11 Decembrie, 2016

Propunere de modificare a legislației achizițiilor publice (I): Introducerea contestațiilor atât la C.N.S.C., cât și la instanțele de judecată

De lege ferenda

O.U.G. nr. 34/2006 – Art. 255 – (1)Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ – jurisdicțională sau în justiție, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

și modificarea în consecință a articolelor incidente.

Argumente

1.  Caracterul facultativ al procedurilor administrativ jurisdicționale

Prin instituirea, în cadrul ordonanței, a competenței exclusive a Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor în materia soluționării incidentelor ivite înainte de încheierea contractului de achiziție publică, este încalcat principiul caracterului facultativ al procedurilor administrativ-jurisdictionale [1]. Dezbătând mai multe ipostaze ale aspectului, Curtea Constituțională a constatat că acest principiu este respectat atât timp cât partea are la îndemână, pe lângă investirea organului administrativ – jurisdicțional cu cererea sa, și alternativa de a se adresa instanței competente (urmând, bineînțeles, a renunța la procedura administrativ – jurisdicţională).

2.   Excluderea acțiunii judiciare – formă fără fond

Deși acțiunea judiciară nu mai beneficiază de reglementare în O.U.G. nr. 34/2006, în virtutea unor motive de ordin practic (piedicile în calea implementării proiectelor, pierderea de finanțări etc. datorate duratelor lungi ale litigiilor în instanță, utilizarea abuzivă a căilor de atac de către operatorii economici), considerăm că instanțele judecătorești au rămas în continuare competente a se pronunța, alături de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul contestațiilor în materia achiziîiilor publice.

Ne aliniem astfel la opinia exprimată în doctrina de specialitate [2], conform căreia ipoteza unei unice căi de atac este înlăturată de prevederile primelor două aliniate ale art. 21 din Constituție. De asemenea, în ceea ce privește instituirea unei proceduri administrativ – jurisdicționale, Curtea Constituțională a statuat încă de la nivelul anului 1994 că: “existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege”. Astfel, cum legea ordinară (respectiv Legea nr. 278/2010) nu poate deroga de la prevederile Legii fundamentale pentru a obstrucționa accesul la justiție, competența instanțelor judecătorești în materie nu poate fi pe această cale indepărtată.

3.  Accesibilitatea și previzibilitatea legii

În privința acestei dezbateri trebuie amintită opinia separată a președintelui Curții Constituționale la Decizia nr. 300/2011[3], prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 alin. (1), art. 283 și art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, care, pe lângă argumentele prezentate mai sus amintește și de faptul că principiul liberului acces la justiție (art. 21 din Constituție) implică, printre altele, „adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în cadrul cărora justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale [...]”.

Or, având în vedere că justițiabilii nu pot fi privați de accesul la justiție (deși ordonanța nu mai prevede posibilitatea atacării actelor prealabile încheierii contractului de achiziție publică la instanța de judecată), considerăm că prin îndepartarea dispozițiilor referitoare la procedura sau termene pentru calea de atac în fața instanței, s-a creat o lacună în legislația achizițiilor publice. Nu în ultimul rând, argumentele ce invocă exercitarea cu rea-credință ori abuzivă a unora dintre contestatori a căilor de atac în scopul de a obstrucționa încheierea contractelor de achiziție publică din motive particulare, nu pot fi primite. Nu este acceptabil a priva o gamă largă de operatori economici de bună credință de calea de atac exercitabilă în fața justiției, fundamentându-ne pe comportamentul neadecvat al altor operatori economici.

Concluzie

Prin eliminarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la posibilitatea exercitării căii de atac a contestației și prin adresarea directă către instanța de judecată este evidentă intenția legiuitorului de a suprima această cale, cel puțin la nivel formal. Chiar dacă, pentru argumentele prezentate mai sus, considerăm că prin prisma prevederilor constituționale, această modalitate de contestare poate fi exercitată în continuare, riscul de respingere a contestațiilor înaintate direct la instanța de judecată pentru motive de necompetență nu poate fi ignorat.

Astfel, pe lângă motivele evidente legate de realinierea legislației achizițiilor publice la prevederile legii fundamentale, doar reintroducerea prevederilor referitoare la competența instanței de judecată în materia contestațiilor este de natură a proteja în mod real operatorii economici ale căror drepturi au fost vătămate de acest risc.

 


[1] Constituţia României, art. 21 “(1) Orice persoană interesată se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

[2] Achiziţii publice, Teoria şi practica jurisdicţiei administrative, Dumitru-Daniel Serban, ed. Hamangiu, 2012

[3] http://lege5.ro/Gratuit/gi2tkmbvge/decizie-300-2011-referitoare-la-respingerea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-256-alin-1-art-283-si-art-285-alin-5-din-ordonanta-de-urgenta-a-guvernului-nr-34-2006-privind-atribui

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu