Un proiect legislativ pus în dezbatere publică la Senat vrea să interzică băuturile carbogazoase tinerilor de până la 16 ani și aplicarea unor taxe suplimentare pentru aceste produse. Motivele pentru care băuturile carbogazoase, extrem de dulci, vor fi interzise de la comercializare sunt legate de studiile recente invocate în expunerea de motive a proiectului, studii care arată că unul din patru adolescenți din țara noastră este supraponderal.

În plus, conținutul ridicat de zahăr din aceste băuturi nu este indicat nici pentru adulți, care vor fi informați prin etichetele aplicate pe aceste produse, cu privire la pericolul consumului băuturilor carbogazoase.

Lege privind reglementarea comercializării băuturilor carbogazoase

„Art. 3

(1) Pentru protejarea sănătății consumatorilor, ambalajele băuturilor carbogazoase vor avea afișate etichete de avertisment care vor conține mesajul «zahărul dăunează grav sănătății».”

Pe rafturile unde vor fi comercializate aceste băuturi, responsabilii magazinelor vor afișa alte avertismente, privind nerecomandarea acestor produse minorilor sub 16 ani.

„(6) Comercializarea băuturilor carbogazoase cu excepția apei minerale îmbuteliate, către consumatorii minori cu vârsta de până la 16 ani este interzisă.”

Și publicitatea la aceste produse, care nu va mai putea folosi imagini cu copii, va fi reglementată astfel încât să conțină aceleași mesaje de pe etichete. În plus, furnizorii acestor produse vor fi taxați în plus, pentru descurajarea comerțului cu băuturile carbogazoase

„(8) Se instituie o taxă specială aplicată furnizorilor pentru comercializarea băuturilor carbogazoase, în valoare de 1 ‰ din salariul minim brut pe economie garantat în plată / 0,33 ml.”

Nerespectarea aplicării corecte a etichetelor se va sancționa cu amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 lei, iar cele privind comercializarea către minori și publicitatea produselor fără avertismentele impuse, cu amenzi de la 50.000 la 70.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor va fi aplicată de poliție. 

După ce va fi dezbătută în Senat, inițiativa legislativă va fi analizată în Camera Deputaților, care este forul decizional.

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Superb! Din punct de vedere legislativ tara este „pusa la punct”, avem timp sa ne ocupam de legi de genul asta… Sa mai punem o taxa! Oare nu ar trebui sa legalizam prostitutia, pentru a putea taxa si activitatea mamelor acestor parlamentari?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here