3 Decembrie, 2016

Practici concurenţiale abuzive

În materia concurenţei, numai Comisia are competenţa de a constata inexistenţa unei practici abuzive pe piaţa internă a Uniunii Europene. Solicitată să răspundă unei trimiteri preliminare, din partea Curţii Supreme din Polonia, Curtea de Justiţie a UE a subliniat că autorizarea autorităţilor naţionale de concurenţă pentru a lua asemenea decizii „negative” ar risca să aducă atingere aplicării uniforme a normelor de concurenţă instituite de Tratatul asupra Funcţionării Uniunii Europene (TFUE).

Potrivit Regulamentului nr. 1/2003, atunci când autorităţile naţionale de concurenţă (ANC) sau instanţele naţionale aplică legislaţia naţională privind concurenţa unei practici abuzive interzise de articolul 102 din Tratat, acestea aplică şi dispoziţiile acestui articol. Prin aplicarea acestui articol în cazuri individuale, ANC pot să solicite încetarea unei încălcări, să dispună măsuri provizorii, să accepte angajamente ori să impună amenzi, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice alte sancţiuni prevăzute de dreptul lor naţional. Pe de altă parte, atunci când consideră că, pe baza informaţiilor de care dispun, condiţiile de interdicţie nu sunt îndeplinite, aceste autorităţi pot decide de asemenea că nu există motive pentru a interveni.

Speţa la care a fost aplicat acest principiu este următoarea. În urma unei proceduri iniţiate împotriva Telekomunikacja Polska SA, preşedintele autorităţii naţionale de concurenţă poloneze a constatat că această întreprindere nu a comis un abuz de poziţie dominantă. În consecinţă, acesta a adoptat o decizie în temeiul dreptului intern prin care a concluzionat că întreprinderea în cauză nu a pus în aplicare nicio practică restrictivă, în timp ce, în ceea ce priveşte încălcarea articolului 102 din TFUE, a constatat că nu mai era necesar să se pronunţe asupra fondului.

Tele2 Polska sp. z o.o., devenită Netia SA – societate concurentă a Telekomunikacja Polska SA – a atacat această decizie. Sesizată cu recurs, Curtea Supremă a Poloniei a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să stabilească dacă, atunci când o autoritate naţională de concurenţă constată inexistenţa unei practici abuzive în temeiul dreptului naţional, dreptul Uniunii se opune posibilităţii ca această autoritate să adopte o decizie prin care să se concluzioneze în sensul inexistenţei unei încălcări a dispoziţiilor tratatului („decizie negativă”).

Este de reţinut că trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are, însă, obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Astfel cum se precizează în Comunicatul de presă asupra dosarului în cauză, Curtea a ţinut să amintească mai întâi că, în cadrul principiului general al cooperării loiale, Regulamentul nr. 1/2003 a instituit un mecanism de cooperare între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă în vederea asigurării unei aplicări coerente a normelor de concurenţă în statele membre.

În continuare, Curtea a observat că, atunci când o autoritate naţională de concurenţă consideră că, pe baza informaţilor de care dispune, condiţiile de interdicţie nu sunt îndeplinite, regulamentul prevede în mod clar că această competenţă a autorităţii este limitată la o decizie de a nu interveni.

Faptul de a autoriza autorităţile naţionale de concurenţă să adopte decizii prin care să se constate că articolul 102 din TFUE nu a fost încălcat ar repune în discuţie sistemul de cooperare instituit de regulament şi ar aduce atingere competenţei Comisiei.

Astfel, o asemenea decizie negativă privind fondul ar risca să aducă atingere aplicării uniforme a normelor de concurenţă instituite de Tratat, care este unul dintre obiectivele regulamentului, din moment ce decizia ar putea să împiedice Comisia să constate ulterior că practica în discuţie constituie o încălcare a acestor norme.

Aşadar, în opinia Curţii, constatarea inexistenţei unei încălcări a interdicţiei abuzurilor de poziţie dominantă este rezervată Comisiei, chiar dacă o dispoziţie pertinentă a tratatului este aplicată într-o procedură desfăşurată de o autoritate naţională de concurenţă.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că dreptul Uniunii se opune dispoziţiilor naţionale care prevăd, în asemenea împrejurări, doar posibilitatea adoptării, de către o autoritate naţională de concurenţă, a unei decizii negative privind fondul.

*

Actul normativ comunitar la care se face trimitere în text este Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat (publicat în Jurnalul Oficial 2003, L 1, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediţie specială, 08/vol. 4, p. 269).

Sursa: Comunicatul de presă al CJUE nr. 42 din 3 mai 2011 cu privire la Hotărârea în cauza C-375/09 Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów/Tele 2 Polska sp. z o.o., devenită Netia SA.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu