Astfel apar într-un caz amânările lui “Ce am de făcut”, iar în altul, deloc bun, justificările “De aceea nu fac ce am de făcut”.

Iată cum, în lipsa unui răspuns inițial clar, un scop se poate amâna sau anula coerent, fără pași către rezolvare.

Interesant este că dacă în loc de cele două întrebări puse “la nervi” se pun acestea: “În câte feluri pot rezolva problema?” sau “Care sunt cei trei oameni cu care mă pot sfătui?”, enervarea iarăși dispare și aceeași minte începe să caute răspunsurile constructive.

În concluzie, în anumite cazuri, diferența dintre a rezolva  sau  a “concedia” un scop ține doar de felul în care se pun întrebările. Iar dacă este vorba despre un scop comun unor părți, rezolvarea sa duce de obicei la bună întelegere, la fel cum concedierea  lui duce adesea la conflict.

Iată de ce, întrebările, buna întelegere sau conflictul sunt strâns legate. Mai concret, felul în care se pun întrebările, alegerea interlocutorului, cât și momentul în care întrebările se pun, pot fi decisive pentru evoluția unei relații, atât de afaceri, cât și de muncă sau familie, atât de la bună înțelegere la conflict, cât și invers, de la conflict la rezolvarea sa.
Revenind la subiectul articolului, la întrebarea cum ajută mediatorul părțile in găsirea soluțiilor, răspunsul este: Punând tot timpul întrebările care duc numai către soluționarea conflictului.

Și, cu riscul repetiției, felul în care acesta le formulează, momentul în care le pune și ordinea în care le adresează interlocutorilor face diferența.

În Romania, legea permite soluționarea conflictelor prin mediere în multe cazuri, atât civile, cât și penale, oferind astfel părților în conflict șansa de a-și rezolva disputele fără să treacă prin stresul din instanță, în timp mult mai scurt și fără cheltuieli foarte mari.

Și pentru că tot lucrăm cu întrebări: În cazul în care vă chestionați cu “De ce aş alege medierea?”, vă sugerez întrebarea   “De ce nu?”.

Sim
ţiţi diferenţa?

Actul normativ menţionat în acest articol poate fi consultat gratuit pe Lege5.ro - noul soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Autor:
Ştefan Lakatos

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Un comentariu

  • Răspunde
    Laura
    aprilie 15 2013

    O intrebare buna, la care am gasit raspunsuri intersante si aici: medierenet.ro/2013/04/11/de-ce-e-bine-sa-investesti-intr-un-curs-de-mediere/ FInalmente tine de omul care e implicat in conflict sa aleaga medierea sau instanta.

Scrie un comentariu