10 Decembrie, 2016

Pensionarii şi persoanele defavorizate şi-ar putea pierde reducerile la transport!

Din cauza datoriilor pe care le are Ministerul Transporturilor către operatorii de transport, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) ia în considerare varianta anulării facilităţilor acordate pensionarilor şi categoriilor defavorizate, scrie Agerpres.

FORT-ul precizează că datoriile se acumulează încă din luna iulie 2012 şi că, în condiţiile reducerii bugetului ministerului, şansele ca acestea să fie onorate sunt tot mai scăzute.

În urma răspunsului primit de la Ministerul Muncii, respectiv de la Ministerul Transporturilor, în ceea ce priveşte plata arieratelor faţă de operatorii de transport pasageri, membrii federaţiei iau în calcul din nou anularea transportului gratuit sau la tarife reduse pentru pensionari şi categoriile sociale defavorizate. Noi am atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra faptului că datoriile Ministerului Transporturilor se acumulează, iar bugetul este din ce în ce mai redus. În momentul de faţă, ministerul are datorii restante din luna iulie 2012 faţă de operatorii de transport. (…) Pe fondul diminuării bugetului Ministerului Transporturilor, este din ce în ce mai clar că nu există şanse ca aceste arierate să fie achitate, fapt ce conduce la refuzul transportatorilor de a mai acorda reduceri şi gratuităţi, se arată în comunicatul de presă al FORT-ului, citat de Agerpres.

Sursa: Agerpres

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu