3 Decembrie, 2016

Pentru cât timp se acordă indemnizaţia de şomaj şi ce obligaţii au persoanele care o primesc?

Indemnizaţia de şomaj este acordată în funcţie de stagiul de cotizare, pe perioade care se stabilesc în mod diferenţiat, conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Prevederile articolului 39 alineatul (1) stabilesc perioadele de acordare a indemnizaţiei de şomaj în felul următor:

6 luni – pentru un stagiu de cotizare de cel puţin un an;

9 luni – pentru un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani;

12 luni – pentru un stagiu de cotizare mai mare de zece ani.

Persoanele vizate de prevederile de mai sus sunt cele precizate la articolul 17 alineatul (1) din Legea nr. 76/2002.

În ceea ce priveşte persoanele precizate la alineatul (2) al articolului 17, indemnizaţia este acordată timp de şase luni, suma fiind fixă (art. 40 alin. 1).
OBLIGAŢIILE ŞOMERILOR INDEMNIZAŢI

De asemenea, Legea nr. 76/2002 precizează şi obligaţiile pe care le au şomerii indemnizaţi. Acestea sunt după cum urmează (art. 41 alin 1):

• să se prezinte în fiecare lună la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă (la care sunt înregistraţi) pentru a fi ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă;

• să comunice (în termen de trei zile) agenţiei orice fel de modificare a condiţiilor care au condus la primirea indemnizaţiei;

• să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţie;

• să-şi caute în mod activ un loc de muncă;

• să înştiinţeze (în scris) agenţia referitor la perioadele în care se află în incapacitate de muncă. Totodată, trebuie trimise şi numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta (în 24 de ore de la data acordării concediului medical).

Citeşte AICI şi despre cine are dreptul la indemnizaţia de şomaj şi ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a beneficia de aceasta.

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu