8 Decembrie, 2016

Preşedintele României a promulgat astăzi legea privind majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 8 octombrie 2012, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul preşedinţiei.

Actul normativ vizează, în primul rând, stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, începând de la data de 1 octombrie 2012.

Deşi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a anunţat în data de 25 septembrie aprobarea amendamentele propuse în proiectul de act normativ, s-a produs o confuzie referitoare la instanţa care constituie forumul decizional pentru adoptarea legii. Astfel, Ministerul Muncii a considerat cameră decizională Camera Deputaţilor, în condiţiile în care procedura se finaliza odată cu obţinerea semnăturii de la Senat.

Legea mai prevede eliminarea limitării la trei nașteri a situațiilor pentru care se acordă concediul și indemnizația de creștere a copiilor și acordarea indemnizației pentru creșterea copiilor pentru toate situațiile care conduc la acordarea acestui drept.

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu