6 Decembrie, 2016

POS-T: Proiectele încă neaprobate de Comisia Europeană vor fi considerate eligibile

În şedinţa din 17 iulie, Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede că proiectele majore făcute prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi pot fi considerate eligibile chiar dacă n-au fost aprobate încă de către Comisia Europeană.

Astfel, aceste proiecte majore finanţate de la bugetul de stat pot fi autorizate/certificate şi apoi rambursate. (Dacă ordinul de aprobare a proiectului major a fost emis.)

Hotărârea aceasta va ajuta la realizarea mai rapidă (decât în prezent) a veniturilor la bugetul de stat.

Totuşi, în actul normativ a fost introdus un prag de 50% din valoarea eligibilă care poate fi decontată până la momentul emiterii deciziei Comisiei Europene.

Având în vedere că, în teorie, există posibilitatea respingerii proiectului de către CE, în prezenta HG s-a introdus un prag de 50% din valoarea eligibilă ce poate fi decontată până la emiterea deciziei de către CE. Trebuie precizat că Autoritatea de Management pentru POS-T nu a avut până în prezent vreun proiect major refuzat de către CE, se precizează în informarea Guvernului.

Actul normativ care va fi modificat de această hotărâre este HG nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.

Sursa: Guvernul României

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu