8 Decembrie, 2016

Prescripţia: sens şi conţinut (I)

1) Sens şi conţinut.
 
În cazul în care contribuabilii şi organele fiscale încearcă să înţeleagă, „din literatura de specialitate”, sensul, conţinutul şi, în special, elementele esenţiale ale aplicării în activitatea practică ale prescripţiei, vor constata că respectivele „tratate” sunt „opere filozofice”, scrise „pentru o altă lume”, sunt asemenea unui „drum care pleacă de nicăieri şi duce la nimic”, iar dacă discuţi cu autorii lor, când aceştia iţi răspunde, nu mai ştii (1) nici ce i-ai întrebat şi (2) nici ce ştiai mai înainte de a-i întreba.

Acesta este considerentul pentru care, prin acest material, încercăm, cu riscurile ce decurg dintr-un asemenea demers, să explicăm, pe înţelesul omului de rând, sensul, conţinutul şi elementele esenţiale ale aplicării prescripţiei în activitatea practică.

***

Efectiv şi în mod real între noţiunile „prescripţie” şi „prescripţie extinctivă” nu există nicio deosebire de conţinut, fapt pentru care în cele ce urmează se foloseşte numai noţiunea de „prescripţie”.

Neclarităţile, confuziile şi punctele de vedere diferite în definirea prescripţiei, în stabilirea sensului şi conţinutului acesteia, au fost şi sunt date de faptul că noţiunea de prescripţie nu este definită prin nici un act normativ în vigoare în prezent (cele mai importante reglementări în materie de prescripţie sunt prezentate în bibliografie).

Hotărârea Guvernului nr. 1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale” constituie singurul act normativ prin care s-a definit, destul de clar, noţiunile de „prescripţie” şi „termen de prescripţie”:

„95. Prescripţie - mijloc de dobândire sau pierdere a unui drept prin trecerea timpului ori stingerea unui drept la acţiune prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege; modalitate de stingere a creanţelor bugetare;

95.1. Termen de prescripţie – intervalul de timp înăuntrul căruia creditorul bugetar are dreptul de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară; acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept; termenul de prescripţie începe la data când, potrivit legii, se naşte dreptul de a cere executarea silită.”

Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale a fost abrogată, începând cu 1 ianuarie 2004, prin art. 298 pct. 27 din Codul fiscal.

H.G. nr. 1278/2002 a fost emisă în aplicarea O.G. nr. 36/2002.

Fiind abrogată O.G. nr. 36/2002, pe cale de consecinţă este abrogată şi H.G. nr. 1278/2002.

În realitate însă H.G. nr. 1278/2002 nu apare abrogată prin nici un act normativ.

Asemenea grave erori legislative sunt frecvente în legislaţia din România.

Circumstanţele agravante în existenţa acestor grave erori legislative sunt date de faptul că acestea se menţin, de 10 – 15 ani, chiar şi în condiţiile în care au fost sesizate în mod repetat şi insistent, precum şi de această dată.

Noţiunile de „prescripţie” şi „termen de prescripţie”, foarte bine definite prin H.G. nr. 1278/2002, nu mai au caracter de reglementare ca urmare a faptului că această hotărâre a fost abrogată.

Chiar dacă H.G. nr. 1278/2002 este abrogată, este foarte important a se reţine următoarele elemente esenţiale, definite prin aceasta.

Prescripţia
este:

1) un mijloc de dobândire a unui drept prin trecerea timpului;
2) un mijloc de pierdere a unui drept prin trecerea timpului;
3) un mijloc de stingerea unui drept la acţiune prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege;
4) o modalitate de stingere a creanţelor bugetare.

Termenul de prescripţie
este intervalul de timp înăuntrul căruia creditorul bugetar are dreptul de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară.

Dreptul creditorului bugetar de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept.

Termenul de prescripţie începe la data când, potrivit legii, se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Surprinde şi nedumereşte faptul că o problemă atât de importantă, aşa cum este prescripţia (la stabilire, la executare, achizitorie etc.), care a fost şi este foarte controversată, cu interpretări diferite, nu puţine contradictorii, nu este definită nici chiar în cele mai importante acte normative care o reglementează, precum:

1) Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (abrogat prin noul Cod civil);
2) vechiul Cod civil;
3) noul Cod civil;
4) vechiul Cod de procedură civilă;
5) noul Cod de procedură civilă;
6) Legea contenciosului administrativ;
7) Codul de procedură fiscală;
8) Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Literatura de specialitate a preluat prevederile cu privire la prescripţie din reglementările prezentate anterior şi le prezintă sub diferite forme (pentru ca fiecare autor să pară cât mai original, cât mai creativ, nu în puţine cazuri deformându-se prin aceasta sensul şi conţinutul real al acestor noţiuni), precum:

a) „stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie);

b) „pierderea dreptului celui prejudiciat de a solicita un drept al său din cauză că acest drept nu a fost solicitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie);

c) „cauză de pierdere a dreptului de a cere un drept ca urmare a trecerii timpului prevăzute de lege” (înăuntrul căruia trebuia solicitat acel drept);

d) „cauză de înlăturare a răspunderii ca urmare a trecerii duratei de timp prevăzute de lege”;

e) „încetarea dreptului unei persoane fizice sau juridice de a cere un drept (numit dreptul la acţiune) ca urmare a trecerii termenului prevăzut de lege (numit termen de prescripţie) pentru solicitarea acelui drept”;

f) „mijloc de dobândire a unui drept prin trecerea timpului”

g) „mijloc de pierdere a unui drept prin trecerea timpului”

h) „mijloc de stingerea unui drept la acţiune prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege”;

i) „modalitate de stingere a creanţelor bugetare”.

S-a prescris” are sensul de:

- „s-a pierdut dreptul de a cere dobândire a unui drept din cauză că acesta nu a fost solicitat în termenul prevăzut de lege” (numit termen de prescripţie);

- „a expirat intervalul de timp înăuntrul căruia exista dreptul de a cere dobândirea unui drept”;

- „a expirat intervalul de timp înăuntrul căruia exista dreptul de a cere executarea silită pentru un drept cuvenit”;

- „a expirat intervalul de timp înăuntrul căruia un creditor ne putea solicita achitarea unei obligaţii pe care o aveam către acesta”;

- „a expirat intervalul de timp înăuntrul căruia eram obligaţii la plata unor obligaţii pe care le aveam către o persoană fizică sau juridică”;

- „a expirat intervalul de timp înăuntrul căruia o persoană fizică sau juridică, către care aveam anumite obligaţii de plată, avea dreptul să ceară plata acestora sau executarea silită”.

Din prevederile pct. 95.1 al H.G nr. 1278/2002 rezultă cu claritate următoarele elemente definitorii, foarte importante, cu privire la începutul şi la sfârşitul termenului de prescripţie, de 5 ani:

1
. Începutul termenului de prescripţie:

1.1. Termenul de prescripţie începe după data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept, adică după 1 ianuarie a anului următor faţă de anul fiscal în care a luat naştere acest drept.

1.2. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

1.3. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut obligaţia fiscală.

2
. Sfârşitul termenului de prescripţie:

2.1. Termenul de prescripţie începe după data încheierii anului fiscal în care a luat naştere acest drept, adică după 1 ianuarie a anului următor faţă de anul fiscal în care a luat naştere acest drept, şi se sfârşeşte la 31 decembrie a celui de-al cincilea an al prescripţiei.

2.2. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, şi se sfârşeşte la 31 decembrie a celui de-al cincilea an al prescripţiei.

2.3. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut obligaţia fiscală, şi se sfârşeşte la 31 decembrie a celui de-al cincilea an al prescripţiei.

3
. În cazul executării silite, termenul de prescripţie începe la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Am prezentat elemente definitorii cu privire la începutul şi la sfârşitul termenului de prescripţie, de 5 ani, pe baza prevederilor pct. 95.1 al H.G nr. 1278/2002.

În schimb, în „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală” reglementarea începutului şi sfârşitului prescripţiei este formulat astfel încât lasă loc la interpretări (din partea unor organe fiscale „competente”) dintre cele mai hazardate, unele cu adevărat teribiliste, care conduc la o perioadă de prescripţie … la infinit.

Această problemă este prezentată în partea a II-a a acestei lucrări intitulată „Perioada de prescripţie în materie fiscală poate fi … la infinit”.

Perioada de prescripţie” este „perioada de timp”, pe care se aplică „termenul de prescripţie”, pe care o persoană fizică sau juridică poate să solicite un drept al său.

Perioada de prescripţie” este „intervalul de timp”, „de la data de … şi până la data de …”, pe care se aplică „termenul de prescripţie”.

Aşa după cum se va vedea şi din exemplele care urmează, „termenul de prescripţie” este diferit de „perioada de prescripţie”.

Din cauză că prescripţia este o problemă foarte complexă, pentru a se înţelege sensul şi conţinutul său general, aceasta va fi tratată în cele ce urmează pe exemplul contestaţiilor fiscale.

Termen de prescripţie”, pe înţelesul contribuabilului, este „durata de timp” (de exemplu, de 30 de zile, de 45 de zile, de 3 ani, de 5 ani), prevăzută prin lege, în interiorul căruia acesta se poate adresa organului fiscal care a emis un act prin care i-au fost stabilite anumite obligaţii de plată, cu o cerere motivată (numită „contestaţie”), prin care să demonstreze că în mod incorect i-au fost stabilite respectivele obligaţii de plată, fapt pentru care cere anularea acestora, în totalitate sau parţial..

Termenul de prescripţie
este deci o „durată de timp”, stabilită de lege, înăuntrul căreia trebuie depusă contestaţia, după această durată pierzându-se atât dreptul de a mai contesta, cât şi dreptul de a mai acţiona în justiţie.

După expirarea termenului de prescripţie (de 30 de zile în care se poate introduce o contestaţie, prevăzut prin art. 207 din Codul de procedură fiscală), contribuabilul nu mai are dreptul legal să conteste un act, nici la organul fiscal, şi nici în justiţie.

Problema fiind de mare interes pentru milioane de cetăţeni şi de contribuabili (persoane fizice şi juridice), este foarte important a se reţine faptul că, dacă o contestaţie nu se depune în termen de 30 de zile de la data de la care contribuabilul a luat la cunoştinţă despre actul prin care i-au fost stabilite obligaţiile fiscale pe care le contestă, după acest termen se pierde, definitiv şi pentru totdeauna, orice drept de a contesta, atât la organul fiscal, cât şi în justiţie.

Sfârşitul prescripţiei” înseamnă sfârşitul termenului de 30 de zile de contestare până la care un contribuabil are dreptul legal să depusă o contestaţie,

Începutul prescripţiei” înseamnă începutul termenului de 30 de zile de la care contribuabilul are dreptul (prevăzut prin lege) de a depune contestaţie.

Foarte importante sunt de reţinut şi următoarele precizări cu privire la data de la care începe să curgă termenul de contestare, care înseamnă „începutul prescripţiei”.

Prin „Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă” (abrogat prin noul Cod civil) s-a prevăzut:

„Art. 7. Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

 Prin „Legea nr. 287/2009 privind Codul civil” (nou) se prevede:

„Art. 2.523. Regula generală

Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

În numeroase cazuri, între „data când se naşte dreptul la acţiune” şi „data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut naşterea lui” este o diferenţă însemnată, care, uneori, schimă radical, „începutul prescripţiei”, „perioada de prescripţie” şi „sfârşitul prescripţiei”.

Perioada de prescripţie” nu trebuie confundată cu „termenul de prescripţie

Perioada de prescripţie” stabileşte precis, pentru fiecare caz în parte, intervalul de timp (de la data de … şi până la data de …) pe care se aplică „termenul de prescripţie” (de 30 de zile, în cazul contestaţiei fiscale).

Termenul de prescripţie”, de 30 de zile, are „perioade de aplicare” foarte diferite de la un contribuabil la altul, în funcţie de „data de la care contribuabilul a luat la cunoştinţă despre obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite”, adică în funcţie de „data de la care începe prescripţia”.

Citeşte şi partea a doua a subiectului: Prescripţia: sens şi conţinut (II). Exemple şi informaţii despre perioada de prescripţie în materie fiscală

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Comentarii

Scrie un comentariu