8 Decembrie, 2016

Programe gratuite pentru formare profesională, derulate de ANOFM în luna august

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va derula, în luna august, 160 de programe gratuite pentru formarea profesională a 3.521de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de agenţia municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat ANOFM.

Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu un număr ridicat de participanţi, sunt: Dolj (224 persoane), Braşov (182 persoane), Iaşi (150 persoane) şi Dâmboviţa (140 persoane).

La cursurile din Bucureşti participă 168 de persoane.

Cele mai solicitate meserii pentru care se organizează programe de formare profesională, în perioada menţionată, sunt: lucrător în comerţ – 270 persoane, ospătar (chelner) – vânzător în unităţi de alimentaţie – 229 persoane, operator introducere, validare şi prelucrare date – 227 persoane, lucrător în cultura plantelor – 207 persoane, inspector (referent) resurse umane – 152 persoane, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze – 116 persoane, contabil – 96 persoane, agent pază şi ordine – 92 persoane, bucătar – 87 persoane.

La cursurile pentru competenţe comune de comunicare în limba engleză vor participa 139 persoane.

Sursa: Agerpres

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu