7 Decembrie, 2016

Persoanele care agresează personalul medical vor primi sancţiuni mai drastice

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 19 octombrie, Legea de modificare a L 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii. 

Ce prevede actul normativ? 

Conform actului normativ, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

În acelaşi timp, orice acte de violenţă, ca de exemplu lovirea, săvâşite împotriva cadrelor medicale vor fi sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătămarea corporală poate fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Ministerul Sănătăţii a mai atras atenţia asupra problemelor de siguranţă cu care se confruntă personalul medical. Astfel, anul trecut acesta a înaintat un amendament la Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, care însă nu a fost adoptat.

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a explicat că a fost nevoie de acest act normativ întrucât articolul 239 din Codul Penal privind ultrajul nu putea fi aplicat, deoarece personalul medical nu intră în categoria funcţionarilor publici.

Potrivit legislaţiei în vigoare, o persoană care agresează un medic într-un spital poate fi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, după caz

Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Surse : Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu