6 Decembrie, 2016

“Prima maşină”: Tinerii vor putea lua autoturisme noi cu credite garantate de stat

În această toamnă ar putea începe “Prima maşină” – un program prin care se urmăreşte stimularea tinerilor să cumpere autoturisme noi, conform informaţiilor furnizate de Ministerul Economiei (ME).

Obiectivele programului sunt sprijinirea tinerilor să cumpere maşini noi, stimularea achiziţiei de autoturisme mai puţin poluante şi dezvoltarea producţiei locale de maşini.

Vizaţi de program sunt tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care îşi vor putea cumpăra maşini noi cu un credit garantat de stat în proporţie de cel mult 50%. Cu cât va fi mai puţin poluant autoturismul, cu atât mai mare va fi garaţia de stat.

Programul este destinat, în principal, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani, dar şi celorlalte categorii de vârstă, pentru achiziţionarea primei maşini noi, este precizat în prezentarea programului “Prima maşină”.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, valoarea creditului pentru achiziţia în cadrul programului va fi de 50.000 de lei (plus TVA şi plus valoarea poliţei CASCO pentru primul an), iar avansul minim din valoarea creditului care va fi solicitat de bănci beneficiarilor va fi între 5% şi 10%.

Durata maximă a perioadei de creditare va fi de şapte ani, iar prin program se vor putea cumpăra atât maşini din producţia internă, cât şi din import.

În ceea ce priveşte impactul programului, în prezentarea ministerului se arată că, pe lângă susţinerea comercializării anuale a aproximativ 20.000 de maşini noi, în decursul a doi ani, piaţa auto poate ajunge la o pondere de 40% a achiziţiilor de autoturisme noi de către persoanele fizice, de la un nivel de doar 25% în prezent. Creşterea anuală a vânzărilor ar putea ajunge până la un miliard de lei, ceea ce are capacitatea de a conduce la o creştere economică de 0,1%, cumulând efectele lanţului de producţie, import şi distribuţie, inclusiv serviciile conexe din sectorul auto.

Programul “Prima maşină” a fost lansat în data de 6 octombrie, dar momentan se află pe masa Guvernului, care ar urma să-l adopte sub formă de ordonanţă în şedinţa de săptămâna viitoare. Dispoziţiile actului normativ ar urma să se aplice de la 1 noiembrie 2014.

Azi (şedinţa de Guvern din 7 octombrie – n.a.) avem în primă lectură şi adoptăm săptămâna viitoare, dacă toate reacţiile sunt pozitive, programul pe care l-am lansat ieri (6 octombrie – n.a.) împreună cu domnul ministru Niţă (Constantin Niţă, ministrul economiei – n.a.) – programul “Prima Maşină”, care atinge trei obiective importante. Sprijinim tinerii care vor să-şi cumpere un autoturism, sprijinim achiziţia de autoturisme nepoluante (…) şi încurajăm, atât cât ne dă voie legislaţia europeană, producţia internă. Pentru că avem producători interni extrem de importanţi – şi Dacia, şi Ford – care sper şi îmi doresc să ofere în continuare locuri de muncă pentru cei care lucrează în uzine şi pentru cei care lucrează în industria orizontală. Deci, dacă nu vor fi observaţii de fond, săptămâna viitoare adoptăm ordonanţa şi intră în vigoare de la 1 noiembrie, da? Sperăm ca anul acesta măcar câteva mii de maşini să fie achiziţionate prin acest program, a declarat prim-ministrul Victor Ponta la şedinţa de Guvern din 7 octombrie.

Conform Executivului, în şedinţa din 7 octombrie a fost aprobat un memorandum prin care se iniţiază programul “Prima maşină”.

Surse: ME, Guvern | Foto: Stock Vault

comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu