26 Aprilie, 2017

PROIECT: Spoturile educative privind cutremurele, obligatorii la TV și radio

Educarea populației prin IGSU, Protecția Civilă și Ministerul de Interne se va putea face obligatoriu şi gratuit în mass-media, conform unei propuneri legislative aflate în dezbatere publică la Camera Deputaților. Inițiatorii consideră că este nevoie ca toate canalele de comunicare să transmită alerte, din 5 în 5 minute, atunci când autoritățile iau măsuri de implementare a unor exerciții de simulare a comportamentului în caz de cutremur.

Astfel, se propune modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, pentru ca posturile de radio și TV, de stat și din mediul privat, să fie obligate să transmită aceste informări.

“Chiar dacă Legea audiovizualului statuează foarte clar, prin art. 6, alin. (1), alin. (2) și alin. (3) faptul că nicio autoritate publică nu poate afecta independența editorială a radiodifuzorilor, consider că informarea populației cu privire la comportamentul în timpul unui cutremur este un subiect de importanță națională, cu mult prea important pentru a fi tratat cu superficialitate”, susțin parlamentarii care au inițiat proiectul legislativ, în expunerea de motive.

Art. 6, alin. (3) se modifică după cum urmează:

„(3) Sunt interzise ingerințe de orice fel în conținutul, forma sau modalitățile de prezentare a elementelor serviciilor de programe, din partea autorităților publice sau oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine, cu excepția mesajelor de interes public ale Ministerului Afacerilor Interne privind comportamentul în timpul cutremurelor.”

La art. 21 se adaugă alin. (5) cu următorul conținut:

„(5) Orice radiodifuzor aflat sub jurisdicția României trebuie să asigure difuzarea anunțurilor de interes public asumate de Ministerul Afacerilor Interne privind comportamentul în caz de cutremur, gratuit, în fiecare an pe data de 4 martie, dar și de fiecare dată când se declanșează un exercițiu ce simulează intervenția autorităților în urma unui cutremur. Intervalul de difuzare a acestor anunțuri este cel stabilit de MAI, în paralel cu desfășurarea exercițiilor în teren. „

Pe 10 mai, proiectul legislativ va primi avizele de la Guvern și Consiliul Legislativ și apoi va intra în dezbatere publică la Camera Deputaților, care este prima cameră sesizată.

Ai nevoie de Legea audiovizualului nr. 504/2002? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu