4 Decembrie, 2016

Proiectul ce prevede majorarea venitului minim şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei, lansat în dezbatere publică

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea venitului minim garantat, a limitei de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei şi a cuantumului alocaţiei.

Conform propunerii de act normativ, majorarea nivelului venitului minim va fi făcută în două etape:

• o creştere de 8,5% în iulie 2013;

• o creştere de 4,5% în ianuarie 2014.

De asemenea, pentru majorare este propusă şi limita de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei. Aceasta ar urma să urce de la 370 de lei/membru de familie la 530 de lei/membru de familie, cu menţinerea următoarelor intervale de venituri:

• 0-200 de lei/persoană;

 201-530 de lei/persoană.

Cuantumul alocaţiei ar urma să crească cu 30%, începând cu luna iulie 2013.

Proiectul de OUG vizează modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.

În urma întâlnirii dintre Victor Ponta şi preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, premierul româniei a anunţat faptul că ajutoarele sociale vor fi mărite.

Aceste măsuri sunt menite să protejeze consumatorii vulnerabili în urma liberalizării preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.

» Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei poate fi consultat integral AICI (format PDF).

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu