3 Decembrie, 2016

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată continuă să-şi revină

Rezultatele GfK TEMAX® România pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2011 arată că piaţa de bunuri de folosinţă îndelungată a continuat să evolueze în ritmul primului trimestru, înregistrând o creştere de 12,4% comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, în timp ce creşterea pentru primul semestru a fost de 11,6%.

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a fost de 306 milioane de euro în al doilea trimestru şi de 613 milioane pentru primele şase luni ale anului în curs. Sectorul IT a avut din nou cea mai bună performanţă din piaţă (+27,5%). Electrocasnicele mici şi sectorul foto au avut de asemenea creşteri de două cifre, respectiv 17,8% și 17,7%. Sectoarele telecom, electronicele de larg consum precum şi electrocasnicele mari au crescut într-un ritm mai lent, de sub 10%. Piaţa echipamentelor de birou este singura rămasă în zona roşie, dar scăderea s-a diminuat la -3,6%.

IT – Creştere puternică pe toate categoriile. După câteva trimestre de amânare a achiziţiei de PC desktop-uri, monitoare sau periferice, a venit timpul pentru o creştere pe toate aceste categorii, nu doar pe calculatoare portabile. Drept urmare, întregul sector a crescut cu 27,5% faţă de acelaşi trimestru al lui 2010, în termeni valorici. Nevoia de acces la internet, precum şi importanţa crescândă a acestuia în viaţa de zi cu zi pentru învăţare, socializare, cumpărături, distracţie, l-a determinat pe cumpărător să privească produsele IT ca pe nişte accesorii obligatorii.

Şi PC desktop-urile s-au aflat în zona verde. Cu toate acestea, rata lor de creştere a fost de aproape patru ori mai mică decât cea a computerelor portabile.

Electrocasnice mici – aparatele pentru prepararea alimentelor şi expresoarele sunt cele care stimulează această piaţă.

Cel de-al doilea trimestru al anului a adus o creştere pe piaţa electrocasnicelor mici de 17,8%, cu 4 milioane de euro mai mult decât acelaşi trimestru al anului trecut.

Liderii, aparatele pentru prepararea băuturilor calde şi aparatele pentru prepararea alimentelor, şi-au pus amprenta pe vânzările din T2 2011. Aparatele pentru coafat părul continuă să lupte pentru atenţia consumatorilor, în timp ce produsele tradiţionale, precum fiarele de călcat şi aspiratoarele, au înregistrat creşteri de două cifre.

Categoria roboţilor de bucătărie – care obişnuia să contribuie la scăderea sectorului – şi-a schimbat acum trendul într-unul ascendent şi, împreună cu toate celelalte pieţe ale aparatelor pentru pregătirea alimentelor, au sporit vânzările sectorului.

Expresoarele devin din ce în ce mai puternice, având o contribuţie importantă la evoluţia pozitivă a sectorului în ansamblu. Expresoarele full-automate, cele mai scumpe modele de expresoare, au avut o performanţă remarcabilă, devenind cel mai important segment în cadrul acestei categorii. Consumatorii arată un interes sporit pentru acest tip de expresoare şi pentru aparate inovatoare. În general, aşadar, această piaţă s-a bucurat de o creştere solidă.

Primele cinci categorii de electrocasnice mici din cele unsprezece monitorizate de GfK Temax reprezintă trei sferturi din vânzările totale ale sectorului. Acest trimestru a arătat că obiceiul de cumpărare s-a mutat de la aparatele pentru îngrijire personală către produsele tradiţionale folosite pentru activităţi gospodăreşti de tipul curăţenie, călcat sau prepararea alimentelor şi a băuturilor.

Foto – Vânzările sezonului de vară. Interesul constant al consumatorului român pentru produsele foto este reflectat printr-o creştere a vânzărilor de 17,7% comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent. Vânzările de camere foto digitale şi rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro în T2 2011.

Camerele cu lentile interschimbabile sunt cel mai de succes segment la momentul actual, cu rate de creştere de două cifre, mult mai mari decât segmentul compactelor. În special, modelele entry level din cadrul segmentului de D-SLR sunt foarte atractive pentru consumatorul român. Ca şi produse hibrid – camerele de tipul mirrorless – nu s-au bucurat de un success aparte până acum în România. Cand vine vorba de camere cu caracteristici tehnice mai bune, se pare că alegerile consumatorului sunt limitate la D-SLR şi compacte high-end.

Cu toate că, în termeni de creştere a numărului de unităţi, actuala şi viitoarea dezvoltare a pieţei foto arată încurajator, în ceea ce priveşte segmentul compactelor standard există o ameninţare de eroziune de preţ care va diminua valoarea adăugată de pe această piaţă.

Telecom – Creşterea vânzărilor de smartphone-uri în detrimentul telefoanelor mobile. Piaţa de telecom din România a trecut în sfârşit de la un trend negativ la unul pozitiv, crescând cu 7,8% în valoare în T2 2011 faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Acest lucru se datorează exclusiv smartphone-urilor care sunt declanşatorul pe piaţa de telecomunicaţii. Acum, consumatorul face o nouă achiziţie nu doar când vechiul telefon nu mai funcţionează, ci şi atunci când consideră că acesta nu mai răspunde nevoilor sale actuale de a fi la curent cu știrile, de a interacţiona constant cu cei apropiaţi, de a naviga pe internet sau câteodată de a fi în trend cu ceilalţi, ca un important indicator al statutului.

Pe de altă parte, pentru moment, telefoanele mobile încă au o cotă importantă în comparaţie cu smartphone-urile, mai ales când vine vorba de volume, datorită preţului mediu care este de patru ori mai mare pentru cel din urmă. Reacţia este firească, dacă se iau în considerare nu numai caracteristicile extra ale smartphone-ului faţă de telefonul mobil, dar şi accesibilitatea smartphone-ului în comparaţie cu produsele IT cu funcţii similare care nu sunt la îndemână oriunde.

Electronice de larg consum – creştere încetinită. Piaţa electronicelor de larg consum din România s-a bucurat de un al doilea trimestru consecutiv ascendent în T2 2011, crescând cu 5,7% la aproximativ 58 milioane de euro.

Dinamica de creştere a fost mai slabă în acest trimestru. În consecinţă, T2 2011 a fost cu 7 milioane de euro sub T1 2011. În timp ce pentru anumite produse, precum sistemele audio, DVD Player/Rec, console video sau sisteme de navigaţie, ratele de descreştere s-au îmbunătăţit sau s-au stabilizat, piaţa televizoarelor şi cea a camerelor video au avut parte de performanţe mai puţin îmbucurătoare. Aceste produse au arătat o descreştere moderată comparativ cu T1 2011.

În ciuda unor politici de preţ agresive pe mai toate categoriile de inch, vânzările de televizoare plate au început încă din aprilie 2011 să descrească încet de la lună la lună, arătând faptul că preferinţele consumatorilor s-au îndreptat către achiziţionarea de alte bunuri de folosinţă îndelungată în acest trimestru. Valoarea adusă de camerele video în cel de-al doilea trimestru a egalat-o pe cea din primele trei luni ale lui 2011. Chiar şi aşa, această piaţă rămâne sub potenţialul ei.

Totuşi, piaţa electronicelor de larg consum încă rămâne pe drumul cel bun cu speranţe de îmbunătăţire a vânzărilor pe aproape toate produsele. De exemplu, în cazul televizoarelor plate, al consolelor video şi al sistemelor de navigaţie, T2 2011 a fost ceva mai bun ca T2 2010.

În ciuda urcuşurilor şi coborâşurilor de pe piaţa televizoarelor plate, cel de-al doilea trimestru a anului 2011 a avut o rată de creştere cu două cifre peste vânzările înregistrate în acelaşi trimestru din 2010. Şi, să nu uităm, T2 2010 a fost un trimestru puternic la momentul său, vânzările fiind susţinute de schimbări ale TVA-ului şi promoţii specifice Cupei Mondiale.

Electrocasnice mari – primul trimestru de creştere în acest an. Cel de-al doilea trimestru al lui 2011 a adus veşti bune pentru piaţa electrocasnicelor mari care a crescut cu 5%, la 75 milioane euro.

Cu toate că sezonalitatea ar fi trebuit să ajute piaţa de frigidere în direcţia unei performanţe mai bune, vânzările din T2 2011 au fost de fapt ceva mai slabe ca cele din T2 2010. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că cel de-al doilea trimestru al anului trecut a fost susţinut semnificativ de campaniile de buy-back care au încetat începând cu T2 2011.

Totuşi, veştile bune au venit de la segmentele premium, precum incorporabilele care s-au bucurat de creşteri în valoare şi au reuşit să impulsioneze piaţa de aragazuri şi cuptoare. Acest segment a avut rate de creştere de două cifre în acest trimestru faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. De asemenea, şi categoria mașinilor de spălat vase, uscătoarelor şi mașinilor de spălat a avut parte de evoluții mai bune, înregistrând rezultate pozitive şi datorită promoţiilor.

Piaţa de imprimante şi multifuncţionale – echipamentele laser redresează sectorul. Înregistrând o valoare de 7 milioane de euro în al doilea trimestru al anului 2011, piaţa de imprimante şi multifuncţionale reuşeşte să atingă o valoare similară cu cea din aceeaşi perioadă a anul trecut, în scădere cu doar 3,6%.  Contextul economic destul de dificil din ultimii doi ani a condus la scăderi mari în cadrul acestui sector, scăderi ce s-au reflectat în îngheţarea cheltuielilor în infrastructura IT, de către companii şi consumatori. Odată cu trimestrul al doilea 2011, apar semne reale de revenire, chiar dacă achiziţiile se realizează în continuare cu mare atenţie. Astfel, au avut succes echipamentele laser care realizează simultan mai multe acţiuni şi înlocuiesc un set de echipamente – scanează, copiază, imprimă etc. Pe fondul migrării de la unifuncţionale la multifuncţionale performante, aceste produse răspund în condiţii de eficienţă şi de productivitate unor nevoi imediate, dar şi unor obiective de business pe termen lung. Această redresare a sectorului de echipamente de imprimare tinde sa fie una durabilă, în contextul în care sectorul IT, complementar celui de echipamente de imprimare, a depăşit creşterea  pieţei totale de bunuri de folosinţă îndelungată.

*

GfK TEMAX® România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată. Raportul GfK TEMAX® este publicat la nivel internaţional. Concluziile se bazează pe studiile efectuate în panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vânzări de la peste 190.000 de magazine din întreaga lume. Rapoartele şi comunicatele de presă privind situaţia din toate ţările analizate sunt disponibile pe www.gfktemax.com.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu