2 Decembrie, 2016

Pensionarii vor putea cumpăra alimente la cel mai mic preţ posibil

Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru punerea în aplicare a Programului guvernamental de sprijin pentru pensionari “Coşul de solidaritate”.

Cui se adresează acest program ?

Beneficiarii programului sunt pensionari ale căror pensii sunt mai mici decât câştigul salarial mediu net pe economie. Aceştia vor putea achiziţiona la cel mai mic preţ posibil zahăr, mălai, orez, precum şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de consiliile judeţene sau de consiliile locale ale sectoarelor Bucureştiului.
Cantităţile maxime de produse care pot să fie achiziţionate de fiecare pensionar se vor stabili prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi ministrului Sănătăţii.

Consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor Bucureştiului şi consiliile locale vor înfiinţa societăţi comerciale sau, dacă este cazul, vor extinde obiectul de activitate al celor existente. În acelaşi timp, societăţile comerciale vor achiziţiona, prin licitaţie publică, transparent, alimentele destinate comercializării către pensionari. Spaţiile pentru depozitarea alimentelor vor fi puse la dipoziţie de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat.

Specificaţiile tehnice ale produselor ce urmează să fie achiziţionate vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al ministrului Agriculturii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri.

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu