3 Decembrie, 2016

Persoanele cu economii mici vor fi protejate în cazul falimentului unei bănci

Eurodeputaţii au adoptat un raport conform căruia depozitele mai mici de 100.000 de euro trebuie scutite de taxarea făcută în scopul salvării băncilor falimentare.

Raportul adoptat în comisia pentru afaceri economice mai prevede că acţionarii băncii trebuie să fie primii care să acopere pierderile. Ei vor fi urmaţi de deţinătorii de acţiuni şi apoi, ca ultimă soluţie, de persoanele care au depozite mai mari de 100.000 de euro.

“În criza din Cipru, iniţial, s-a vorbit şi de taxarea depozitelor mai mici de 100.000. În unele cazuri, pot fi necesari şi banii publici -ai contribuabililor- pentru salvarea băncilor. Statul ar putea să ofere garanţii sau chiar să preia banca în cauză”, se arată în ştirea Parlamentului European.

Fiecare ţară va trebui să înfiinţeze câte un fond propriu de soluţionare pentru situaţiile de acest gen. Iar acesta trebuie finanţat chiar de către bănci.

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu