3 Decembrie, 2016

Proiect legislativ pentru modificarea Legii privind transparenţa decizională în administraţia publică

Pe site-ul Senatului, în rubrica „Propuneri legislative aflate în consultare publică”, se află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Potrivit proiectului de act normativ, scopul legii 52/2003 este să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative.

De asemenea, legea mai are ca scop să sancţioneze neasumarea responsabilităţii administraţiei publice centrale şi locale, precum şi actele normative emise de acestea, în afara cadrului prezentei legi.

Totodată, în proiect se specifică faptul că unul dintre principiile care stau la baza legii 52/2003 este informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public, care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative.

În acelaşi timp, un alt principiu îl reprezintă consultarea obligatorie a cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, prin organizarea de dezbateri publice, de către autorităţile administraţiei publice centrale,în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Conform proiectului de lege, atunci când elaborează proiectele de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia de a publica un anunţ referitor la această acţiune pe site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală.

Potrivit iniţiativei legislative, anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului cu cel puţin 90 de zile înainte de supunerea spre analiză de către autorităţile publice.

Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare în ceea ce priveşte necesitatea adoptării actului normativ propus.

Anunţul va mai cuprinde, totodată, textul complet al proiectului legislativ respectiv, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris sugestii, propuneri referitor la proiectul de act normativ.

În proiectul de lege, se precizează că, la publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 60 de zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

De asemenea, autoritatea administraţiei publice va trebui să transmită proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

Cererea de transmitere a proiectelor de acte normative poate viza mai multe proiecte legislative, pe o perioadă de cel mult un an de la data depunerii cererii.

În cazul în care cererea vizează mai multe sau toate proiectele de acte normative cu aplicabilitate generală, aceasta va indica în mod expres perioada pentru care se doreşte transmiterea proiectelor. Perioada nu trebuie să fie mai mare de un an.

Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate.

Astfel, autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

În acelaşi timp, autoritatea publică în cauză are obligaţia să organizeze din oficiu dezbateri publice pentru toate proiectele de acte normative din următoarele categorii: legi, ordonanţe, ordine/norme metodologice, emise pentru aplicarea legilor din domeniile de interes public.

Conform iniţiativei legislative, orice act normativ publicat în Monitorul Oficial al României emis cu nerespectarea dispoziţiilor acestui proiect legislativ este lovit de nulitate de drept. Nulitatea va fi constatată de instanţa competentă, în condiţiile Legii conteciosului administrativ.

O altă prevedere prezentă în proiect face referire la faptul că, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de Legea 52/2003, poate solicita  prin plângere anularea actului normativ vizat, cât şi repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, plângerea şi recursul se judecă în procedură de urgenţă, în condiţiile conteciosului administrativ, plângerea prealabilă nefiind obligatorie, iar cele două fiind scutite de taxă judiciară şi de timbru.

Sugestiile şi propunerile pentru acest proiect de act normativ pot fi trimise către Senat până la data de 03.06.2012.

Sursa: Senatul României

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu