6 Decembrie, 2016

Proiect de Ordin: modificarea Reglementărilor contabile conforme cu IFRS, aplicabile instituţiilor de credit

Banca Naţională a României a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul BNR nr. 27/2010.

Principalele prevederi ale proiectului

Proiectul de ordin urmăreşte clarificarea conţinutului conturilor de ajustări pentru deprecieri identificate la nivel individual (precum şi a conturilor de venituri şi cheltuieli corespunzătoare), astfel încât să rezulte faptul că acestea cuprind ajustările specifice pentru deprecieri identificate la nivel individual, indiferent de gradul de semnificaţie al activelor financiare la care se referă.

De asemenea, s-a avut în vedere completarea conţinutului unor conturi şi a unor prevederi ale Reglementărilor contabile conforme cu IFRS, pentru un plus de claritate, în scopul asigurării condiţiilor optime pentru aplicarea unitară a acestora la nivelul tuturor instituţiilor de credit.

Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de Ordin se pot trimite până la data de 7 septembrie 2012.

Sursa: BNR

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu