10 Decembrie, 2016

Prescripţia: sens şi conţinut (II). Exemple şi informaţii despre perioada de prescripţie în materie fiscală

2) Exemple cu privire la prescripţie.

Exemplul nr. 1.

Contribuabilului
A” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de acesta pentru primire), la data de 1 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de 1.000 de lei.

În cazul contribuabilul „A”, data de 1 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În acest caz, „perioada de prescripţie” este de 30 de zile şi este cuprinsă între 1 şi 30 martie 2013.

Pentru contribuabilul „A”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;
2) „începutul prescripţiei” este 1 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 1 şi 30 martie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 30 martie 2013.

După data de 30 martie 2013 acest contribuabil nu mai are dreptul legal să depusă contestaţie şi nici să acţioneze în justiţie.
 
Exemplul nr. 2.

Contribuabilului
B” i s-a comunicat (prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată efectiv de acesta pentru primire), la data de 15 martie 2013, că i s-a stabilit o diferenţă de impozit pe salarii de 2.000 de lei.

În cazul în care acest contribuabil constată că, din eroare, că i s-a stabilit această diferenţă de impozit pe salarii, de 2.000 de lei, eroare care este adevărată, recunoscută şi de organul fiscal, dacă depune contestaţia după data de 14 aprilie 2013, aceasta va fi respinsă, atât de organul fiscal, cât şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal de 30 de zile până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).

În cazul contribuabilul „B”, data de 15 martie 2013 reprezintă:

a) data de la care acesta a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite;
b) data de început a prescripţiei (de 30 de zile);
c) data de la care contribuabilul are dreptul de a depune contestaţie.

În cazul contribuabilului „B”, „perioada de prescripţie” este tot perioada de 30 de zile, dar aceasta este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013.

Pentru contribuabilul „B”:

1) „termenul de prescripţie” este de 30 de zile;
2) „începutul prescripţiei” este 15 martie 2013;
3) „perioada de prescripţie” este cuprinsă între 15 martie şi 14 aprilie 2013;
4) „sfârşitul prescripţiei” este data de 14 aprilie 2013.

După data de 14 aprilie 2013, chiar dacă un contribuabil (1) a cerut un drept al său printr-o contestaţie, şi (2) acest drept este real, (3) cererea respectivă va fi respinsă, atât de organul fiscal, cât şi în justiţie, pe motiv de „prescripţie”, adică pe motiv că „s-a depăşit termenul legal de 30 de zile până la care avea dreptul legal să ceară acest drept” (să conteste).

***

Principii fundamentale
:

Creanţele nu se recuperează ulterior expirării termenului de prescripţie.

Obligaţiile bugetare pentru care termenul de prescripţie a expirat sunt considerate stinse.

***

3) P
erioada de prescripţie în materie fiscală poate fi… la infinit
 
Atât în prevederile pct. 95.1 al H.G. nr. 1278/2002, cât şi în principalele reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie, redate în bibliografie, începutul prescripţiei este formulat şi reglementat atât de clar, de precis şi la modul imperativ încât nu lasă loc decât la o singură interpretare.

În schimb, în „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală” reglementarea începutului şi sfârşitului prescripţiei este formulat astfel încât lasă loc la interpretări (din partea unor organe fiscale „competente”) dintre cele mai hazardate, unele cu adevărat teribiliste, care conduc la o perioadă de prescripţie … la infinit.

Concret, prin art. 91 şi art. 23 din Codul de procedură fiscală se prevede:

Art. 91. Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel[…].”

Art. 23. Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.”

Acestea sunt singurele prevederi din legislaţia fiscală prin care se reglementează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, de 5 ani, a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale.

Întrebare
: (spre exemplu) pentru impozitul pe salariul obţinut de un contribuabil în anul 2003: (1) care este  începutul şi (2) care este sfârşitul perioadei de prescripţie în baza acestor prevederi legale?

Milioanele de contribuabili (şi nu numai ei), persoane fizice şi juridice, din ţara noastră pot da diferite răspunsuri, dar este greu de crezut că va fi vreunul care să spună că „perioada de prescripţie, pentru debitul aferent anului 2003, începe la 1 ianuarie 2005 şi se sfârşeşte la 1 ianuarie 2010”.

În „Decizia 1/13.01.2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată de G. N. împotriva Deciziei de impunere anuală pentru persoanele fizice române nr. 16301051315098/25.03.2009”, emisă de juriştii din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, se menţionează:

De asemenea, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate [1] rezultă că termenul de prescripţie pentru debitul aferent anului 2003 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor (respectiv 01.01.2005) celui în care s-a născut creanţa fiscală (respectiv 15.04.2005), astfel că perioada de prescripţie pentru debitul aferent anului 2003 este 01 ianuarie 2005 – 01.ianuarie 2010 şi în cadrul acestui termen organele fiscale au emis în mod legal Deciziei de impunere anuală nr. 16301051315098/25.03.2009 pentru persoanele fizice române cu domiciliul în România pe anul 2003.

În baza unor asemenea interpretări date de organele fiscale prevederilor art. 91 şi art. 23 din O.G. nr. 92/2003, în activitatea practică s-a ajuns, în mod frecvent, ca un termen de prescripţie, de 5 ani, să se întindă pe o perioadă de prescripţie 8 ani calendaristici.

Termenul
de prescripţie este de 5 ani, dar perioadă de prescripţie poate să fie şi … la infinit.

Spre exemplu, în cazul în care, înainte cu câteva zile de expirarea acestei perioade de prescripţie (de pildă, la 28 decembrie 2009), organul fiscal emitea o somaţie (adică un act de executare silită), chiar neurmată de executare, se întrerupea prescripţia, dând naştere unui nou termen de prescripţie, care se stinge la 1 ianuarie 2015.

Asta dacă nu cumva, în 29 decembrie 2015, organul fiscal nu emite o nouă somaţie, chiar neurmată de executare.

Prin repetarea, la fiecare 5 ani, a unei asemenea proceduri, se poate ajunge la o prescripţie fiscală cu termen … la infinit.

Surprinde şi nedumereşte şi faptul că sunt şi judecători care acceptă asemenea soluţii ale unor organe fiscale, prin care se stabilesc asemenea perioade de prescripţie.

[1] Sunt invocate următoarele prevederi: (1) art. 62, din O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit; (2) art. 83 alin. (4); art. 91 alin. (1) şi alin. (2); art. 23 din O.G. nr. 92/2003.

Citeşte şi prima parte a subiectului: Prescripţia: sens şi conţinut (I).

Actele normative menţionate în articol pot fi consultate integral şi gratuit pe Lege5.ronoul soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Un comentariu

  • Răspunde
    Bogdan Dobre
    martie 28 2013

    Cu exemplu bune, mai intelege si omul de rand ceva…Felicitari autorului!

Scrie un comentariu