6 Decembrie, 2016

Precedent periculos stabilit de Plenul CSM: Consiliul a ales candidatii pentru functiile de conducere ale instantelor, eliminandu-i pe cei “nedoriti”! Contestatia judecatoarei Florica Bejinaru nu a fost inca solutionata!

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marti, sa amane pentru miercuri, discutarea contestatiei judecatoarei Florica Bejinaru, fost presedinte al Consiliului, impotriva Hotararii Sectiei de Judecatori, care a stabilit ca Bejinaru nu ar avea dreptul sa candideze pentru sefia Tribunalului Mehedinti, pentru ca a colaborat cu Securitatea. Motivul amanarii discutarii contestatiei a fost lipsa de cvorum din Plenul CSM, legata de prezenta, la sedinta Plenului, a unui grup de magistrati belgieni, membri ai Consiliului Superior al Justitiei din Belgia. Dupa ce membrii CSM si cei ai CSJ Belgia au petrecut luni seara la restaurantul McMoni’s, intreaga ordine de zi de marti a Plenului CSM a fost amanata pentru miercuri, judecatoarea Bejinaru fiind anuntata sa mai ramana prin Bucuresti pana miercuri, daca doreste sa isi sustina contestatia. Amanarea solutionarii contestatiei face inutila o eventuala hotarare de admitere a acesteia, intrucat examenul pentru ocuparea functiei de presedinte al Tribunalului Mehedinti a inceput deja, duminica, prin urmare, judecatoarea Bejinaru a pierdut cel putin o proba pe care ar fi trebuit sa o sustina la sfarsit de saptamana. Mai mult, CSM nu a respectat nici regulamentul de organizare a concursului, care prevedea solutionarea contestatiilor in termen de trei zile de la momentul depunerii lor.


CSM a ales candidatii pentru functiile de conducere din instante, prin nesolutionarea contestatiei judecatoarei Florica Bejinaru. Consiliul nu avea aceasta atributie, si a nesocotit regulamentul de organizare a concursului

Amanarea discutarii contestatiei Floricai Bejinaru reprezinta un precedent extrem de periculos pentru examenele si concursurile de promovare a magistratilor in functii de conducere. Asta pentru ca, practic, judecatoarea Bejinaru a fost scoasa de pe lista candidatilor pentru functia de presedinte al Tribunalului Mehedinti la cererea presedintelui CSM, Horatius Dumbrava, care a propus Sectiei pentru Judecatori sa voteze eliminarea sa de pe lista, dupa momentul in care s-ar fi putut depune contestatii cu privire la valabilitatea unor candidaturi. Motivul invocat de Dumbrava a fost colaborarea judecatoarei Bejinaru cu fosta Securitate, iar Sectia pentru Judecatori a admis cererea presedintelui CSM in 1 noiembrie. Imediat, judecatoarea Florica Bejinaru a depus o contestatie impotriva acestei Hotarari, iar Plenul era obligat, conform regulamentului de organizare a concursului pentru promovarea in functii de conducere, sa solutioneze contestatia judecatoarei Bejinaru in termen de trei zile, insa acest lucru nu s-a intamplat. Concursul a inceput duminica, iar Plenul CSM nu a fost in stare nici pana marti sa solutioneze contestatia Floricai Bejinaru, ceea ce face inutila o eventuala admitere a contestatiei. Prin urmare, Plenul CSM a reusit “performanta” de a alege cine intra si cine nu intr-un examen, desi nu are acest lucru in atributii!

Intalnirea dintre magistratii belgieni si CSM-isti, mai importanta ca ordinea de zi. “Masa si dansul” au avut loc la restaurantul McMoni’s

Membrii Consiliului Superior al Justitiei din Belgia au avut, in Romania, intalniri cu ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, cu presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Livia Stanciu, dar si cu judecatorii Curtii de Apel Brasov si ai Tribunalului Brasov si cu procurorul general adjunct al Parchetului General, Gabriela Scutea. Luni seara, insa, membrii CSM impreuna cu magistratii belgieni au avut o intrevedere fructuoasa la restaurantul de lux McMoni’s, din Capitala. Marti dimineata, membrii CSM nu au mai reusit sa intruneasca cvorumul necesar pentru a-si tine sedinta, dar nu au ratat o “sedinta festiva”. CSM-istii impreuna cu magistratii belgieni au schimbat intre ei cadouri, au discutat despre cum este organizata institutia pe care o reprezenta fiecare parte, au facut cate o gluma si cam atat.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu