23 Iulie, 2014

Proiect legislativ pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice

Pe site-ul Senatului, în rubrica „Propuneri legislative aflate în consultare publică”, se află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În nota de fundamentare a proiectului, legiuitorul precizează că nu este drept ca, pentru fracţiuni de an lucrate, să se împartă punctajul obţinut la 12 luni, în loc de numărul de luni muncite efectiv. În acest sens, legiuitorul a propus modificarea articolului nr. 96, alineatul 1 din legea nr. 263/2010.

„Scopul legii îl constituie asigurarea dreptului salariatului de a fi informat dacă angajatorul îi achită lunar obligaţiile pentru viitoarea pensie”, se mai arată în nota de fundamentare.

Potrivit proiectului de act normativ, articolul 96 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice va specifica faptul că punctajul anual al asiguratului se va determina prin împărţirea sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv la numărul lunilor lucrate şi pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale. De asemenea, pentru fracţiunile de lună lucrate se va lua în calcul luna întreagă.

În proiectul de lege se mai precizează că stagiul complet de cotizare este de 33 de ani pentru femei şi 35 de ani pentru bărbaţi.

Termenul până la care se pot trimite opinii privind proiectul de act normativ este 12 ianuarie 2013.

Pentru a afla mai multe informaţii, vă recomandăm să descărcaţi nota de fundamentare, precum şi proiectul de lege propriu-zis.

Sursa: Senatul României

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: [email protected]

Comentarii

  • Răspunde
    tudormariana
    ianuarie 5 2013

    sintnascutain1955iulieamovechimede39deanidecotizatipentrufondudepensie cindasputeaiesilapensie Vamultumesc

    • Răspunde
      Admin LegeStart
      ianuarie 7 2013

      Bună ziua,

      Pentru a afla un răspuns pertinent la problema dumneavoastră, vă recomandăm să intraţi pe forumul nostru, care se află la următoarea adresă: http://forum.legestart.ro/

      Vă mulţumim!

Scrie un comentariu